Două drumuri din Caraș-Severin ar urma să fie modernizate cu banii trimiși de Ministerul Dezvoltării prin Programul Național „Anghel Saligny”. Pentru un al treilea drum,...
O ambarcațiune care plutea în derivă pe Dunăre și în care se aflau doi cetățeni sârbi a fost salvată de polițiștii de frontieră din Berzasca....
Consiliul Județean Caraș-Severin a ajuns să fie controlat din umbră, în interes personal, bugetul public fiind direcționat către buzunarele celor care au făcut din președintele...
Săptămâna viitoare se anunță mare petrecere la Moldova Nouă. Timp de patru zile, pe faleza Dunării vor cânta artiști consacrați de muzică populară, dar și...
Ministerul Dezvoltării a finalizat lista obiectivelor de investiții finanțate prin Programul „Anghel Saligny” pentru încă patru județe, printre care se numără și Caraș-Severinul. Județul nostru...
O discuție care ar putea însemna un prim pas important pentru renașterea turistică (și nu numai) a Caraș-Severinului a avut loc astăzi, la Reșița. Reprezentanții...
SC AQUACARAȘ SA angajează pentru Compartimentul BAC-Moldova-Nouă următoarele posturi disponibile: -Marinar Fluvial/Stagiar- 2 posturi -Timonier Fluvial ( Ofițer Fluvial) -2 posturi Toate persoanele interesate de...
Fostul premier al României le pregătește lui Marcel Vela și Ion Mocioalcă dispariția din prim-planul scenei politice județene! Partidele mici n-au avut aproape nicio șansă...
Ministrul Sănătății a explicat criteriile prin care vor fi alese cele 25 de proiecte de spitale noi finanțate prin PNRR (n.r. – Planul Național de...
Liberalul Ion Chisăliță, primarul orașului Moldova Nouă, vorbește în termeni laudativi despre pesedistul Ilie Boboescu, primarul comunei vecine Coronini, lucru mai rar întâlnit în scena...
La finalul recensământului, Caraș-Severinul se numără printre ultimele județe din țară, din punct de vedere al numărului de persoane recenzate, cu un procent de numai...
Problemele din sistemul educațional sunt multe și grave. Cele mai recente studii arată că jumătate dintre elevii din România nu au capacitatea de a înțelege...
Satele cehe din sud-vestul României vor fi vizitate în curând de turiștii cehi, participanți la o nouă ediție a Festival Banat. Punctul central îl constituie...
Numărul este cu peste 600 mai mic decât cel al persoanelor care și-au găsit un loc de muncă prin AJOFM Caraș-Severin în primele 6 luni...
La nivel de țară, din 27 iunie, de la introducerea măsurii și până în prezent, au fost solicitate și eliberate aproape 900 de perechi de...
Din Banat și până în Moldova chemarea lupilor s-a făcut auzită. Haita a adus în inima munților legende ale rockului românesc. Doar când auzi Iris...
Premierul României a dat asigurări că, în scurt timp, vor ajunge în Caraș-Severin fondurile alocate unităților administrativ-teritoriale prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Deputatul...
La intrarea în țară, debitul Dunării a ajuns la 1.950 de metri cubi pe secundă, în scădere față de normalul de 3.000 de metri cubi...
Judecătorii de cameră preliminară de la Tribunalul Arad, în primă fază, și apoi cei de la Curtea de Apel Timișoara au dispus prin sentințele date...
Sala de ședințe „Sorin Frunzăverde” din palatul administrativ a fost și ieri locul în care aleșii județului s-au acuzat unii pe alții care e mai...
Deși în multe zone din România se vorbește deja de săptămâni bune despre culturile afectate de seceta pedologică, județul nostru stă bine la acest capitol,...
Reclamat la DNA pentru abuz în serviciu, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin anunță că denunțătorul său, Ionuț Popovici, va cădea în final în groapa pe care...
În Poiana Lupului, din Gărâna, pregătirile sunt în toi pentru evenimentul mult așteptat de către iubitorii muzicii rock. De joi, 26 iulie, se deschid porțile...
Asaltat cu întrebări venite din mediul privat, liberalul Romeo Dunca a încercat să ofere soluții, atât oamenilor de afaceri, cât și parlamentarilor care pot reglementa...
O nouă ediție a concursului gastronomic „Ceaunul de Aur” va avea loc luna viitoare, după o pauză de doi ani cauzată de pandemia de COVID-19....
În lipsa precipitațiilor, cărășenii, în special cei din mediul rural care fac agricultură, își udă grădinile de teamă să nu-și compromită de tot culturile. Și...
Peste 50 de reprezentanți ai comunităților de romi din Caraș-Severin au participat astăzi la renașterea organizației județene a Asociației Partida Romilor Pro Europa. Invitat a...
Lucrări protetice executate exclusiv digital și achitate în 24 de rate fără dobândă la un laborator de tehnică dentară din Reșița cu peste 35 de...
Construită de la zero, amenajată de parcă ar fi sediul vreunei companii petroliere gigant și curată ca o farmacie, Primăria comunei Coronini este unicat în...
Elevii cărășeni au obținut rezultate remarcabile anul acesta la olimpiadele și concursurile naționale. Peste 20 de premii au fost aduse în Caraș-Severin, cele mai multe...
Ministrul Transporturilor anunță că au fost depuse 28 de oferte pentru elaborarea Studiilor de Fezabilitate necesare construirii drumului de mare viteză Filiași – Lugoj! Social-democratul...
Doar puțin peste 79% dintre cărășeni s-au recenzat până la această dată, în condițiile în care au mai rămas puține zile până la încheierea recensământului...
Star Taxi, cea mai mare aplicație de transport dezvoltată de o companie românească, își extinde serviciile în Timișoara. Cu peste 80% dintre șoferii de taxi din oraș prezenți în...
Romeo Dunca se vede părăsit de tot mai mulți primari PNL, chiar în pragul campaniei electorale, semn că totul a fost orchestrat cu mult timp înainte, cu complicitatea unora...
La Timișoara, pe fosta stradă Zoe: anticariat sui-generis și prima ediție a Târgului de carte „Second Eye”. Deasupra de „Muzeul consumatorului comunist”… Într-o țară în care 11 milioane de...