E nevoie de ajutor! Familii în prag de evacuare, în zona Solventul

apel umanitar 2
1000x100 Cuib de vise 1000x100

Direcția de Asistență Socială a Timișoarei face un apel către comunitate pentru sprijinirea a două familii aflate într-o situație disperată. Acestea urmează să fie evacuate din casa improvizată în care stau și nu au unde să meargă. 

Cele două familii sunt înrudite și au câte 5, respectiv 4 copii minori. Copiii merg toți la școală și la centre de zi pentru activități. Tații copiilor lucrează cu contract de muncă, cu salariul minim pe economie.

„Sunt oameni de bună credință, muncitori, gospodari în limita posibilităților lor. Se luptă să păstreze familiile unite, să nu fie separați de copii și să îi trimită în continuare la școală. Pentru rezolvarea situației urgente, rugăm persoanele cu posibilități, care doresc să sprijine aceste familii aflate într-o situație critică, să ajute cu identificarea/punerea la dispoziție a unei locuințe în mod gratuit sau cu o chirie modică, pe raza municipiului Timișoara. Este nevoie de o casă modestă, la curte. În acest moment, Centrul pentru situații de urgență/criză al Direcției de Asistență Socială este ocupat la capacitate maximă, neavând posibilitatea de a-i găzdui.”, au transmis reprezentanții DAS Timișoara.

STPT job 1000x200

Cei care vor să ajute sunt rugați să o apeleze pe Otilia Stanciu, responsabilul de caz, la 0732.946.364, sau să scrie un mesaj în privat pe pagina de Facebook a Direcției.

Foto: facebook.com/socialtm.ro

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/