Gheorghe Filipescu a trecut cu brio testul primei ierni, după ce, la solicitarea conducerii Consiliului Județean Caraș-Severin, societatea pe care o conduce, AquaCaraș, s-a ocupat...
„Căutăm soluții”, anunță deputatul cărășean Dumitru Rujan, care garantează că Guvernul condus de prim-ministrul Nicolae Ciucă va găsi rezolvare pentru problema angajaților de la TMK...
Episcopia Caransebeșului a înaintat o propunere Prefecturii cărășene: utilizarea unui spațiu din incinta Catedralei Ortodoxe „Învierea Domnului” ca adăpost de protecție civilă. În baza de...
Anunt de participare 1. Selecția publică de proiecte în vederea acordării finanţărilor nerambursabile de la bugetul Consiliului Municipal Caransebes, pe anul 2022 pentru acțiuni din...
La Colegiul Național „Traian Doda” încă se mai face școală, în ciuda faptului că unii susțin, mai mult sau mai puțin îndreptățiți, contrariul. Fiecare școală...
Daniel Borduz îi stă atât de tare în gât președintelui Consiliului Județean Caraș-Severin încât, pentru a-l discredita, Romeo Dunca lovește (in)direct chiar și în prietenul...
Toată iarna s-a lucrat la reabilitarea unității de învățământ din Petnic, pentru ca din septembrie elevii să revină în bănci într-o școală nouă și modernă....
Romeo Dunca și Ionuț Popovici se întâlnesc mai des în sălile de judecată și în fața procurorilor decât în plenul Consiliului Județean Caraș-Severin! Cinci spețe...
Elevii de la „Tata Oancea” au răspuns invitației primarului Mirel Pascu de a planta arbori în zona Bocșa Izvor. Profitând de vremea bună, elevii Liceului...
Liderul PSD cere Consiliului inter-instituțional să rezolve situația angajaților uzinei din Reșița a TMK Artrom, care se confruntă „cu probleme severe generate de modul eronat...
„Capra cu trei iezi”, una dintre cele mai iubite povești ale copilăriei, va fi pusă în scenă de actorii Teatrului de Vest din Reșița. Spectacolul...
Administrația locală Forotic pregătește documentația pentru depunerea unui proiect în vederea reabilitării și modernizării școlii gimnaziale din centru de comună. Primarul Alexandru Sporea mizează pe...
Moldova Nouă se înscrie în rândul orașelor care trec la iluminat inteligent, înlocuind vechile corpuri cu unele noi, cu leduri. Licitația pentru această lucrare s-a...
I-a făcut praf pe foștii șefi ai Consiliului Județean în campania electorală și a promis că va dezvolta Caraș-Severinul, dar acum a venit rândul său...
Unul dintre cei mai apreciați manageri de spitale publice din România își oferă voluntar serviciile spitalului în care, potrivit lui Romeo Dunca, mor oameni cu...
Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin își riscă funcția! Dacă în 90 de zile de acum încolo nu se ameliorează situația Spitalului Județean de Urgență Reșița are...
O nouă acțiune derulată de către reprezentanții Direcției Silvice Caraș-Severin în cadrul campaniei naționale „Luna plantării arborilor”, desfășurată în perioada 15 martie – 15 aprilie,...
Un film așteptat de pasionații de povești fantasy va fi difuzat în premieră săptămâna aceasta în cinematografele din Caraș-Severin. Este vorba despre cea de-a doua...
Primăria Dognecea a primit zilele trecute vizita unei delegații străine, la care au participat reprezentanți ai administrației publice locale și ai instituțiilor de învățământ din...
Vă informăm că până la începutul LUNII MAI 2022, se eliberează cererile pentru întocmirea dosarelor APIA. • Procedura va fi la fel ca anul trecut....
Primăria Moldova Nouă pregătește trecerea de la iluminatul clasic la cel inteligent, atingerea acestui obiectiv fiind asigurată în mare parte din fonduri europene. “Ținând cont...
Așezămintele culturale din Berzasca, Liubcova și Bigăr vor intra într-un amplu proces de reabilitare și modernizare în lunile care vor urma. Investițiile se vor face,...
Administrația locală din Bocșa a făcut toate demersurile pentru ca fosta clădire a Finanțelor Publice să intre în patrimoniul orașului și astfel să poată fi...
Ginecologul Florea Borțun primise acceptul Consiliului de Administrație al Spitalului Județean de Urgență Reșița pentru a-și prelungi activitatea cu un an, dar președintele Dunca a...
DNA Timișoara a clasat cauza în care șeful Consiliului Județean, primarul Reșiței și primarul Oraviței erau acuzați de constituirea unui grup infracțional organizat care urmărea...
Urmând exemplul marilor orașe europene, primarul din Mehadia, Grigore Bardac, și-a propus să faciliteze accesul tinerilor din comună la internet prin achiziționarea de mobilier urban...
Arătată cu degetul de mulți pentru starea în care a ajuns, clădirea Primăriei Oravița va fi în sfârșit reabilitată. Administrația locală a depus un proiect...
Austriecii de la Porr Construct sunt câștigătorii licitației de modernizare a căii de rulare a tramvaiului reșițean, lucrări care vor demara în perioada imediat următoare...
Echipa pirotehnică a ISU „Semenic” a fost solicitată să intervină de urgență astăzi atât la Moldova Nouă, cât și la Reșița după ce, în timpul...
DISPOZIŢIE privind convocarea de îndată a ședinței extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeș, în data de 05.04.2022. Primarul municipiului Caransebeș, În temeiul art.133, alin.(2)...
ANUNȚ Privind vânzarea prin licitație publică deschisă cu oferte în plic închis, a imobilului identificat în C.F. nr. 43982 Caransebeș, nr.cad. 43982, În suprafața de...