Universitatea de Vest își completează dotarea cu robotică pentru activitățile universitare prin achiziționarea a doi roboți SCOUT Mini Pro dotați cu procesor Nvidia AGX Xavier,...
Drumul care duce spre sanatoriul Marila, distrus pe o porțiune de câțiva metri de ani buni, va fi reparat anul acesta, așa cum promitea ministrul...
Autoritățile județene au decis ca voucherele neridicate de persoanele care s-au vaccinat în centrele de imunizare din Timișoara care între timp s-au închis să fie...
Vești bune pentru salariații uzinei reșițene și nu numai, după ce reprezentanții Agenției Naționale de Administrare Fiscală au hotărât deblocarea conturilor TMK Artrom. Anunțul a...
Un scandal a izbucnit între noua conducere a inspectoratului școlar și elevii organizatori ai Târgului Liceelor Timișene, astfel că evenimentul va avea loc de două...
La sfârșit de săptămână, în zilele de vineri și sâmbătă, de la ora 11.00, vor avea loc acțiuni de plantare și amenajare a insulei Cotu...
Proaspăt, surprinzător și intens. Află care este parfumul care ți se potrivește cel mai bine în funcție de câți ani ai. Puterea mirosului nu trebuie...
Dovedit definitiv că a avut legătură cu poliția politică înainte 1989, Traian Băsescu nu va avea nimic de suferit! Cel mult o pată pe obraz!...
Copii de toate vârstele s-au adunat joi dimineață la sediul Inspectoratului Județean de Poliție Timiș ca să participe la Ziua Porților Deschise organizată la împlinirea...
Au început protestele la TMK Reșița. Oamenii spun că e timpul ca guvernanții să se trezească și să ia măsuri urgente și concrete pentru binele...
Dominic Fritz anunță că firma care a transformat un teren din zona Mehala într-o imensă groapă de gunoi s-a mobilizat și a curățat zona, după...
Din loja Prințului de Monaco, la Formula 1 și în restaurantele cu multe stele Michelin din marile orașe ale lumii, de acum apa de aur...
Polițiștii din Timișoara sunt în căutarea unor persoane care ar fi furat din mașina unor ucraineni, parcată în zona centrală a orașului, mai multe obiecte...
Anunț important pentru șoferi. În luna aprilie vor începe lucrările de modernizare a Căii Stan Vidrighin din Timișoara, așa că vor fi impuse restricții în...
Președintele Klaus Iohannis susține că România este bine apărată și că, în acest moment, nu există niciun fel de date potrivit cărora Moldova ar fi...
Traian Băsescu a fost demascat în urmă cu mai bine de două decenii! Un politician de Caraș-Severin, la acea vreme – deputat, a fost cel...
O entitate medicală nouă va fi inaugurată la Timișoara. Este vorba despre Compartimentul de Chirurgie Cardiovasculară pentru Copii, din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare. Inaugurarea...
A doua jumătate a anului 2022 vine cu un val de restructurări și transformări sistemice în rândul companiilor din România, apreciază specialiștii unei companii în...
Administrația locală Bocșa intenționează să acceseze Planul Național de Redresarea și Reziliență pentru depunerea unor proiecte pentru eficientizarea energetică a patru clădiri publice din oraș....
Multe forme ușoare de COVID-19 au fost întâlnite de medicii din cadrul Serviciului de Ambulanță al județului Timiș, în valul cinci al pandemiei. Chiar dacă...
Cabinetele de medicina familiei sunt obligate să trimită săptămânal un fișier Excel gol către direcțiile de sănătate publică, situație care i-a determinat pe doctori să...
Zilele trecute, un nou transport al Comanderiei Eugeniu de Savoya a ajuns sus, în vârf de munte, la Ineleț. O mână de ajutor a venit...
Echipa Centrului de Proiecte care va implementa programul cultural pentru 2023 a identificat 218 spații în care se vor putea desfășura evenimente culturale în anul...
Mor oamenii cu zile în Spitalul Județean de Urgență Reșița din cauza managerului Alina Stancovici, așa cum a acuzat Romeo Dunca?! Ar trebui să răspundă...
Deși susține sancțiunile decise de Uniunea Europeană împotriva Federației Ruse, deputatul Silviu Hurduzeu nu este de acord ca și împotriva angajaților români sau a economiei...
În ultimii trei ani, s-a vorbit mult despre reconfigurarea zonei Mociur și despre intenția companiei Ceetrus de a transforma fosta platformă industrială într-una cu funcțiuni...
Roxana Iliescu, consilier local Pro România, îl atacă pe Dominic Fritz pe motiv că ar lupta împotriva ilegalităților doar prin postări pe Facebook. „Pentru primarul...
Printre cei care critică noul sistem de parcare în Timișoara se numără și Nicolae Robu. Fostul primar susține că deși nu a creat niciun loc...
A scăzut numărul de solicitări în vederea recoltării de probe pentru depistarea infecției cu SARS-CoV-2. Dacă până acum se făceau și 1.000 pe zi, numărul...
Conducerea Aeroportului Internațional Timișoara a organizat o întâlnire de lucru cu operatorii de turism din regiunea de vest a țării, reprezentanți ai agențiilor de turism...
Tichetele sociale pentru acordarea unei mese calde vor fi majorate de către Consiliul municipal Lugoj de la 18 la 23 de lei, în cadrul unei...