În urmă cu doi ani, ministrul Transporturilor de la acea vreme, Răzvan Cuc, venea pe drumul ce leagă Oravița de Moravița, de mână cu (pe...
Liderul PNL Caraș-Severin i-a cerut cinci lucruri ministrului PSD al Transportului, investiții strategice pentru Banatul Montan, dar și măsuri care să salveze vieți și să...
132 de laboratoare autorizate la nivel național vor putea emite rezultate la testarea COVID-19 cu validare rapidă, începând de joi, pentru a pune în aplicare...
Pentru preșcolarii și elevii din Secu, darurile de Crăciun au ajuns mai devreme în acest an. Cel puțin, o parte dintre ele. Doamnele Clubului Lions...
Au fost depuse cinci oferte pentru lucrările care ar urma să se efectueze pe Drumul Național 57, între Oravița și Nicolinț, un tronson care are...
Cu aproape un milion de euro investiți deja, cu un dosar stufos și cu o hotărâre a instanței în mână, Ioana Musteța se pune în...
Angajații de la stat vor beneficia din nou de tichete de vacanță, începând de anul viitor. Măsura, consideră liderii PSD, vine și în sprijinul relansării...
Casa de Cultură a Studenților din Reșița, în colaborare cu Liga Studenților din cadrul Centrului Universitar UBB Reșița, organizează astăzi cea de-a doua ediție din...
„Mâinile drepte” ale lui Romeo Dunca au fost încătușate pentru 30 de zile și procurorii încă nu și-au încheiat treaba în Consiliul Județean Caraș-Severin, motiv...
Pentru buna desfășurare a actului educațional, în actualul context pandemic, Primăria Târnova a accesat o finanțare europeană pentru dotarea unităților de învățământ din comună cu...
Luca Mălăiescu, edilul orașului de pe Valea Bistrei, are cu ce se lăuda. Aflat la cel de-al treilea mandat de primar, Mălăiescu a reușit să...
Calea ferată Oravița – Anina, prima cale ferată montană și cea mai spectaculoasă de pe teritoriul României, riscă să fie închisă în timpul săptămânii, pe...
Profesorul universitar Ileanu Rotaru se înscrie pe o listă tot mai lungă a celor care își exprimă public nemulțumirea față de managementul lui Romeo Dunca...
La propunerea DIICOT, Tribunalul Caraș-Severin a dispus arestarea preventivă a consilierei personale a președintelui CJ Romeo Dunca și a directoarei Direcției de Drumuri Județene! Odată...
Expoziția „Nikola Tesla – Omul din viitor”, programată să ajungă la Muzeul Banatului Montan din municipiu până la sfârșitul anului, a fost amânată, organizatorii luând...
Accident rutier cu urmări grave la Reșița. Trei oameni au fost loviți în plin de un șofer de 22 de ani pe strada Căminelor. Un...
Președintele USR Caraș-Severin îl indică pe Romeo Dunca drept principal vinovat pentru scandalul de proporții din Consiliul Județean generat de oamenii săi de încredere, care...
Reținerea Luminiței Jivan și a Mariei Paulescu l-a convins într-un final pe președintele Consiliului Județean Caraș-Severin că e momentul să tacă! Asta până în ziua...
Persoanele care trăiesc în Statele Unite, Canada, Serbia, Republica Moldova sau oricare alt stat din afara Spațiului European trebuie să respecte anumite măsuri atunci când...
Administrația locală din comuna Zăvoi a decis instituirea în fiecare zi de marți a unui program riguros de colectare a deșeurilor după un plan ce...
„Oamenii pot ieși împreună la orice eveniment sau la cumpărături, la film sau restaurant, concerte, spectacole sau pe stadion. Masca nu este obligatorie în aer...
Luminița Jivan, consilierul personal al lui Romeo Dunca, și Maria Paulescu, directorul Direcției de Drumuri Județene, apar astăzi în fața Tribunalului Caraș-Severin cu propunere de...
Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin o disculpă pe Luminița Jivan, consiliera sa personală, chiar dacă aceasta e pusă în fața unui adevărat tir de acuzații formulate...
Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin nu se leapădă de oamenii săi de încredere, chiar dacă DIICOT aproape că le-a pus cătușe pe mâini pentru fraudarea fondurilor...
Listă lungă de acuzații la adresa unor oameni pe care președintele Romeo Dunca i-a ținut mereu aproape, considerându-i specialiști. Luminița Jivan, consilierul de încredere al...
Iluminatul stradal de sărbătoare a fost pornit în stațiunea Băile Herculane, în seara de Moș Nicolae. O feerie de sori, luminițe colorate, oameni de zăpadă...
Organele de cercetare penală au bătut din nou la ușa președintelui Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca! Începe să devină un obicei de la o vreme...
Starea de alertă va fi prelungită din data de 9 decembrie, iar Comitetul Național pentru Situații de Urgență a propus o serie de modificări înainte...
O investiție mult așteptată de administrația locală din Forotic a primit „undă verde” de la Compania Națională de Investiții, care a avizat documentația pentru proiectul...
Reprezentații TMK și ai instituțiilor de mediu s-au spălat pe mâini după ce mai mulți reșițeni s-au plâns că le sunt otrăviți plămânii și distruse...
Cel mai nou film documentar semnat de Sabin Dorohoi a avut avanpremiera de ziua Sfântului Nicolae. Respectând distanțarea socială, „Orașul de Foc” s-a dezvăluit în...
Imagini greu de digerat pentru secolul 21. Gunoaie aruncate pur și simplu în fața geamurilor pe o stradă dintr-un municipiu care se vrea a fi...