FOTO. Apelul pentru solidaritate cu Ucraina, semnat la Timișoara

un an ucraina 6
casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

La Timișoara s-a lansat Apelul de solidaritate cu Ucraina. Primii semnatari sunt organizații non-guvernamentale, culte, instituții publice, companii și partide politice.

Sute de persoane s-au strâns vineri seară în Piața Victoriei din Timișoara la un an de la declanșarea războiului împotriva Ucrainei. În semn de solidaritate, s-au aprins 365 de lumânări care simbolizează fiecare zi de luptă purtată în numele libertății.

Au fost prezenți membri ai comunității ucrainene din Timișoara, organizații non-guvernamentale, culte religioase, instituții publice, partide politice, companii și societatea civilă. În cadrul evenimentului a fost păstrat un moment de reculegere în amintirea victimelor războiului și s-au rostit rugăciuni în ucraineană, română, maghiară, germană. La final, a fost citit „Apelul din Timișoara: Solidaritate cu Ucraina!” prin care întreaga comunitate timișoreană își exprimă susținerea față de valorile democrației, ale libertății și ale luptei pentru pace:

„Astăzi se împlinește un an de la declanșarea invaziei ruse în Ucraina. Răspunsul societății civile din România este, trebuie să fie, solidaritatea. Noi, timișorenii, am simțit de-a lungul timpului solidaritatea care ne-a ajutat mereu să mergem mai departe, să fim încredințați că valorile pe care le apărăm sunt cele care clădesc lumea liberă și cele care ne pot aduce liniștea și fericirea.

În anii 80, Asociația Salvați Satele României a oprit sau încetinit planul lui Ceaușescu de a distruge lumea rurală, cetățenii Europei au ieșit pe străzi în sprijinul timidelor noastre încercări de a crea o rezistență articulată împotriva regimului represiv comunist. În decembrie 1989, am simțit, la Timișoara, solidaritatea internațională. Declarații de susținere, zeci de tone de ajutoare materiale, răniți tratați în spitalele din Europa, flacoane de sânge donate și trecute peste granițe. Iar mulți dintre noi știu cât este de grea calea exilului pe care ești, uneori, obligat să pășești.

Am crezut cu tărie că este momentul să revărsăm aceeași solidaritate, cu care noi, timișorenii, am fost copleșiți în zilele și anii noștri de cumpănă, peste cei care s-au trezit, peste noapte, alungați din țara lor de cruzimea invadatorilor. Vom ajuta refugiații ucraineni, fără a obosi, cât timp va fi nevoie. Sunt bine primiți aici și încercăm să le dăm, zi de zi, sentimentul că acum sunt în siguranță.

Nimeni nu are dreptul să ia copiilor speranța că vor crește în pace. Nimeni nu are dreptul să ignore voința cetățenilor unei țări. Nimeni nu are dreptul să ucidă civili, sub niciun pretext. Nimeni nu are voie să nesocotească dreptul la viață al fiecărei ființe vii, al fiecărui copil, al fiecărei femei, al fiecărui bărbat.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Credem că Timișoara este îndreptățită, rămânând fidelă propriilor idealuri, afirmate în timpul Revoluției din decembrie 1989 și înscrise în textul Proclamației din 11 martie 1990, să ceară lumii libere să protejeze victimele invaziei rusești și să le arate că, dincolo de noua Cortină de fier, vor găsi întotdeauna o mână întinsă.

În acest din urmă an, înfrățirea Timișoarei cu orașul ucrainean Cernăuți a depășit cu mult valoarea simbolică a unui parteneriat. Legătura dintre cele două orașe a fost întotdeauna dată de împărtășirea aceleiași moșteniri culturale, bazate pe multiculturalitate, în regiuni multietnice si multiconfesionale. Există o punte între Timișoara și Cernăuți, pe care sperăm ca, în viitorul apropiat, să pășim împreună, către Casa Comună Europeană.

Pacea nu se poate întoarce în Ucraina decât prin retragerea armatei ruse și prin respectarea teritoriului ucrainean, așa cum a fost el recunoscut în tratatele internaționale, la declararea independenței, în anul 1991.

La împlinirea unui an de la declanșarea invaziei ruse în Ucraina,  răspunsul societății civile din Timișoara este solidaritatea cu poporul ucrainean.”

La această declarație sunt semnatari:

AIDRom – Asociația Ecumenică a Bisericilor din România, Asociația Banat IT, Asociația Elevilor din Timiș, Asociația INTERSECT, Asociația Școala Mamei Junior, Agenția PRbeta, Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, FITT, Forumul Democrat al Germanilor din Banat, Fundația Comunitară Timișoara, Fundatia de Ajutor Medical Profilaxis, Instituția Prefectului Județul Timiș, Lions District 124 Romania, LOGS, Look Inside, Organizația Salvați Copiii Filiala Timișoara, PNL Timișoara, Primăria Municipiului Timișoara, Pro România Timișoara, PSD Timișoara, Serviciul de Ajutor Maltez în România – Timișoara, Societatea Timișoara, UDMR Timiș, USR Timișoara.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/