Sărbătoarea închinată culturii populare, continuă. Tradițiile cărășene caută noi talente

tradiții cărășene la Resita

Festivalul concurs „Tradiții-cărășene” își continuă drumul spre descoperirea de noi talente, în județul Caraș-Severin.

Ajuns la cea de-a doua ediție, concursul închinat culturii populare își urmează calea spre alte patru zone ale județului unde vor evolua alte tinere talente. Este vorba de subzonele: Caransebeș, Herculane, Moldova Nouă și Oțelu Roșu.

Cu doar câteva zile în urmă, iubitorii culturii populare au asistat la această sărbătoare a tradițiilor cărășene, unde pentru subzona Bocșa s-au reunit la Căminul Cultural Vermeș, iar pentru subzona Oravița, la Casa de Cultură ,,George Motoia Craiu” din Oravița, totul doar pentru a descoperi tinere talente și pentru a constatata, încă o dată, dragostea și prețuirea față de valorile tradiționale, a participanților.

De asemenea, și Asociația Culturală Voința din Răcășdia, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Răcășdia și Școala Gimnazială “Gheorghe Guga” Răcășdia, a fost prezentă în centrul organizat la Casa de Cultură din Oravița, în cadrul acestei etape zonale, cu prilejul manifestării Festivalul concurs “Tradiții cărășene”.

tradiții cărăsene nr 4

Programul festivalului, ce stă sub organizarea Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Caraș-Severin și a Consiliului Județean, a fost împărțit atât pe categorii de zonă, vârstă, dar și pe secțiuni diferite, printre care se numără:
1. Secțiunea coregrafie
2. Secțiunea muzicală
3. Secțiunea poezie în grai bănățean și teatru popular
4. Subsecțiunea expoziții – colecții
5. Secțiunea Gastronomie

tradiții cărășene nr 6

Festivalul-concurs se derulează în perioada septembrie-octombrie, pe 8 zone geografice (faze locale):

Subzona Bozovici (Bozovici, Bănia, Dalboșeț, Eftimie Murgu, Lăpușnicu Mare, Prigor, Șopotu Nou) – 2 septembrie
Subzona Reșița (Reșița, Târnova, Văliug, Carașova, Fârliug, Zorlențu Mare, Ezeriș, Brebu, Lupac, Brebu Nou) – 3 septembrie
Subzona Bocșa (Bocșa, Berzovia, Măureni, Doclin, Ramna, Vermeș, Dogncea, Ocna de Fier) – 9 septembrie
Subzona Oravița (Oravița, Forotic, Ticvaniu Mare, Grădinari, Vărădia, Vrani, Berliște, Răcășdia, Anina, Ciudanovița, Ciclova Română, Cărbunari, Ciuchici, Goruia, Sasca Montană) – 10 septembrie
Subzona Caransebeș (Caransebeș, Armeniș, Buchin, Bucoșnița, Constantin Daicoviciu, Copăcele, Păltiniș, Sacu, Slatina-Timiș, Teregova, Turnu Ruieni) – 16 septembrie
Subzona Herculane (Băile Herculane, Bolvașnița, Cornea, Cornereva, Domașnea, Iablanița, Lăpușnicel, Luncavița, Mehadia, Mehadica, Topleț) – 23 septembrie
Subzona Moldova Nouă (Moldova Nouă, Naidăș, Socol, Pojejena, Sichevița, Coronini, Berzasca, Gârnic)– 23 septembrie
Subzona Oțelu Roșu (Oțelu Roșu, Băuțar, Glimboca, Marga, Obreja, Rusca Montană, Zăvoi) – 24 septembrie

tradiții cărăsene 2

Faza finală va avea loc la Reșița, în luna octombrie.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/