Fotbalul atrage tot mai multe fete. Interes deosebit pentru ultimul curs de formare al viitorilor arbitri, în Timiș

arbitri fotbal
publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

Peste 70 de băieți și fete au absolvit cele mai recente cursuri de formare și perfecționare pentru arbitri de fotbal, cursuri organizate de Asociația Județeană de Fotbal Timiș. Tot mai multe fete se arată interesate de acest sport, până acum atractiv mai cu seamă pentru băieți. 

După o perioadă de trei luni de pregătire intensă, care a inclus atât aspecte teoretice, cât și sesiuni practice pe terenul de joc, peste 70 de băieți și fete au absolvit programul de formare și perfecționare pentru arbitri de fotbal, program organizat de Asociația Județeană de Fotbal Timiș. Dintre cei 139 de arbitri care activează în lotul județean, 9 sunt fete.

arbitri fotbal 1

„Cursurile de formare pentru arbitri de fotbal se adresează atât băieților, cât și fetelor. În ultimii ani, numărul de fete care practică fotbalul la nivel național, respectiv care arbitrează, a crescut considerabil. Fetele au o oportunitate de a face parte dintr-un fenomen care, până de curând, era adresat în exclusivitate bărbaților. Performanțele lor nu au întârziat să apară, atât din partea celor care joacă fotbal, cât și a celor care arbitrează. Avem în țară colege arbitri care evoluează la cel mai înalt nivel, la campionate mondiale, europene și la turnee finale inter-cluburi. Pe lângă pasiune, element esențial pentru a performa în orice domeniu, sunt o serie de alte motive care îi determină pe tineri să aleagă calea arbitrajului: șansa de a cunoaște oameni și locuri noi, de a face sport într-un mod organizat, posibilitatea de a ajunge la performanță în fotbal în cazul tinerilor care nu au abilitățile sau aptitudinile necesare pentru a juca fotbal la nivel profesionist, dezvoltarea abilităților de comunicare și leadership și, bineînțeles, câștigurile financiare, care nu sunt deloc de neglijat. La nivelul județului Timiș avem printre cele mai mari baremuri de arbitraj din țară.”, a declarat pentru expressdebanat.ro Raul Ghiciulescu, manager proiect finanțat, arbitru asistent Liga 1 și vicepreședinte AJF Timiș.

arbitri fotbal 2

Proiectul prin care a fost posibilă formarea și perfecționarea arbitrilor -„Arbitrajul – de la pasiune la formare profesională” – a fost câștigat de AJP/CJA Timiș și sprijinit de sponsori. Din echipa de implementare au făcut parte Raul Ghiciulescu, Nicolae Grigorescu, Iulian Spătaru, Ciprian Trancă, Cornel Făniță, Daniel Vărzan, George Roman, Călin Cimponeriu și Claudiu Gaitin.

„Cursurile de arbitraj se organizează anual de Comisia Județeană de Arbitri din cadrul Asociației Județene de Fotbal Timiș. În perioada decembrie 2021 – februarie 2022 a avut loc precedentul curs de formare, la care am avut 19 absolvenți. Responsabil de organizarea acestor cursuri este domnul Nicolae Grigorescu, președintele Comisiei Județene de Arbitri, observator internațional de arbitri și fost arbitru la cel mai înalt nivel. Câștigarea proiectului «Arbitrajul – de la pasiune la activitate profesională» în cadrul sesiunii de finanțare oferită de Fundația Alber este o premieră pentru AJF Timiș. În cadrul acestuia au fost pregătiți timp de aproape 3 luni peste 70 de tineri, 34 de noi arbitri și 40 de arbitri activi sub 26 de ani. Beneficiind de finanțarea oferită, dar și folosind fonduri proprii ale AJF/CJA Timiș, toți cei 139 de arbitri din lotul județean au primit un echipament de prezentare format din trening și tricou.”, a mai spus Raul Ghiciulescu.

untitled design set 970x90 px

Timișul, pe primul loc în țară la numărul de competiții și echipe înscrise 

Din punct de vedere sportiv, al numărului de echipe participante în competiții și al numărului de jocuri organizate în fiecare săptămână, județul Timiș este cel mai dezvoltat județ din țară, cu 255 echipe participante la nivel de seniori și juniori și aproximativ 110 meciuri desfășurate săptămânal.

arbitri fotbal 3

„Fiecare joc se dispută sub controlul unui arbitru, ajutat de doi arbitri asistenți la fiecare joc, cu excepția jocurilor de juniori Under 11 (1 arbitru) și juniori Under 13 (2 arbitri). Cei 139 de arbitri din prezent asigură momentan posibilitatea organizării jocurilor fără riscuri, dar în contextul măririi numărului de echipe, respectiv de meciuri, va fi nevoie în viitor de organizarea unor noi cursuri de formare. Trebuie avut în vedere că nu toți cei 139 arbitri sunt disponibili permanent pentru a fi delegați, din motive diverse: școală, serviciu, concedii, accidentări.”, a mai explicat Raul Ghiciulescu.

La ceremonia festivă care a avut loc la CJ Timiș au participat toți arbitrii din județ, alături de colegii observatori de arbitri și delegați de joc, precum și sponsorii proiectului – Giulia Neamțu și Adrian Iva de la Fundația Alber, precum și Dragoș Pop de la Grupul Vivalia.

banner td untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/