Investițiile de amploare la corpurile Universității de Vest din zona centrală a Timișoarei continuă. După ce instituția de învățământ superior a semnat contracte cu ADR...
Grupul PSD din Consiliul Local Caransebeș atrage atenția executivului Primăriei cu privire la importanța potabilității apei de la fântânile din municipiu. Prin vocea consilierului Valentin...
SCM Timișoara a pierdut cu 90-78 al treilea meci din seria cu SCM U Craiova din play-off, dar primul de pe teren propriu. Oltenii au...
Ca urmare a ploilor abundente căzute în special în cursul acestei zile, calitatea apei distribuite de Sucursala Caransebeș a societății Aquacaraș a fost afectată. Aquacaraș...
„Internetul obiectelor” (IOT – internet of things), însemnând gadget-uri conectate la internet, constituie o piață aflată în permanentă creștere, care ar putea deveni mult mai...
Vremea nefavorabilă nu i-a împiedicat pe producătorii din Caraș-Severin să-și expună astăzi produsele în cadrul „Târgului mare de la Coronini”, un eveniment ajuns deja la...
Conducerea Facebook a dezvăluit o serie de schimbări ce vor avea loc la nivelul platformelor sociale ale companiei, inclusiv Instagram și Whatsapp. Noile caracteristici ale...
Campioana Timișoara Saracens a pierdut meciul amânat de pe terenul celor de la CSM București, la scorul de 21-16. În debutul reprizei secunde, bănățenii au...
Proiectul de buget pe 2019 propus de primarul Eugen Cismăneanțu a fost adoptat doar după ce a fost amendat, adică modificat, de un grup de...
Un român din șase (17%) era liber-profesionist în anul 2018, România situându-se pe locul 4 într-un clasament european realizat pe baza ponderii liber-profesioniștilor. Pe primele...
Cu riscul de a părea că am convingeri tradiționaliste într-o societate care tinde să se îndepărteze din ce în ce mai mult de origini, cred...
Imediat de au scos satul românesc din noroaie, premierul Viorica Dăncilă și liderul PSD Liviu Dragnea au anunțat investiții importante în Caraș-Severin. Una dintre ele,...
Tinerii din Timiș cu vârstele cuprinse între 18-35 de ani au șansa să facă un stagiu de practică în Europa, pentru a se perfecționa din...
Primăria timișoreană, condusă de un mare împătimit al muzicii, Nicolae Robu, lansează un concurs pentru timișorenii cu talent în zona acestei arte. Este vorba de...
Festivalul Arad Open Air vine în acest an cu un concept unic: „Dinner in the sky @ Arad Open Air Festival”. Iubitorii de înălțime și...
Municipalitatea din Caransebeș a pregătit pentru gugulani un program de excepție la Ruga de la Oraș, astfel că propune alte patru zile de relaxare și...
În luna mai, Agenția pentru Protecția Mediului Timiș începe acțiunile de monitorizare și estimare a efectivelor pentru speciile de animale sălbatice strict protejate, pentru a...
Sărbătorile pascale și mai ales peisajul de poveste la ceas de seară i-a scos din case pe localnici în Oțelu Roșu, care au animat zona...
În zilele noastre, tot mai mulți absolvenți de facultate preferă să plece din România și să-și facă un rost în altă țară. Există însă și...
Copiii din România își vor primi primele alocaţii majorate începând cu luna mai, potrivit Ministerului Muncii. Reprezentanții Ministerului Muncii au precizat, pentru MEDIAFAX, că plățile...
Pentru pasionații de călătorii Aeroportul „Traian Vuia” din Timișoara va include o nouă destinație pe lista de zboruri charter – centrul turistic și balnear Hurghada....
Sărbătorile pascale au trecut cu bine pentru cei mai mulți dintre cărășeni. Numărul celor care au făcut excese alimentare sau alcoolice a fost mai mic...
SCM Timișoara a parafat o despărțire din lot, deși sezonul intern de baschet masculin e departe de a se fi încheiat. Octavian Popa-Calotă nu mai...
Doi deputați PSD au depus în Parlament o propunere legislativă care prevede că permisul de conducere eliberat pentru categoria B va putea fi folosit și...
Deși „Sărbătoarea narciselor” de la Zervești nu se mai organizează, caransebeșenii iubitori de natură doresc să o exploreze cu bicicleta și să parcurgă un traseu...
Săptămâna Luminată este una petrecută departe de casă de rugbyștii de la Timișoara Saracens. Campioana joacă mai întâi de 1 mai, la București, cu CSM,...
Duminică, 5 mai, centrul Timișoarei va fi din nou plin de alergători, inclusiv de atleți de top pentru cursele de fond din Kenya sau Uganda....
„SEVA –Stop! Eliminăm violența și agresivitatea”, un proiect implementat de Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, vine în sprijinul victimelor violenței domestice și al...
Sportiva de la CS Athletics Timișoara, Cristina Bălan, va participa în luna mai la o competiție foarte importantă în aer liber, Campionatul Mondial de Ștafete...
Pentru unii, minivacanța de Paște se încheie astăzi, ziua de marți, 30 aprilie, fiind declarată liberă doar pentru bugetari. Cel mai bine se vede asta...
Așa cum ne-au obișnuit, cinematografele din Caraș-Severin nu își închid porțile în perioada sărbătorilor. Excepție nu fac nici sărbătorile pascale din acest an, așa că...
Sportul de contact câștigă teren în Caraș-Severin. După ce reșițenii au aflat detalii din culisele jiu-jitsu-lui brazilian, a venit rândul orăvițenilor să ia contact cu...