Lucrările de consolidare a drumului Oravița – Nicolinț, începute în luna aprilie a anului trecut, ar fi trebuit să fie gata în 6 luni. A...
De opt ani s-a stabilit în Marea Britanie și cu toate acestea sprijină de la distanță mișcarea sportivă din Dalboșeț, comuna din Caraș-Severin în care...
Marius Isac și Ovidiu Rădoi nu vor fi folosiți de președintele Consiliului Județean Caraș-Severin ca monedă de schimb pentru susținerea proiectelor sale de către consilierii...
Cei doi consilieri județeni care l-au trădat pe președintele Romeo Dunca au fost dați afară din partid la propunerea acestuia. „Biroul Politic Județean al PNL...
Puțin peste 1.400 de autoturisme cu o vechime de peste 15 ani vor putea fi casate în Caraș-Severin prin Programul Rabla Local. Peste 3,1 milioane...
Ploile abundente care nu mai contenesc au inundat din nou curți, case și străzi din Caraș-Severin. De această dată, urgia a lovit sud-vestul județului. A...
2023 este un an negru pentru apicultorii din Banatul de munte, din cauza vremii nefavorabile, care ține albinele mai mult în stupi. După o iarnă...
De la un tractor second hand, la un profit de peste 14 de milioane de euro și un patrimoniu care se ridică la peste 100...
Arbori toaletați, drumuri curățate, curți și grădini cum vezi doar în revistele Neckermann. Vrei și tu mai mult pentru zona în care locuiești? Se poate,...
Mai multe gospodării din județ au fost inundate în urma precipitațiilor abundente de ieri. Cele mai mari probleme au fost în localitatea Naidăș. Pompierii cărășeni...
Inspectorii de muncă atrag atenția că în gestiunea instituției există încă un număr însemnat de carnete de muncă ce nu au intrat în posesia titularilor. ...
Hidrologii au emis o avertizare cod roșu de inundații pentru mai multe râuri din județ. Vezi care sunt acestea. Avertizarea cod roșu vizează râurile din...
Liderul PSD Caraș-Severin, deputatul Silviu Hurduzeu, refuză ferm orice eventuală negociere cu Romeo Dunca în vederea formării unei coaliții la nivelul Consiliului Județean Caraș-Severin! Hurduzeu...
Manuscrisul ar fi fost furat dintr-o biserică din țară și recuperat de polițiști, în urma unei acțiuni efectuate pentru combaterea traficului cu bunuri de patrimoniu...
Averse torențiale și abundente vor avea loc în județul nostru în următoarele ore și până mâine în jurul prânzului, avertizează meteorologii. Administrația Națională de Meteorologie...
Împins de la spate de unii liberali să se așeze la masa negocierilor cu PSD, Romeo Dunca nu vrea să accepte „condiții prostești”. Acceptă compromisuri...
Alege UPT! Studiază oricând și oriunde! Construiește viitorul în ritmul tău, fără compromisuri, înscrie-te online la concursul de admitere la învățământ la distanță și cu...
Președintele PNL Caraș-Severin, senatorul Marcel Vela, îi lasă posibilitatea lui Romeo Dunca să aleagă varianta de ieșire din criză după ce liberalii au pierdut majoritatea...
Doctorul Adrian Bădescu, președintele Clubului Economic Nord-American, a deschis larg poarta Banatului de Munte pentru investiții importante, prefectul Dragomir, președintele Dunca și primarul Popa jucând...
În doar câteva zile se dă startul celei mai mari caravane ale credinței, organizată de ATOR Banatul de Munte. 13 tabere, cu participanți din 34...
Termenul acordat de președintele Marcel Vela pentru ca Viorel Bașag și Bogdan Miloș să-și reevalueze opțiunea politică a expirat! Liderul liberalilor din Caraș-Severin e prea...
Volvo conduce cu siguranță către viitor și își extinde expansiunea în Regiunea de Vest a țării alături de partenerul AutoCardo. Parte a grupului Autoglobus –...
Hidrologii au emis cod galben și portocaliu și anunță că astăzi este pericol de inundații pe mai multe râuri din bazine hidrografice din sud-vestul țării....
Liderul PNL Reșița i-a sugerat președintelui Consiliului Județean Caraș-Severin să înceapă negocierile cu PSD după ce a pierdut puterea! Sfătuitor al lui Romeo Dunca în...
Mai multe percheziții au avut loc ieri în Oravița și în zona rurală limitrofă într-un dosar care viza comiterea infracțiunii de furt calificat. Doar că...
Line-upul Custom Reșița 2023 & West Romanian Bike Week e de-a dreptul spectaculos, pregătirile în Poiana Golului încep, tu ți-ai luat bilet? A început numărătoarea...
Direcția Județeană Agricolă Caraș-Severin anunță deschiderea unei noi sesiuni de înscrieri pentru cursurile profesionale destinate fermierilor și viitorilor fermieri. Cursurile de calificare se adresează persoanelor...
Polițiștii fac marți percheziții în județele Hunedoara, Bihor, Caraș-Severin și Gorj într-un dosar penal de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de...
În județul ministrului Marcel Vela, cel care a înființat Poliția Animalelor, instituția are mâinile legate. Constată, amendează, dar nu are posibilitatea de a salva animalele...
Șeful județului a demonstrat încă o dată că e total pe dinafară, atât politic, cât și administrativ, executându-l fără să-și dea seama pe Viorel Lolea...
Fondul pentru modernizare – tranziția către neutralitate – Proiect Maxagro Farm SRL
Fondul pentru modernizare – tranziția către neutralitate climatică
Nelu Popa se întoarce la afaceri! Camera de Comerț a premiat firme în insolvență!
După combinatul de la Oțelu Roșu, Dorinel Umbrărescu preia și ArcelorMittal Hunedoara!
Reșița, în topul orașelor din România în care să trăiești în 2026! Timișoara, pe podium!
Ritmul orașelor din Vest se schimbă cu fonduri UE. Ce urmează în 2026