Societatea de Transport Public Timișoara a pregătit un plan de restructurare cu scopul de a scăpa de datorii în următorii ani. Documentul a fost aprobat...
Medicii Clinicii de Chirurgie Vasculară a Spitalului Județean Timișoara i-au dat o șansă la viață unei tinere de 29 de ani, după ce i-au extirpat...
Elevii de la mai multe școli din vestul țării au vizitat spațiile Universității de Vest și au participat la ateliere interactive pregătite cu prilejul Școlii...
Primăria Timișoara a început miercuri, 1 martie, campania de sterilizare gratuită a câinilor ai căror proprietari au venituri mici. De miercuri, 1 martie, Primăria Timișoara...
O școală din Timișoara, care figurează pe lista clădirilor cu risc seismic II, va fi modernizată cu bani europeni, prin PNRR. Ministerul Dezvoltării a semnat...
IKEA a dezmințit zvonurile potrivit cărora le-ar oferi persoanelor pe care le vor angaja în magazinul din Timișoara salariul minim pe economie. „Salariul net pornește...
Dacă lucrările de extindere a drumului care face legătura cu autostrada Vestului nu vor fi gata la termen, fondurile alocate proiectului vor fi suportate din...
Colterm este oficial fără director, după ce demisia lui Petre Nenu își produce de marți efectul. El nu va pleca de tot din Colterm, cel...
Parlamentarii Forța Dreptei continuă să lupte și din opoziție. Comunicarea reprezintă cheia și puntea de legătură pentru o cooperare mai bună și o abordare mai...
Societatea Aquatim lucrează din nou la conducte și rețelele de apă. Vezi cine va fi afectat! Joi, 2 martie, între orele 9-15, în Jebel și...
Peste 40 de agenți economici au participat, marți, la seminarul de informare organizat de Camera de Comerț a județului Timiș în domeniul sănătății. CCIAT și...
Vicepreședinta Parlamentului Germaniei, Katrin Göring-Eckardt, va face o vizită oficială la Timișoara, în această toamnă, în contextul Capitalei Europene a Culturii. Primăria Timișoara anunță că,...
Peste 30 de milioane de europeni sunt înregistrați în evidențele medicale ca având o boală rară. Peste jumătate dintre pacienți sunt copii. În lume au...
Timișorenii pot din nou să hrănească porumbeii pe domeniul public al orașului, fără să se teamă că vor fi amendați. Instanța a dat dreptate asociației...
Sub deviza „E ușor să facem bine!”, Fundația Comunitară Timișoara și Alergotura au dat startul înscrierilor şi donațiilor la noua ediție Timotion, care va avea...
Un eveniment inedit va fi organizat în această săptămână la Timișoara. Un showroom de mobilă din zona Lipovei va găzdui un târg de carte și...
Elevii de la o școală din Timișoara nu vor mai fi nevoiți să învețe în containere, în viitorul apropiat. Asta pentru că unitatea de învățământ...
CCIAT derulează un program pentru dezvoltarea competențelor digitale, adresat angajaților din IMM-uri. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș în calitate de beneficiar și SC...
La aproape două săptămâni de la evaluarea națională a clădirilor cu grad ridicat de prăbușire în caz de cutremur, autoritățile au descoperit, la Timișoara, un...
Peste 70 de băieți și fete au absolvit cele mai recente cursuri de formare și perfecționare pentru arbitri de fotbal, cursuri organizate de Asociația Județeană...
Primarul Dominic Fritz susține că au fost scrise aproximativ 4.000 de articole în presa națională și internațională despre deschiderea Timișoara – Capitală Europeană a Culturii...
Aleșii județeni ai PSD critică administrația PNL a CJT pentru că vrea să dubleze sumele alocate pentru modernizarea DJ 691, între nodul A1 de la...
Judecătorul Cristi Danileț este așteptat la Timișoara. Acesta va participa la un eveniment intitulat „Educație juridică pentru elevi”, care va avea loc săptămâna viitoare. Asociația...
La Gara de Nord din Timișoara a fost amenajat un traseu marcat cu indicatoare de orientare pentru călători. Măsura a fost luată în contextul în...
Mihai Șora a murit sâmbătă, la vârsta de 106 ani. Filosoful s-a născut în Timiș și a mers la școală în Timișoara. „Mihai Șora a...
Comercianții pot și în acest an să vândă flori cu ocazia zilei de 8 martie din mai multe locații avizate de Primăria Timișoara. Cererile de...
Timișoara va găzdui în această toamnă o nouă expoziție-eveniment. După ce aici au fost aduse lucrări ale artistului român Victor Brauner, în septembrie vor fi...
Fostul preot ortodox și cântăreț de muzică populară Cristian Pomohaci, acuzat în urmă cu 6 ani de relații sexuale cu un minor, nu se mai...
La Timișoara s-a lansat Apelul de solidaritate cu Ucraina. Primii semnatari sunt organizații non-guvernamentale, culte, instituții publice, companii și partide politice. Sute de persoane s-au...
Primăria Timișoara finanțează și în acest an proiecte pentru comunitate propuse de locuitorii orașului. Ediția din acest an a bugetului participativ vine cu câteva noutăți....
Mii de evenimente culturale vor fi organizate la Timișoara în anul Capitalei Europene a Culturii. De la conferințe cu scriitori de Nobel, expoziții, festivaluri de...
Timișorenii vor fi verificați dacă au plătit parcarea cu ajutorul unei mașini dotată cu camere de filmat. Noul sistem va fi implementat începând de luni....