Baschetbaliștii de la SCM Timișoara au pierdut primul meci acasă cu Craiova. După ce au fost conduși, oltenii au acum avantaj în play-off

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

SCM Timișoara a pierdut cu 90-78 al treilea meci din seria cu SCM U Craiova din play-off, dar primul de pe teren propriu. Oltenii au avut un plus de agilitate și mână mai sigură la aruncările de 3 puncte. După ce bănățenii au câștigat primul joc la Craiova, elevii lui Aco Todorov au revenit și au luat și un meci în Bănie, și altul în Banat, iar acum sunt favoriți la calificarea mai departe.

Craiova a început bine meciul și a avut un avans de 2-7, dar Timișoara a revenit. Primul sfert s-a terminat 23-22, iar mare parte a jocului a fost sub semnul echilibrului. Oltenii au acumulat mult mai rapid faulturi decât alb-violeții, dar chiar și așa, au reușit să rămână mereu cu un avantaj, conservat și la pauză, când s-a intrat la vestiare cu 44-46. Oaspeții au reușit să rămână la conducere și după sfertul al treilea, unul în care Brown s-a accidentat ușor la timișoreni. După 62-66 înainte de ultimele zece minute, gazdele au sperat, dar nu au putut egala decât la 76-76, după două minute fără coș marcate de Craiova. Alb-albaștrii au preluat apoi conducerea și nu au mai putut fi opriți.

Cei mai buni marcatori ai Timișoarei au fost Diculescu și Pesakovic, fiecare cu câte 16 puncte, urmați de de Randolph, cu 11, Vukosavljevic și Brown, fiecare cu 9 puncte, Komatina, cu 8 puncte, Stojadinovic, cu 6, și Coconea, cu 3 puncte. Troupe și Curry au fost din nou principalii marcatori ai craiovenilor, fiecare cu 22 de puncte.

Cristian Bota spune că echipa sa a pierdut meciul din cauza apărării. „Nu e nimic pierdut. Vom încerca să mergem până la capăt, să ne jucăm șansa până la capăt. Pentru asta va trebui să jucăm mult mai bine apărarea la pick-and-roll, pentru că astăzi am fost bătuți de nenumărate ori de Curry și de Porter Troupe. Craiova a prins o zi foarte bună la aruncările de 3 puncte. Nu am reușit să le stopăm, cum ne-am și propus, dar încercăm să ne jucăm șansa până la capăt. Sunt multe detalii care se pot schimba în două zile. Fac parte din detaliile noastre, ale staff-ului. Încercăm să schimbăm ceva în jocul nostru. Felicitări echipei din Craiova, a fost mai bună ca noi astăzi. A câștigat pe merit. Arbitrajul a fost foarte bun, imparțial. Presiune mare va fi pe Craiova dacă am câștiga, pentru că ajungem în meciul decisiv și nu e ușor să joci în meciul decisiv, chiar dacă ai avantajul terenului propriu. Dar totul depinde de acest meci de vineri. Se poate termina sau putem merge în decisiv. Sper ca băieții să se repare psihic. Am căzut psihic la 76-76 și am pierdut meciul. Sperăm să fim mai focusați”, a precizat antrenorul Timișoarei.

untitled design set 970x90 px

Aco Todorov a spus că presiunea rămâne pe umerii bănățenilor. „E o victorie importantă pentru noi, dar e doar un succes. Iar în play-off, pentru a merge mai departe, ai nevoie de trei. Nimic nu e gata încă. Trebuie să ne concentrăm și să abordăm meciul de vineri la fel cum l-am abordat pe cel de azi. Am fost într-o seară bună la aruncările de 3 puncte, am avut procentaj de 51%. I-am depășit cu 11 recuperări, am avut mai multe pase decisive. În principal, cu recuperări și trițe am câștigat. Am jucat împotriva unor jucători buni și a unei echipe cu o conducere bună, și de aceea victoria e mai meritorie. Am avut probleme în prima repriză, când 10 din 15 faulturi au fost ale jucătorilor noștri români. Ionescu avea 4, iar Casale și Fraseniuc, câte 3. Apoi Porter și Koreniuk au ajuns la 3 faulturi, dar ne-am descurcat și nimeni nu a ajuns la cinci greșeli. Au contat mai ales în sfertul trei, când am avut unele șanse să ne desprindem, dar a trebuit să jucăm mai puțin agresiv și de asta nu ne-am distanțat la peste 10 puncte. Dragoș Diculescu a făcut un meci foarte bun, nu doar cu aruncarea, dar și cu efortul defensiv. E frumos când vezi un tânăr ca el jucând la un asemenea nivel într-un asemenea meci, în care presiunea mai mare era pe Timișoara. Presiunea e pe ei, pe noi ar fi fost dacă era 2-1 pentru Timișoara. Vineri totul se poate termina, iar dacă nu, nouă ne rămâne meciul 5, la care ei ar trebui să ajungă la două zile. În primul meci am avut o presiune mare și nu am reacționat bine la acea presiune. Obiectivul meu a fost să obțin un succes în play-off, ceea ce Craiova nu a mai reușit. În timpul sezonului, multă lume din regiune a devenit optimistă și mai puțin realistă. Aud de semifinale, finale. Deja ne-am atins obiectivul. Tot ce facem e peste și ar fi distractiv să jucăm în semifinale. Presiunea va fi zero sau chiar minus acolo”, a declarat macedoneanul ce pregătește Craiova.

În serie se joacă până când o echipă ajunge la trei succese. Următorul joc e la Timișoara, vineri, de la ora 18.

banner td untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/