Un tată și copilul său de 7 ani au ajuns, dumunică, la spital, după ce mașina pe care o conducea bărbatul a fost implicată într-un...
Timișorenii care doresc să-și înfrumusețeze curtea casei sau grădina sunt așteptați să treacă pragul pepinierei societății Horticultura. Sunt pe stoc plante și arbuști. Horticultura, societatea...
Aproape 1500 de elevi din toată țara au participat, și în acest an, la concursurile organizate în cadrul celei de-a X-a ediții a manifestării „Politehnica...
Hrană sănătoasă, idei ingenioase despre combaterea risipei alimentare și colectarea selectivă, dialoguri despre grija față de mediu și evenimente sustenabile – toate în cadrul La...
Aquatim anunță consumatorii din Timiș că în perioada imediat următoare, apa se va întrerupe din nou. Vezi cine va fi afectat! Luni, 15 mai, între...
Biletele pentru cele două concerte simfonice extraordinare susținute de Orchestra Națională a Franței la Filarmonica Banatul Timișoara, au fost puse în vânzare. În primele ore,...
Amplasamentul Monumentului Ostașului Necunoscut din Timișoara va fi subiectul unei dezbateri publice care va avea loc săptămâna viitoare, fiind invitate să participe toate persoanele interesate....
Primăria Timișoara a reușit să atragă contracte de finanțare de peste zece milioane de euro cu scopul de a transforma două licee în școli verzi,...
Luna mai deschide sezonul experiențelor culinare unice și autentice în Banat. Turiștii au la dispoziție mai multe evenimente gastronomice, în județul Timiș, la care pot...
„Casa calfelor” din cartierul timișorean Fabric, în trecut locul de întâlnire al meșteșugarilor, a fost readusă la viață de ucenici veniți din întreaga lume. Spațiul...
Președintele CJ Timiș i-a luat cele mai relevante atribuții administratorului public al județului. Deocamdată, Alin Nica nu a spus nici ce l-a deranjat la Marian...
Începe amenajarea sensurilor giratorii pe șoseaua care leagă centrul comunei Giroc de intrarea în Timișoara. Autoritățile încearcă să reducă accidentele. Potrivit Primăriei Giroc, duminică, încep...
Primăria Timișoara susține că a reușit să cosească aproape 80% din suprafața totală a spațiilor verzi din oraș, incluzând greblarea și ridicarea resturilor vegetale. Primăria...
Liberalii îl acuză de incompetență pe Dominic Fritz, după ce primarul a anunțat că va fi obligat să reducă banii pentru curățenie, drumuri, iluminat stradal...
Dominic Fritz a criticat Ordonanța de Urgență a Guvernului pentru reducerea cheltuielilor bugetare. „Au început să discute despre tăierea pensiilor speciale și au ajuns să...
Cadrele didactice din învățământul primar sunt invitate să se înscrie la un program de pregătire profesională menit să le instruiască în predarea alternativă. Participarea este...
Trei zile cu trupe dintre cele mai în vogă ale momentului, truck-uri cu mâncare, cinema în aer liber, zonă de dj party, activități de toate...
Direcția de Asistență Socială a Timișoarei face un apel către comunitate pentru sprijinirea a două familii aflate într-o situație disperată. Acestea urmează să fie evacuate...
Lumea oamenilor de afaceri se reunește din nou la Cluj pentru două evenimente de excepție, marca Business Mark: proiectul Magnetico și CFO Conference. Provocările pieței,...
Este ultima sută de metri pentru înscrierile la Timotion 9. Dacă te-ai înscris și nu ai reușit să faci plata sau dacă nu te-ai înscris...
Acoperișul Liceului Teoretic „William Shakespeare” din Timișoara se află în plin proces de reparații. Proiectul tehnic a fost donat de către o fostă elevă a...
Au început decontările pentru timișenii care au cazat sau hrănit refugiați din Ucraina. Beneficiarii din județ nu și-au primit banii de la începutul anului. Inspectoratul...
Compania Națională de Investiții a demarat procedurile necesare construirii unei creșe medii în Timișoara. A fost lansată licitația pentru „proiectare – faza adaptare la amplasament,...
Liberalii vor ca cel târziu la începutul anului viitor să aibă stabilit candidatul la Primăria Timișoara în jurul căruia să construiască strategia electorală pentru 2024. ...
Ministrul Muncii ar trebui să rezolve problemele cu care se ocupă mediul de business din vestul țării pentru că lipsa forței de muncă afectează competitivitatea,...
Înscrierile în clasa pregătitoare sunt în plină desfășurare. La fel ca în anii precedenți, școlile de elită din Timișoara au fost luate cu asalt, numărul...
A început cel mai apreciat festival cu delicii culinare în Iulius Town Timișoara! Street FOOD Festival reunește 24 restaurante pe roți, fiecare având câte un...
Consiliul Județean Timiș a fost recompensat de Consiliul Europei cu un premiu de excelență pentru că îndeplinește cele 12 principii ale bunei guvernări democratice. Cele...
Reacție dură a primarului Timișoarei după ce ministrul Muncii a declarat că rata scăzută a șomajului în Timiș este cauzată de faptul că „prea se...
Senatul Universității Politehnica Timişoara a decernat cea mai înaltă distincție, titlul de Doctor Honoris Causa, academicianului Dorel Banabic, de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca. În...
Doi timișoreni au fost amendați pentru că au predat deșeuri unor operatori neautorizați, care le-au abandonat ulterior. Un altul s-a ales cu sancțiune pentru că...
Ziua Tatălui este sărbătorită în România din 2009, în a doua duminică a lunii mai. Anul acesta, 40 de instituții și organizații și-au dat mâna...
Polițiștii caută un bărbat care a bătut un șofer de autobuz din Timișoara. Fața individului a fost surprinsă de camerele de supraveghere din mijlocul de transport. Incidentul a avut...
La Timișoara, pe fosta stradă Zoe: anticariat sui-generis și prima ediție a Târgului de carte „Second Eye”. Deasupra de „Muzeul consumatorului comunist”… Într-o țară în care 11 milioane de...