Polițiștii din Bocșa, împreună cu jandarmii cărășeni, au fost prezenți duminică în comuna Dognecea. În doar patru ore, oamenii legii au aplicat sancțiuni în valoare...
Un bărbat a fos ucis de alți 5, în weekend, în Timișoara. Victima a fost lovită până când a decedat. Medicii nu au mai putut...
Tramvaiele vor circula cu viteză mai mare pe Calea Bogdăneștilor din Timișoara. „Mai sunt câteva luni grele, dar până la finalul anului vom avea un...
TMK HYDROENERGY POWER anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul Grebla Lake – Floating Solar Power Plant, propus...
CCIAT invită publicul timișorean la prima ediție din acest an a expoziţiei naţionale dedicată industriei mobilei. Expo Mobila Timișoara va fi organizată în perioada 6...
Azi de împlinesc 50 de ani de la primul apel cu telefonul mobil. Cel care a experimentat pentru prima dată emoția de a suna, Martin...
Ruga de la Oraș se reia în municipiul de pe Timiș și Sebeș, cu un program complex, adresat atât iubitorilor de folclor, cât și celor...
Migranții continuă să folosească România pentru a ajunge în vestul Europei. Polițiștii de frontieră au prins noi străini care au vrut să treacă fraudulos în...
Liberalii din Timiș sunt împotriva stabilirii unui prag valoric pentru incriminarea abuzului în serviciu. „Sunt neplăcut surprins de votul din Senat privind stabilirea unui prag...
Serile de film revin la Biblioteca Universității Politehnica Timișoara. Timișorenii sunt așteptați la Zilele Filmului Brazilian. Ediția a V-a a Filmului Brazilian are loc între...
300 de luni, adică 25 de ani în slujba pacienților. Medical On Group este la an aniversar și celebrează inovația, dezvoltarea și excelența în serviciile...
Primăria Comunei Turnu Ruieni, cu sediul în localitatea Turnu-Ruieni, nr.45, județul Caraș-Severin, telefon/fax: 0255510221, e-mail primariaturnuruieni@gamil.com , organizează concurs în data de 27.04.2023, ora...
Un biciclist a murit, luni dimineață, după ce a fost lovit de o mașină pe un drum din Timiș. Polițiștii au deschis dosar penal. biciclistul,...
Anii de criză au schimbat profilul cumpărătorilor activi în sectorul imobiliar, aducând în prim plan investitorii mici și mijlocii, cei care vor alege proiectele care...
Este nedrept ca în preajma instituțiilor publice, mai ales în zona spitalelor, să se plătească taxă de parcare, spun cei din USR, care nu sunt...
În împrejurimile Buziașului, anul acesta va avea loc prima ediție a evenimentului „Drumul Vinului”, menit să traverseze zona viticolă și istorică a Banatului. „Drumul Vinului”...
Parteneriatul dintre PNL și USR se deteriorează tot mai mult și la Consiliul Județean Timiș. De la începutul anului, Executivul Nica a avut parte de...
De peste 20 de ani participă la misiunile umanitare care au ca țintă comunități importante din Africa – în Sierra Leone, Liberia, Guineea, Congo, Republica...
Primul eveniment din 2023 organizat de municipalitate are loc în perioada 7-15 aprilie și promite să bucure inimile reșițenilor prim culoare, parfum și reprezentațiile artiștilor...
„Canalizarea nu este coș de gunoi” este campanie desfășurată de societatea de apă-canal a oraşului, în încercarea de a-i sensibiliza pe lugojeni să nu mai...
La 250.000 de euro se ridică valoarea cererii de finanțare depusă de Primăria Zăvoi pentru dotarea cu mobilier și materiale didactice a patru școli și...
O fetiță de 2 ani și 4 luni a căzut, duminică, de la etajul blocului în care locuiește, în Timișoara. A fost preluată de medici....
Un eveniment dedicat cultivatorilor de legume și nu numai ajunge în orașul de pe Bârzava, la finalul săptămânii viitoare. Caravana „Semințe cu suflet”, inițiată în...
O stradă din centrul Timișoarei va fi închisă aproape toată luna aprilie, pe timpul zilei, pentru realizarea unor lucrări de reparații. Primăria Timișoara anunță că,...
Studenții Universității de Arte din Târgu Mureș derulează în această perioadă un turneu național cu un spectacol de teatru de improvizație care va ajunge și...
Astăzi se sărbătorește Ziua Instituţiei Prefectului, marcată începând cu anul 2019 în data de 2 aprilie, dată la care, în anul 1864, a fost instituit...
Conform tradiției, cu ocazia Zilei Poliției Române, celebrată în 25 martie, chiar în ziua marii sărbători creștine a Bunei Vestiri, în cadrul Inspectoratului de Poliție...
Până luni, 3 aprilie, județul Timiș se află sub o atenționare cod portocaliu de inundații. Se pot depăși cotele de apărare pe râul Bârzava. Avertizarea...
Din această lună, începe formarea cadrelor didactice din județ încadrate pe postul de educator-puericultor. În perioada aprilie-mai, Casa Corpului Didactic Caraș-Severin demarează Programul de formare...
Tinerii europeni împărtășesc valorile comune în ceea ce privește creșterea interesului și motivarea lor în a fi cetățeni activi în viața democratică. Nevo Parudimos derulează...
Investiţiile nete în economia României au fost de 150 de miliarde de lei. Investiţiile private au reprezentat 79% din total. Investiţiile private din România au...
Pompierii cărășeni demonstrează că sunt buni și la sport. Noi medalii și diplome au ajuns în palmaresul ISU Caraș-Severin, de această dată la tenis de...