Senatorul Mocioalcă, îndatorat pentru tot restul vieții sale politice!

mocioalca ion
1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Președintele PSD Caraș-Severin la acea vreme, Ion Mocioalcă nu uită nici astăzi întâlnirea de la Oravița, unde s-a pus la cale debarcarea sa și preluarea partidului de către Luminița Jivan, cum nu-i uită nici pe puținii oameni care i-au fost cu adevărat alături în acele momente.

Prezența secretarului general al PSD, Paul Stănescu, la Reșița i-a dat ocazia lui Ion Mocioalcă să lămurească definitiv lucrurile în partid și cu cei care l-au determinat să plece pentru o vreme la Pro România. „Paul Stănescu m-a îndatorat pentru tot restul vieții mele politice. Acest om, atunci când conducerea partidului spunea că nu mai are nevoie de Ion Mocioalcă, a venit în județ și, împreună cu 80 la sută din cei 54 de primari pe care îi aveam atunci, ne-am întâlnit la Băile Herculane și ne-a încurajat pe toți. Ceilalți 20 la sută erau la Oravița și se gândeau cum să mă dea jos.”, a rememorat Mocioalcă.

1000x100 (4)

Cei mai mulți dintre primarii care la acel moment s-au strâns în jurul Luminiței Jivan și au complotat pentru mazilirea lui Mocioalcă au revenit la sentimente mai bune față de actualul senator. La rândul său, acesta i-a asigurat că nu are resentimente. „Mă bucur că și o parte din acei colegi au devenit azi camarazi de nădejde ai noștri. O greșeală recunoscută e pe jumătate iertată. Eu i-am iertat pe toți de atunci, pentru că știam la ce presiuni sunt supuși. Dar, repet, atunci Paul Stănescu a fost alături de organizația PSD Caraș-Severin și pentru asta îi mulțumesc.”, a mai spus Ion Mocioalcă la conferința județeană de alegeri a partidului.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/