Strigătele care vin din tot județul cu privire la starea proastă a drumurilor sunt auzite de cei din Consiliul Județean, dă asigurări președintele Romeo Dunca....
La început de an, agricultorii cărășeni primesc o veste bună. Mai mulți cultivatori, membri ai Grupului „Semințe cu suflet”, străbat țara în lung și-n lat,...
Peste 30 de persoane au ajuns anul trecut la Urgențe în Reșița din cauza consumului de droguri. De cealaltă parte, la nivel de județ doar...
Numărul persoanelor angajate prin intermediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Caraș-Severin scade cu aproape 600 în 2022 față de anul precedent. Cea mai...
Primele ninsori din acest sezon nu au creat probleme pe drumurile din Caraș-Severin. Prefectul Ioan Dragomir a anunțat că a dat județul drept exemplu chiar...
Președintele Romeo Dunca a anunțat cum va împărți cei 3 milioane de lei pe care îi va da primăriilor pentru repararea drumurilor comunale din Caraș-Severin....
Un alt festival îndrăgit își redeschide porțile în această vară, iar Express de Banat vă însoțește în frumoasa călătorie spre inima țării, direct la Festivalul...
Cărășenii care doresc să-și pună pe picioare o afacere în domeniul agricol, și nu au studii de specialitate, pot urma cursuri de calificare organizate de...
Romeo Dunca a găsit o nouă schemă de repartizare a banilor către primăriile din județ pentru echilibrarea bugetelor locale, dar e dispus să accepte și...
Numele îi vine de la Giacomo Leopardi, din „Mici opere morale” – o carte pe care Nicu Covaci i-a pus-o în mână, spunându-i despre dialogul...
Romsilva a pus la bătaie peste 709.000 de lei pentru a repara și a întreține mașinile Direcției Silvice Caraș-Severin în anul 2023. Licitația pentru servicii...
La inițiativa lui Romeo Dunca, s-a renunțat la reabilitarea și modernizarea pe fonduri europene a Spitalului Județean de Urgență Reșița, cu cele trei staționare ale...
Schimbările comandate la început de mandat de un Romeo Dunca lipsit de experiență politică, dar mai ales administrativă, și girate de consilierii județeni PNL, majoritari...
Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin a scris alte plângeri penale! De data asta a descoperit cum s-au fraudat fondurile europene accesate în urmă cu un deceniu...
Concursul de proiecte de management pentru ocuparea funcției de manager la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Caraș-Severin s-a încheiat fără vreun câștigător!...
Membrii ONG-ului au ajuns și la Bănia, pentru a vizita cele șase mori de apă din comună, unde și astăzi localnicii își mai macină cerealele...
Aquacaraș aduce în Banatul Montan, pentru a moderniza și extinde infrastructura de apă și canal, cea mai mare sumă intrată vreodată în județ! Contractul a...
Încă sunteți în căutarea locului de muncă dorit? Cea mai nouă fabrică din Reșița, compania nemțească EMZ-Hanauer continuă procesul de recrutare de forță de muncă. ...
Programul de susținere a producției de tomate în spații protejate continuă și în acest an, anunță Direcția Județeană Agricolă Caraș-Severin. Schema de ajutor de minimis...
Curaj, dedicare și determinare maximă într-o primărie de comună din Caraș-Severin! Administrația locală s-a înhămat la un proiect serios prin care oamenii vor avea parte...
Cei mai mari inamici ai necuvântătoarelor au fost și vor rămâne paraziții externi, căpușele și purecii. Este o concepție învechită prin care se spune că...
Peste 1.700 de kilometri de trasee cicloturistice vor străbate județele Caraș-Severin, Timiș, Arad și Hunedoara. Ministerul Dezvoltării a anunțat că proiectul va primi bani prin...
Reșițenii vor fi puși față în față cu Diavolul. Mani Neumann (Violonistul Diavolului) maestru al viorii şi blockflöte și Ulli Brand (chitară), membrii fondatori ai...
Fiul primarului comunei cărășene Berliște, Nicolae Orăvicean, e pe patul unui spital din Cluj și are nevoie urgentă de transfuzii de sânge! Familia, prietenii lui...
Începutul de an coincide cu o nouă întâlnire între Romeo Dunca și primarii din județ pe tema împărțirii banilor pentru lucrări pe drumurile din Caraș-Severin....
Un incendiu puternic a fost semnalat ieri într-un garaj din Anina. Flăcările s-au extins la clădirea învecinată, în care funcționa un magazin alimentar. Trei echipaje...
Puțini sunt cărășenii care știu că un incendiu care le distruge locuința, un accident rutier care îi lasă fără stâlpul familiei sau pur și simplu...
Comerțul cu carne e mai uman și mai profitabil decât exportul de animale vii, susține Gabriel Păun, contrar poziției parlamentarilor PSD, care se opun inițiativei...
A crescut numărul unităților de învățământ din județ care beneficiază de Programul „Masă caldă”. Toate sunt din mediul rural, anunță Inspectoratul Școlar Județean. În anul...
Liberalul Dumitru Rujan și-a convins colegii din Parlament, iar președintele Klaus Iohannis a promulgat legea prin care se vor deconta terapiile pentru persoanele cu dizabilităţi! ...
Ministerul Sănătății a încheiat prima etapă a evaluării proiectelor depuse prin PNRR pentru construirea de spitale. Romeo Dunca a sperat degeaba! Noul Spital Județean de...