Ministerul Educației a publicat lista celor 300 de unități de învățământ din țară care vor organiza programul „Masa caldă” în anul școlar 2022 – 2023....
Artistul Gina Bocai, fondatorul ArtisanArt, organizează între 9 și 11 septembrie, în Piața Libertății din Timișoara, expoziția stradală de pictură „Heaven on Earth”. Artiști din...
Liderii social-democrați n-au revendicat deocamdată postul de șef al Inspectoratului Școlar Județean Caraș-Severin pentru ca noul an școlar să înceapă în condiții de normalitate. Liberala...
Au făcut scandal, au consumat alcool pe domeniul public, au arucat cu o sticlă de bere după un polițist local și au vrut să îl...
În atenția cetățenilor comunei Bănia Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), informează potențialii beneficiari că, până...
Tech Talks, cea mai importantă conferință de tehnologie din zona de vest a României, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara și Flight Festival, a reunit...
Dumitru Rujan a dat asigurări cetățenilor pe care îi reprezintă că va lupta pentru ca proiectele inițiate de el să devină legi. În același timp,...
În atenția cetățenilor comunei Dognecea, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), informează potențialii beneficiari că până...
Comercianții de pe raza municipiului Caransebeș pot efectua vânzări de soldare pentru produsele de primăvară-vară până în 31 octombrie, inclusiv. Ca urmare a notificării transmise...
Primăria Timișoara a reușit să semneze contractul cu CFR pentru închirierea unei părți a gării din Motru, pentru transportul cărbunelui pentru Colterm cumpărat direct de...
În vremuri tot mai grele, traversate de instabilitate generalizată, inflație și lipsa materialelor de construcții, RPC Group finalizează cu succes proiectul City Gate Moșnița Nouă,...
Comisarii ANPC au făcut zeci de controale în Timiș în ultimele 2 zile. Bilanțul arată dezastrul din unitățile de alimentație publică. Mizerie, gândaci, muște, produse...
Cu trei zile înainte de începerea noului an școlar, prefectul de Timiș a convocat din nou comisia mixtă de control a stadiului pregătirii școlilor și...
Cei 129 de ani împliniți de Jandarmeria Rurală din România au fost sărbătoriți în mijlocul copiilor de la Centrul Nera Oravița. Jandarmii cărășeni, Asociația Tinerilor...
Primăria Municipiului Caransebeș organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcției publice vacante de conducere de Șef Serviciu al Serviciului Achiziții, Administrativ, Monitorizare din cadrul Aparatului...
Un accident grav s-a produs în această dimineață pe Drumul Național 6. În urma impactului dintre un autoturism și un TIR, două persoane au rămas...
Polițiștii de frontieră fac săptămânal verificări în Timișoara pentru a-i găsi pe străinii care nu au dreptul de a sta în orașul de pe Bega....
Începutul lunii septembrie coincide cu startul unei noi sesiuni parlamentare. Marcel Vela anunță că și-a stabilit un singur principiu după care vrea să se ghideze...
O bună parte a proprietarilor de terenuri din Timișoara unde s-a dezvoltat ambrozia s-a conformat somațiilor date de autorități și a distrus planta. Nu toți!...
Societatea Timișoara anunță că îi retrage premiul „Alexandra Indrieș” acordat lui Robert Turcescu în anul 2005 și îl somează să facă „fireasca modificare” în CV-ul...
În atenția cetățenilor comunei Târnova, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), informează potențialii beneficiari că până...
În județul Timiș este organizat sâmbătă un nou eveniment gastronomic Banat Brunch. Acțiunea se va desfășura pentru prima oară în comuna Tomești, turiștii fiind invitați...
Turcii de la Eti Bakir, care au deschis în România filiala CupruMold Mining SA odată cu preluarea fostei companii miniere de la Moldova Nouă, au...
Mai multă siguranță pentru pacienții internați în cadrul Spitalului Municipal Timișoara. Primăria a reușit să atragă două milioane de euro, bani europeni, cu scopul de...
Subprefectul Sorin Ionescu îl invită pe șeful administrației județene la o vizită în teren, la Alioș, ca să găsească împreună soluții astfel încât să îi...
După o îndelungă perioadă în care a funcționat la „capacitate redusă”, Consiliul Local al municipiului Lugoj a revenit la forma inițială rezultată după alegeri, și...
Străzi ca-n palmă și trotuare pavate, dar și implementarea proiectelor depuse pe diferite surse de finanțare, asta speră să reușească edilul-șef al orașului de pe...
Dacă în urmă cu o săptămână prefectul de Caraș-Severin tuna și fulgera la adresa Inspectoratului Școlar Județean, acum lucrurile par să fi intrat pe un...
E tot mai evidentă criza de locuri în creșele publice din Timișoara. Doar unul din 3 copii de până la 3 ani a prins loc,...
Parlamentarii din Caraș-Severin au fost reconfirmați astăzi, în prima zi a noii sesiuni parlamentare, în funcții importante în Parlamentul României. Social-democratul Ion Mocioalcă a fost...
Un nou transport cu echipamente medicale a ajuns zilele trecute la spitalul din municipiul pe Timiș și Sebeș. Acesta este destinat Compartimentului de Neonatologie și...
Parcările din Timișoara care intră sub incidența TimPark vor putea fi folosite de toți cei care au abonamente sau au achitat tariful. Asta pentru că...