Timișoara Saracens a pierdut meciul restant cu CSM București, care a preluat șefia Superligii de rugby

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

Campioana Timișoara Saracens a pierdut meciul amânat de pe terenul celor de la CSM București, la scorul de 21-16. În debutul reprizei secunde, bănățenii au dat semne că pot reveni, dar s-au ales din acest joc doar cu punctul bonus defensiv. Cu acest rezultat, formația din Capitală a trecut pe primul loc în campionat, cu 48 de puncte, urmați de Steaua, cu 46, și Timișoara, cu 45.

CSM București a deschis scorul dintr-o lovitură de pedeapsă, transformată de Florin Vlaicu. Timișoara a egalat după ce Luke Samoa a marcat dintr-o penalitate. Singurul eseu al primei reprize a fost reușit de gazde, prin Fonovai Tangimana, fost jucător al echipei timișorene. Vlaicu a transformat, dar a ratat apoi o altă lovitură de pedeapsă, pe fondul vântului puternic. Luke Samoa a marcat pentru bănățeni, însă în urma unei lovituri de pedeapsă de la peste 30 de metri, astfel că la pauză s-a intrat cu 10-6.

În repriza a doua, Timișoara a pus presiune, cu multe lovituri de pedeapsă bătute în margine. CSM-ul l-a pierdut timp de zece minute mai întâi pe Sioeli Lama, care a primit cartonașul galben, apoi pe Iulian Hartig. Cu presiunea campionilor, oaspeții au reușit eseul de penalizare, iar scorul s-a dus la 10-13. Bucureștenii au egalat însă dintr-o lovitură de pedeapsă marcată din fața buturilor. A urmat o eliminare temporară și pentru Popârlan, iar Vlaicu a transformat lovitura de pedeapsă acordată pentru 16-14.

untitled design set 970x90 px

Pe acest fond de joc, gazdele au dat un nou eseu, prin Vaovasa, dar Vlaicu a ratat transformarea. Timișoara nu a cedat și a luptat exemplar până la final, cu miza punctul bonus defensiv. În cele din urmă, Samoa a transformat o lovitură de pedeapsă din fața buturilor și meciul s-a terminat. Bănățenii nu revin acasă, deoarece sâmbătă de la ora 12 joacă pe terenul celor de la Tomitanii Constanța.

banner td untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/