Partidul Naţional Liberal şi-a rezolvat toate problemele interne şi a aşezat lucrurile aşa cum a dorit Antonescu. Congresul PNL, desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute, a...
Înscrierea primarului Sibiului, Klaus Iohannis, în PNL a stârnit entuziasm în rândul peneliştilor. Pe de altă parte, candidatura sa la funcţia de prim-vicepreşedinte al partidului...
După cum aţi aflat, zilele trecute, Europa a fost zguduită din temelii. Pungaşii de români au vândut ţărilor civilizate carne de cal pe post de...
Mâine, începe Congresul PNL. Un moment interesant, doar dintr-o singură perspectivă. Părerea electoratului, faţă de actualul preşedinte al partidului, Crin Antonescu. Un sondaj de opinie...
Parlamentul a decis să fie dublate pedepsele pentru evazionişti. Mai în clar, cei care nu-şi achită obligaţiile băneşti în zece zile, vor primi pedepse cu...
Ghiocei sunt, urzicile au apărut. Am făcut un sondaj de opinie la care am participat doar eu şi concluzia a fost clară. Primăvara ar fi...
Nici n-am trecut cu bine peste sfârşitul lumii, că vine iar sfârşitul lumii. Totul legat de data asta nu de vârtejuri solare, bolovani din cer...
Îmi cer scuze, dar pentru azi am un text mai special cu Băsescu Traian. Tocmai pentru că mortul doreşte foarte mult să iasă din groapă....
Reporterii Express de Banat au intrat în posesia unor informații incendiare care dau o altă turnură poveștii seifului furat. Deși Lupșac refuză să mai răspundă...
Directorul general adjunct al abatorului din Câmpia de Munte tocmai urmărea la televizor Animal Planet, când sună telefonul. La celălalt capăt, un glas turuia disperat:...
Guvernul a aprobat ieri strategia de privatizare a CFR Marfă. Cu privatizarea asta ne tot aia la cap FMI-ul, văzând că noi habar n-avem ce...
Ieri după-amiază, s-a dat la o judecătorie de sector din Bucureşti, decizia la cererea de eliberare condiţionată a lui Adrian Năstase din penitenciar şi anume,...
Ieri, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat în Dosarul Sechestrărilor de Persoane şi l-a condamnat definitiv pe Gigi Becali la trei ani de...
Ieri, la ora 15,00, exact în momentul în care îmi savuram icrele negre să pun pat pentru o vodculiţă, apare la televizor Băsescu Traian, hăhăind...
Şefii de stat s-au întâlnit la Consiliul European pentru a stabili bugetul multianual al UE pentru perioada 2014-2020 şi au rezolvat-o cu banii ce vor...
Administrația locală din orașul Oțelu Roșu are mult de recuperat, după ce Împăratul Simi a îngropat-o în datorii. Partea bună a lucrurilor este că actualul...
Zilele trecute, viceprim-ministrul Liviu Dragnea a povestit pe un post de televiziune, cum e cu regionalizarea, temă de maximă importanţă anul acesta. Regionalizarea va face...
Maghiarii din România nu sunt lăsaţi să trăiască în pace şi basta. S-au pricopsit, după Revoluţie, cu nişte aşa-zişi conducători, unul mai sifilitic decât altul,...
Preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde a dispus convocarea unei şedinţe ordinare pentru data de 15 februarie 2013, ora 12.00, cu următoarele puncte înscrise pe...