Marilen Pirtea: „România merită ridicarea vizelor SUA și includerea în spațiul Schengen”

untitled design set 970x90 px

Deputatul PNL de Timiș Marilen Pirtea este de părere că angajarea României în efortul declanșat de UE, în cooperare cu NATO, în contextul conflictului din Ucraina avantajează țara noastră pentru obținerea deciziilor de liberalizare a regimului vizelor pentru SUA, dar și pentru aderarea la spațiul Schengen. 

„Problema vizelor pentru români este legată de legislația strictă a Statelor Unite, ce cuprinde parametri exacți pentru accesul în programul Visa Waiver, cât și de unele probleme structurale, România acționând pentru a demonstra progresele așteptate, în privința statului de drept și a respingerii crimei organizate și traficului de persoane. Totuși, cel mai important criteriu este cel al pragului limită pentru respingerea cererilor de vize, ștacheta fiind fixată la cel mult 3 procente, în prezent cererile din România situându-se acum la cca. 10 procente. Totuși, acum este momentul unei negocieri tranșante pentru obținerea liberalizării regimului vizelor, având în vedere că din cadrul UE doar România, Bulgaria și Cipru nu fac parte din programul Visa Waiver – un program prin care cetățenii țărilor asociate pot intra fără viză pentru o perioadă de 90 de zile pe teritoriul SUA – în timp ce, dintre țările membre NATO, doar România, Bulgaria și Turcia nu fac parte din acest program.”, a declarat Marilen Pirtea, deputat PNL.

În privința aderării României la Schengen, deputatul liberal mai spune că asistăm la un blocaj strict politic, care se poate rezolva în contextul noilor provocări de securitate.

„Guvernul României a respectat grila tehnică de aderare, criteriile tehnice fiind îndeplinite în acord cu mecanismele specifice spaţiului Schengen. Opoziția politică de până acum poate fi depășită prin apelul la parteneriatul nostru special cu Franța, care deține Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, dar și prin deschiderea Germaniei, într-un orizont mai larg al țărilor membre UE care se solidarizează în aceste zile și mai mult, pentru un viitor comun liber și prosper.”, a concluzionat parlamentarul liberal.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/