Președintele Consiliului Județean s-a întâlnit cu locuitorii cătunului din munții Cernei, în fața cărora și-a luat angajamentul că va căuta soluții pentru a le facilita...
ANAF anunţă că urmează controlul fiscal pentru cei care oferă meditaţii, persoanele care prestează servicii de înfrumuseţare şi cei care obţin venituri din cedarea folosinţei...
CNAIR a transmis la ANAP documentațiile de atribuire pentru elaborarea studiilor de fezabilitate necesare construcției drumului de mare viteză Filiași-Lugoj. În 10 zile documentele trebuie...
Primăria Moldova Nouă investește peste 100.000 de lei în amenajarea parcării din zona Bisericii Ortodoxe „Sf. Mare Mucenic Gheorghe”. S-a dat deja startul lucrărilor. Cea...
Lucrările la Uzina de Apă de la Urseni sunt în toi, șantierul fiind vizitat și de Dominic Fritz la sfârșitul săptămânii trecute. Astfel, primarul Timișoarei...
Pentru că ne aflăm în postul Paștelui, Adriana Stoicescu a făcut o nouă postare pe Facebook în care-i critică pe cei care merg la biserică...
Silviu Hurduzeu, fostul președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin, spune că aniversarea de 30 de ani a instituției ar fi trebuit să îi aibă în prim...
Inspectorii pentru protecția consumatorului au amendat primăriile din Timișoara și Lugoj cu 23.000 de lei după ce au descoperit mai multe echipamente în locurile de...
Asociația Look Inside din Timișoara vine în sprijinul mai multor familii din județul Timiș. De la părinți cu câte trei copii, la seniori care abia...
Se lucrează iar pe cea mai circulată stradă din municipiul de pe Timiș și Sebeș, după ce asfaltul turnat la finele anului trecut de compania...
Sala de ședințe a Palatului Administrativ din Reșița a găzduit luni un eveniment dedicat împlinirii a 30 de ani de la înființarea Consiliului Județean Caraș-Severin....
Primăria Timișoara intenționează să transforme radical Calea Șagului. Artera va deveni în viitor, cu bani europeni, „magistrală verde”, iar în acest moment a fost lansat...
Polițiștii locali din Timișoara au aplicat mai multe amenzi, în acest sfârșit de săptămână, pentru muzică dată prea tare. Printre cei arși la buzunare se...
Mobilizare uriașă într-un sat din județul Caraș-Severin, în acest sfârșit de săptămână. Peste 60 de voluntari și-au unit forțele cu scopul de a pune în...
Un echipaj pirotehnic de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Banat s-a deplasat, în weekend, pe șantierul centurii de sud a Timișoarei, după ce muncitorii...
Modernizarea clădirii în care elevii din orașul de pe Valea Bistrei desfășoară diverse activități cultural-artistice a intrat în atenția primarului Luca Mălăiescu. Edilul încearcă să...
Administrația locală Măureni a cumpărat aproximativ 1.000 de puieți din specia molid de la Direcția Silvică a județului Caraș-Severin. Arborii vor fi plantați pe domeniul...
Blocurile de locuințe din municipiul de pe Timiș și Sebeș ar putea beneficia de o renovare energetică completă, fără contribuția financiară a proprietarilor. La începutul...
Primăria Băile Herculane a demarat procedurile de achiziții publice pentru un sistem de parcare cu casă automată. Costul investiției este asigurat din bugetul local. Administrația...
Consiliul Județean Timiș a demarat achiziția serviciilor de digitizare a documentelor de arhivă referitoare la familia Mocioni. Fondul documentar se află în păstrare la Arhivele Naționale...
Două tiruri s-au ciocnit azi-noapte pe Drumul Național 6, între Plugova și Mehadia. Șoferul unuia dintre mastodonți și pasagerul care se afla în aceeași cabină...
La 12 ani de când se stabilise în Austria, într-o simbolică zi de 24 ianuarie 2000, Ionel Mircea Popi fonda la Graz, în Landul Staiermark,...
Amețit de aburii alcoolului și de muzica dată prea tare pe terasă, un tânăr și-a testat puterile cu o persoană cu handicap pe care a...
Totul s-ar fi petrecut azi-noapte, iar făptașul ar fi un tânăr de 26 de ani cunoscut cu probleme medicale care a spart geamurile laterale și...
Cinci titluri de cetățean de onoare au fost aprobate de Consiliul Local Bocșa la cea mai recentă ședință. Este vorba despre distincții acordate unor oameni...
Zeci de salvatori s-au mobilizat aseară pentru a recupera o persoană rănită în Munții Făgăraș. A fost solicitat și elicopterul SMURD din Caransebeș. Apelul la...
Piața Doina, unul dintre cele mai importante puncte din zona Șagului, a intrat în vizorul Primăriei Timișoara. Răzvan Negrișanu, consilier local USR, anunță că va...
Un tânăr de 19 ani a fost reținut de polițiștii din Timiș, fiind bănuit că a furat vineri-seara un bancomat de criptomonede dintr-un complex comercial...
Autoritățile lugojene caută o nouă strategie în lupta cu ciorile din parcurile orașului, pentru îndepărtarea cărora a cumpărat lasere. Miile de ciori care fac mizerie...
Licitația pentru reabilitarea drumului care duce spre sanatoriul Marila de lângă Oravița a primit ca răspuns o singură ofertă. Dacă aceasta va întruni toate condițiile,...
De 15 ani și de 50 de milioane de euro ar avea nevoie Primăria Reșița pentru modernizarea tuturor străzilor din oraș, ținând cont de costul...
Accident grav sâmbătă după-amiază pe DN68A, în comuna Curtea din județul Timiș. Mai multe persoane au fost rănite după impactul dintre un TIR și un...