Mai mulți bani de mâncare! Consilierii locali vor majora valoarea tichetelor sociale pentru mesele calde

vot lugoj cl
1000x100 Cuib de vise 1000x100

Tichetele sociale pentru acordarea unei mese calde vor fi majorate de către Consiliul municipal Lugoj de la 18 la 23 de lei, în cadrul unei ședințe extraordinare de consiliu.

Întrunirea va avea loc joi, 24 martie, de la ora 12, în sala roșie a Cinematografului „Bela Lugosi”.

Printre cele 12 proiecte de hotărâre se numără și cel privind aprobarea Regulamentului de acordare a tichetelor sociale în vederea achiziționării de mese calde pentru cei care au fost beneficiari ai Cantinei de Ajutor Social. Alte două puncte foarte importante se referă la aprobarea Proiectului „Modernizarea infrastructurii de iluminat public pe teritoriul a trei Zone Urbane Marginalizate din Municipiul Lugoj” în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, respectiv la aprobarea Proiectului ”Realizare rețea de canalizare și racorduri individuale în cartierul Herendești – Bocșei, Municipiul Lugoj” în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020.

STPT job 1000x200

Aleșii locali vor mai vota amenajarea unui teren de minifotbal și unui loc de joacă în cartierul Herendești – Bocșei, reabilitarea și dotările necesare pentru Căminul Cultural din satul aparținător Măguri și realizarea de locuințe sociale în construcție înșiruită în municipiul Lugoj. O altă temă de discuție va fi aprobarea Regulamentului privind regimul finanțărilor nerambursabile acordate din bugetul local al municipiului Lugoj pentru activități nonprofit de interes local.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/