Zeci de șoferi și vatmani au protestat, vineri, în fața sediului Societății de Transport Public Timișoara. Circulația mijloacelor de transport nu a fost afectată. O...
Primăria Timișoara a obținut o nouă victorie în instanță în fața sindicaliștilor. Magistrații Tribunalului Timiș au decis că organigrama actuală este legală. Primăria Timișoara anunță...
Primăria Timișoara a reușit să câștige în primă instanță procesul deschis de sindicaliști pentru anularea organigramei adoptată anul trecut. Primăria Timișoara se laudă cu faptul...
Circa 300 de angajați ai unităților de învățământ din Caraș-Severin au pichetat astăzi în fața Prefecturii, timp de două ore. Un protest similar a avut...
Peste 40% dintre dascălii care predau în unitățile de învățământ din județul Timiș vor intra de luni, 22 mai, în grevă generală. Inspectoratul Școlar Timiș...
Noua organigramă a Primăriei Timișoara, dar și concursurile de angajare în instituție au fost suspendate de către Tribunalul Timiș. Pe de altă parte, Dominic Fritz...
Municipiul Caransebeș, la fel ca multe alte primării din Caraș-Severin, pierde funcționarii publici. Angajații primăriei municipiului aleg să lucreze în sectorul privat unde se plătește...
Pregătiți de proteste, sindicaliștii și-au spus cuvântul în ședința de Dialog Social din cadrul Instituției Prefectului Județului Caraș-Severin. Printre nemulțumirile precizate de aceștia se numără...
Cei aproximativ 600 de salariaţi ai Oficiului Judeţean de Poştă Caraş-Severin se confruntă cu noi probleme. Conducerea Poştei Române pregăteşte reducerea timpului de lucru cu...
Greva oamenilor de la Ductil Steel a fost reluată în această săptămână, iar în fața sediului se adună zilnic peste 300 de persoane, care scandează...
Muncitorii de la Ductil Steel vin astăzi la Reșița, să discute cu cei mai importanți reprezentanți ai județului. Oamenii vor locuri de muncă sau, dacă...
Angajații de la Ductil Steel Oțelu Roșu sunt pregătiți astăzi să iasă din nou în stradă, să își strige disperarea. Închiderea combinatului generează o nouă...
Deși sindicaliștii de la TMK sunt revoltați pe materialele negative care apar în presă despre societatea la care lucrează, repriza de poluare de săptămâna trecută...
Acțiunile de protest nu mai sunt ce au fost odată la Reșița, iar rezultatele lor sunt pe măsură. De fapt, oamenii nici nu mai au...
Timp de trei zile, reprezentanții sindicatelor din țară, dar și de peste hotare, vor lua parte la un eveniment important unde se va dezbate o...
Liderii sindicali din Caraș-Severin au participat la cea mai recentă comisie de dialog social și le-au atras atenția autorităților că în ce privește forța de...
Conducerea companiei Mechel s-a întâlnit cu liderii sindicatelor de la întreprinderile Grupului din România, printre care și cei de la Oțelu-Roșu. Reuniunea a avut loc...