Un tânăr din Belobreșca a absolvit Agricultura la Timișoara pentru a deveni legumicultor la el acasă. O afacere de succes în Clisură, pornită cu 40.000 de euro fonduri europene

În zilele noastre, tot mai mulți absolvenți de facultate preferă să plece din România și să-și facă un rost în altă țară. Există însă și acei absolvenți, excepții de la regulă, care optează să investească întreg bagajul de cunoștințe, dobândite pe parcursul anilor de studiu, la ei acasă și demonstreze astfel tuturor că, dacă există voință, nimic nu poate sta în calea materializării unei idei.


Un exemplu de încredere în forțele proprii ne este dat de un tânăr absolvent al Facultății de Agronomie din Timișoara, Raiko Rusimovici, care, reîntors acasă, în localitatea Belobreșca, județul Caraș-Severin, a accesat fonduri europene și a pus pe picioare o afacere care se bazează pe cultivarea de legume.

„În timpul facultății știam că există acest Plan Național de Dezvoltare Rurală 2007-2014, dar, totodată, știam că nu voi putea avea acces la acest program atunci. Când am terminat studiile, în 2015, s-a dat drumul la al doilea exercițiu financiar, 2014-2020, program în cadrul căruia s-a mărit suma acordată beneficiarului de la 25.000 de euro la 40.000 de euro. În cadrul procesului de departajare, studiile mele au avut o însemnătate deosebită în accesarea celor 40.000 de euro, sumă pe care am investit-o în 1.000 de metri pătrați de solarii și un puț forat pentru irigarea acestor solarii”, a explicat Rusimovici pentru expressdebanat.ro.
Proiectul tânărului agronom a devenit palpabil în luna februarie a anului 2016, iar de atunci și până acum, în cele trei solarii ale lui Raiko, se găsesc legume repartizate pe două cicluri: în perioada lunilor februarie, martie, aprilie, verdețurile sunt la mare căutare (ceapă verde, salată verde, ridichi, spanac), iar datorită înscrierii într-un program de producție extratârzie, familia Rusimovici trebuie să livreze tomate până spre sfârșitul lunii noiembrie.
Cine se bucură de produsele din Belobreșca? Raiko deslușește misterul: „În momentul de față, întreaga producție merge la Piața agroalimentară din Moldova Nouă, dar avem și câteva colaborări cu pensiunile din zonă (Coronini, Berzasca). În timpul săptămânii, avem clienți din oraș, iar sâmbăta, avem cumpărători din toată Clisura Dunării”.

Vis-a-vis de raportul calitate-preț, agronomul din Clisura Dunării se declară plăcut surprins de faptul că oamenii au început, din nou, să pună mai mult accent pe un produs „de casă”, decât pe produsele din import: „Marketurile sunt pentru noi un punct de reper. În funcție de magazine, noi trebuie să venim cu un preț combativ. Chiar dacă avem calitate, uneori, trebuie să fim cu un preț mai mic. Dar, de fel, calitatea se plătește și noi asta încercăm să facem: să aducem o producție de foarte bună calitate care să reflecte prețul cerut! Pentru că nimeni nu-ți va plăti mai mult decât în altă parte, dacă calitatea produsului nu este pe măsură”.
Referitor la folosirea de stimulenți care se grăbească procesul produsului finit livrat pe piață, Raiko demontează eventuale speculații și spune că totul se face natural datorită pământului aparte cu care localnicii din Belobreșca se pot lăuda: „Nu folosim niciun fel de stimulent: nici natural, nici artificial! Tot ce se face la noi este în pământ, în pământul nostru roditor de la Belobreșca. Totul crește natural pentru că este un pământ aparte față de oricare zonă din Clisură. Stropirile se fac foarte rar și la avertizare. De exemplu, ca să combatem dăunătorii, există o serie de măsuri agrotehnice, iar una dintre ele se referă la mutarea locului unde plantăm, spre exemplu, roșiile. Dacă observăm că în acel loc există dăunători, nu mai plantăm pe același sol, pentru că se face rezervă de dăunători în sol”.

Pentru ca oamenii să aibă acces la produse de cea mai bună calitate, există câteva reguli stricte de care trebuie să se țină cont în interiorul solariilor, ca de exemplu: o temperatură și un grad de umiditate optim. Cei 1.000 de metri pătrați de solarii sunt străbătuți de 1 km de bandă de picurare, legumele fiind udate atunci când e nevoie, „dintr-un bazin de apă, apă care trebuie să fie la o temperatură apropiată cu cea a aerului, pentru a nu pierde din producție”, concluzionează Rusimovici.