Voturile cumpărate cu bani fraudați îi bagă în puşcărie pe jupânii județului!

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va pronunţa astăzi  sentinţa definitivă în dosarul de corupţie în care este investigată frauda de proporţii de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Caraş-Severin. Fostul director, Romică Anculia, şi ex-primarii localităţilor Oţelu Roşu şi Socol, Iancu Simion Simi şi Valentin Ghiţă, au toate şansele să se întoarcă la Penitenciarul „Popa Şapcă”, pe unde au mai trecut în perioada arestului preventiv.

Procurorii DNA i-au trimis în judecată pe cei trei după ce au descoperit schema infracţională prin care se fraudau fondurile europene acordate sub formă de subvenţii pentru întreţinerea păşunilor. Banii obţinuţi ilicit erau folosiţi pentru a cumpăra voturile oamenilor în campania electorală, după cum rezultă din interceptările convorbirilor dintre Anculia şi Ghiţă, pentru finanţarea partidului din care făceau parte, dar şi pentru ca fiecare dintre ei să-şi asigure o viaţă de boier.

CITEŞTE ŞI: 

Valentin Ghiţă despre Băsescu: ,,Îmi bag p…”

Anculia se simţea furat de statul român!

EXCLUSIV: Anculia ştia că va fi săltat de DNA. A vrut să scape internându-se în spital!

EXCLUSIV: Un deputat, implicat în fraudarea fondurilor europene de la APIA Caraş-Severin

Este de notorietate faptul că Iancu Simion Simi s-a autointitulat „Împăratul de pe Valea Bistrei” şi că se purta ca un adevărat stăpân. Romică Anculia poza într-un intelectual, mare colecţionar de opere de artă, dar îşi dădea arama pe faţă când arunca zeci de milioane la lăutari sau primea plocoane în biroul său de director APIA de la fiecare angajat, nu înainte de a le înmâna oamenilor liste cu pretenţiile sale. Nu întâmplător procurorii care i-au aflat în detaliu obiceiurile l-au asemuit unui senior feudal. Valentin Ghiţă, jupân la el la Socol, a luat şpagă pentru că era disperat să câştige un nou mandat. Avea nevoie de cel puţin 20.000 de euro, după cum i se confesa lui Anculia. Toţi trei au fost deja condamnaţi de două instanţe, iar astăzi aşteaptă verdictul final, care ar putea însemna încarcerarea lor la „Popa Şapcă”.

CITEŞTE ŞI: 

Anculia vrea să fugă de ziarişti

Romică Anculia a adus DNA-ul în 12 primării!

Şpagă de 2,5 miliarde de lei!

,,Vreau să fiu liber, să-mi demonstrez nevinovăţia”

Prima instanţă l-a condamnat pe Anculia la opt ani de puşcărie, dar Curtea de Apel Timişoara i-a redus pedeapsa la şase ani. Tot Tribunalul Arad l-a condamnat pe Ghiţă la şase ani, dar în apel pedeapsa i-a fost diminuată, urmând să execute patru ani de închisoare. Iancu Simion Simi a scăpat cel mai ieftin, cu doi ani, deşi în primă instanţă primise trei ani de temniţă.

Rămâi pe expressdebanat.ro pentru a afla decizia instanţei supreme!

CITEŞTE ŞI: 

Deputatul implicat în dosarul APIA, protejat!

,,Fac declaraţii după ce voi fi achitat!”

Şpagă pentru consilierii locali de la Socol

EXCLUSIV: ,,Seniorul feudal”, ţepuit cu 800.000 de euro!

 

Comments

  1. Radivoj Milenovici says:

    Dupa aceste doua javre de banditi(primarii din Clisura Dunari , Omer si Vali) urmeaza directia spre bulau si nevestele lor hoate , iar cu timpul poate le vor urmari calea si copiii lor , Doamne ajuta .

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/