Șefa ISJ Caraș-Severin le răspunde părinților la întrebarea: „De ce trebuie să hotărască destinul copilului meu un profesor?”

carina pristavu isj

Problemele din sistemul educațional sunt multe și grave. Cele mai recente studii arată că jumătate dintre elevii din România nu au capacitatea de a înțelege un text. Cu toate acestea, părinții sunt reticenți când vine vorba de implicarea mai serioasă a profesorilor în viitorul copiilor. Inspectorul școlar general din Caraș-Severin are un mesaj pentru aceștia. 

Sistemul actual de educație necesită o reformare sistemică, deoarece s-a constatat un nivel scăzut al adaptabilității raportat la contextul de dezvoltare a societății. S-a constatat că aproximativ 50% dintre elevi nu pot percepe și nu pot înțelege un mesaj clar dintr-un text, ceea ce .

Potrivit studiilor naționale finalizate în acest an, 42% dintre elevi nu pot înțelege cu adevărat un text, iar doar 11% (unul din 10) au abilități depline la finalul anilor de studiu. Raportul de literație a fost întocmit în urma completării unor teste standardizate de către mai mult de 47.000 de elevi din toate regiunile țării, pe o perioadă de 15 luni. Aceste date „relevă un nivel de analfabetism funcțional îngrijorător.”, este de părere Carina Pristavu, șefa Inspectoratului Școlar Județean Caraș-Severin.

Pentru ca elevii să continue studiul în concordanță cu nivelul lor de cunoștințe, în noua formă a Legii Educației sunt prevăzute evaluări ale specialiștilor care vor decide ce anume se potrivește pentru fiecare elev în parte. Concret, la finalizarea clasei a VIII-a, consilierul școlar și dirigintele vor avea obligația să emită o recomandare de încadrare în educația secundară superioară, având caracter de orientare școlară pentru fiecare elev în parte. Recomandarea va fi emisă în baza unei evaluări specifice, care se va comunica și elevului, și părinților acestuia. La elaborarea recomandării, vor fi consultate și cadrele didactice de la clasă. Recomandarea are un caracter orientativ în stabilirea opțiunilor celor mai potrivite profilului fiecărui elev și se include în portofoliul educațional.

Portofoliul personal educațional al fiecărui copil va fi întocmit încă din grădiniță, din grupa mijlocie.

„Am văzut foarte mulți părinți în spațiul public care au comentat cu privire la faptul «de ce trebuie să hotărască destinul copilului meu un profesor?» Pentru că, în momentul în care l-ai introdus în școală, tu de fapt ai lăsat dezvoltarea și educația copilului și pe umerii și în baza acestor profesori care sunt de fapt specialiștii. Bineînțeles, într-o colaborare permanentă cu familia se va face și această consiliere privind orientarea în carieră a elevilor. Toți profesorii de la clasă vor avea un cuvânt de spus în realizarea acestei fișe de progres și a acestor evaluări ale copiilor. Sunt orientative, deci opțiunea tot la nivelul părinților va rămâne.”, atrage atenția Carina Pristavu.

Potrivit proiectului Legii Educației, curriculumul pe care îl dezvoltă școala va fi unul flexibil și va fi adaptat aptitudinilor elevilor. Școala ar urma să ofere fiecărui elev în parte cea mai bună educație pe care acesta o poate primi, în funcție de necesitățile copilului și de capacitățile lui de dezvoltare. Se va pune accent pe materiile la care elevul performează, urmând să scadă ponderea celor la care aptitudinile și gradul de înțelegere sunt mai scăzute.

Propunerile privind noua formă a Legii Educației pot fi transmise pe adresa de e-mail consultare.legieducatie@edu.gov.ro până în data de 24 august 2022.

Proiectele de lege pentru învățământul preuniversitar și pentru cel superior pot fi consultate accesând linkul: https://www.edu.ro/proiecte_legi_educatie_2022_consultare_publica

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/