Cristian Diaconescu acuză încercarea de disoluție a PMP. Ce spune despre AUR?

cristian diaconescu 1
1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Fostul ministru de Externe, Cristian Diaconescu, liderul PMP, a declarat sâmbătă, la Timișoara, că partidul său nu a avut nicio discuție cu reprezentanții AUR pentru o potențială fuziune a celor două formațiuni politice.  

„AUR nu a avut nicio discuție cu PMP, ceea ce s-a preluat, vreau să fie cât se poate de clar acest lucru, la un moment dat – a existat intenția ca un grup de parlamentari de la AUR să treacă la PMP pentru că, din câte am înțeles, nu se mai considerau reprezentați de anumiți lideri din AUR.”, a declarat Cristian Diaconescu.

Cu privire la activitatea politică a PMP, Cristian Diaconescu a declarat că congresul organizat de o aripă a PMP, congres în urma căruia Eugen Tomac a fost ales președinte, nu este recunoscut în instanță.

„Există în PMP o structură autoproclamată ca fiind de conducere, dar care nici în fapt, nici în drept nu există. Sunt câțiva colegi de-ai noștri care în egală măsură s-au aflat în moțiunea care a fost votată la congresul din martie anul trecut și se află și acum, dublându-și funcțiile, pe o altă moțiune, la o întâlnire care nu este omologată în nicio instanță de judecată. (…) În instanță au fost contestate actele premergătoare reuniunii domniilor lor, vor fi contestate deciziile ulterioare pe care dânșii le iau, procesele sunt în derulare, vor dura aproximativ 2 ani. Dacă se dorește ca acest partid în continuare să existe, în mod evident trebuie găsită o formulă prin care conducerea legitimă a partidului să fie recunoscută și acceptată. Cei 41 de incompatibili nu vor bloca procesul de decizie înăuntrul PMP. Săptămâna viitoare, Comitetul Executiv Național și Colegiul Național vor fi completate cu alți colegi care vor fi inclusiv responsabili de regiuni și sper ca în maximum 10 zile să revenim la treabă.”, a declarat Cristian Diaconescu.

Banner Forta Dreptei tm 1000x100 1000x100 (4)

Liderul Mișcării Populare susține că nestatutara conducere a partidului ar viza disoluția partidului, prin reluarea temei unei alianțe/fuziuni cu PNL.

„Ultima temă pe care și-au propus-o în urmă cu 24 de ore a fost aceea de a relua discuțiile cu PNL. De fapt, disoluția partidului, eliminarea mea din jocul politic au fost de la bun început resorturile pe baza cărora acești colegi ai noștri au făcut aceste demersuri împotriva unui partid care pe partea dreaptă a eșichierului politic poate conta, are structurile teritoriale puternice, capabile să ducă o luptă politică păstrându-și identitatea. Eforturile ca în această perioadă, când am trecut prin atâtea crize, de a distruge o forță politică de dreapta, sunt suspecte din multe puncte de vedere. Nu avem neapărat probele necesare (…). Deocamdată ne gândim. Vom vedea cum evoluează lucrurile.”, a concluzionat Diaconescu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/