Într-o scrisoare deschisă adresată sistemului medical românesc, Raul Pătrașcu vorbește despre solidaritatea de care medicii trebuie să dea dovadă în această perioadă și despre cum...
Dominic Fritz a anunțat care sunt soluțiile identificate pentru producătorii din piețele timișorene care se vor închide de luni. Autoritățile locale vor folosi căsuțele care...
Constructorul centurii ocolitoare de sud a Timișoarei lucrează în această perioadă la noul pod care se va ridica la Ghiroda și la cel din Utvin...
Zeci de timișoreni au protestat duminică după-amiază, pentru aproape trei ore, în centrul Timișoarei față de obligativitatea purtării măștii de protecție. Organizatorii i-au îndemnat pe...
Piețele organizate în spații închise pun lacătul de luni, iar în acest context primarii localităților din Timiș trebuie să găsească soluții pentru producătorii locali ce...
Piețele amenajate în aer liber în județ rămân deschise, anunță CJ Timiș. La fel și cea de la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara, unde micii...
Autoritățile județene au aprobat, duminică, o serie de noi restricții în contextul numărului de îmbolnăviri cu noul virus. Astfel, în Timiș, pe timpul nopții se...
6.752 de noi îmbolnăviri cu noul virus au fost înregistrate pe teritoriul țării, în ultimele 24 de ore, potrivit raportării Grupului de Comunicare Strategică. Până...
De luni, 9 noiembrie, programul cu publicul la Serviciul Relaționare Directă cu Cetățenii, respectiv Camera 12, începe la ora 8 și se prelungește până la...
Mandatul temporar al Lelicăi Crișan în fruntea Direcției pentru Cultură Timiș este pe cale să se încheie. La doar câteva zile de la vizita ministrului Culturii...
Fost liberal, dar și membru PLUS, Marian Vasile a fost numit recent consilier personal al noului președintele CJ Timiș. Alin Nica spune că este singurul...
Toate piețele din Timișoara sunt deschise sâmbătă, însă de luni Piața Iosefin și alte șase hale în care se comercializează produse din carne ar trebui...
Reprezentanții companiei de termoficare anunță că de luni, 9 noiembrie, comunicarea cu clienții se va realiza exclusiv online. Astfel, timișorenii care vor să intre în...
Ordinele pentru instituirea carantinei zonale au fost emise sâmbătă dimineață. Intră în vigoare la ora 12 și sunt valabile pentru următoarele 14 zile. Potivit documentelor...
Rata de infectare în orașul de pe Bega este de 7,32 la mia de locuitori, a transmis, sâmbătă dimineață, Prefectura Timiș. Încă de joi, Dominic...
Reacțiile apărute în spațiul public după anunțul ministrului Culturii potrivit căruia viitorul Muzeu al Revoluției de la Timișoara va purta numele „Lepa Bărbat” l-au făcut...
Consilierii județeni ai Timișului se reunesc, marți, în prima ședință din mandatul 2020-2024. Cinci dintre cei 36 de aleși trebuie să mai depună jurământul. Alegerea...
La o zi de la instituirea carantinei în 13 localități din județul Timiș, autoritățile transmit și care este cuantumul amenzilor care pot fi aplicate pentru...
Ministerul Culturii dă banii necesari Teatrului Național din Timișoara pentru funcționarea optimă a Fabricii de decoruri, dar și pentru extinderea Sălii 2 din Parcul Civic. ...
Cei care le cer votul românilor pentru a-i reprezenta în Parlamentul României în următorii patru ani intră de vineri în campanie electorală. Această perioadă durează...
Primarul Timișoarei anunță că există o mare probabilitate ca orașul să intre în carantină de la începutul săptămânii viitoare. Dominic Fritz a detaliat care este...
Viitorul Muzeu al Revoluției de la Timișoara va purta numele lui Lepa Bărbat, „primul erou tăcut al Revoluției din 1989”, a anunțat ministrul Culturii Bogdan...
Primarul orașului Sânnicolau Mare îi transmite omologului său de la Timișoara că spitalul din localitatea pe care o conduce nu poate funcționa ca unitate COVID-19...
Este haos în localitățile din Timiș pentru care autoritățile au aprobat instituirea carantinei. Oamenii au aflat joi dimineață că de la ora 5 măsura a...
În centrul istoric al Timișoarei au fost deja montate primele instalații pentru iluminatul festiv. Reprezentanții primăriei anunță că în perioada sărbătorilor de iarnă vor fi...
Comisia CULT a Parlamentului European a votat recent ca Timișoara să fie Capitală Europeană a Culturii în 2023. Prezent la Timișoara, ministrul Culturii a apreciat...
Suspendarea lui Florin Răvășilă din funcția de director al Direcției de Patrimoniu din Primăria Timișoara nu are temei legal, spune primarul Dominic Fritz. Florin Răvășilă...
Pompierii timișeni au intervenit, miercuri după-amiază, pentru stingerea unui incendiu la o casă din localitatea Beba Veche, județul Timiș. Salvatorii au identificat în interiorul locuinței...
15 luni are la dispoziție ofertantul declarat câștigător în urma licitației deschise să elaboreze studiul de fezabilitate pentru centura de vest a Timișoarei. Ofertantul declarat...
Prezent miercuri la Timișoara, ministrul Culturii a declarat că săptămâna viitoare trimite la Direcția pentru Cultură Timiș corpul de control ca să verifice mai multe...
Dominic Fritz vrea ca restaurantele, cafenelele și hotelurile să beneficieze de o reducere substanțială a impozitului pe perioada crizei generate de noul virus. Măsura va...
Proaspătul primar al Timișoarei caută soluții pentru limitarea costurilor generate de compania de termoficare Colterm. Dominic Fritz îi asigură pe timișoreni că vor avea căldură...