Reprezentanții CJ Timiș spun că sunt în continuare sub semnul întrebării lucrările de pe tronsonul 1 al drumului care leagă Timișoara de autostradă, prin Dumbrăvița....
Întregul spațiu expozițional al Asociației Memorialul Revoluției din 16-22 Decembrie 1989 a fost reamenajat și va fi prezentat publicului prin expoziția – eveniment ”rIevoluție? 1945-1989-2022...
Primăria Timișoara anunță că intensifică controalele pe șantierele din oraș, din noiembrie. Luna aceasta, polițiștii locali au aplicat 21 de amenzi pentru nerespectarea regulilor pentru...
Primăria Timișoara se laudă cu faptul că stațiile de încărcare a mașinilor electrice sunt luate cu asalt de șoferi. Doar în luna octombrie au fost...
Primăria Timișoara a reușit să obțină o victorie la Înalta Curte de Casație și Justiție. Mai precis, magistrații au decis că un teren din centrul...
Spectacolul „Pe drumul Crăciunului” susținut de Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” la Timișoara, în 10 decembrie, de la ora 19, va avea...
Proiectul privind realizarea unei săli polivalente la Timișoara se află tot în stadiul elaborării documentației. În această săptămână, Primăria Timișoara a aprobat pentru a doua...
Evenimentul va avea loc în 19 noiembrie, la sediul facultății de pe str. J.H. Pestalozzi, nr. 16 din Timișoara. Sunt așteptați să participe peste 800...
Medicii Spitalului de Cardiologie RoCordis au reușit să vindece cu ajutorul unei intervenții aritmia unui copil de numai 3 ani. Fetița suferea de o tahicardie...
Primăria Timișoara anunță că două firme sunt interesate să proiecteze Noua Radială Vest, artera care va conecta centrul orașului de rețeaua de drumuri naționale. „Am...
În premieră pentru România, Universitatea de Vest din Timișoara găzduiește, în perioada 17-19 noiembrie, European Quality Assurance Forum (EQAF) 2022. La cea mai mare și prestigioasă...
Primăria Timișoara a luat decizia de a deschide mai repede decât era planificat inițial Târgul de Crăciun. Așadar, evenimentul va fi inaugurat la data de...
Reacție la reacție. Primarul Dominic Fritz crede că Alfred Simonis, președintele PSD Timiș, are o abordare arogantă atunci când îi reproșează că vrea să pună...
Fundația Comunitară Timișoara anunță câștigătorii programului Bine360 – Suntem bine, facem bine, dedicat dezvoltării capacității organizațiilor neguvernamentale de a sprijini refugiați. Programul este coordonat de...
Președintele PSD Timiș, deputatul Alfred Simonis vede în mesajul critic adus de Dominic Fritz proiectului de modernizare a infrastructurii feroviare în valoare de 1,44 miliarde...
Dominic Fritz a anunțat că Primăria Timișoara se pregătește să împartă cei 18 milioane de lei primiți de la Guvern pentru proiectul TM2023. Așadar, în...
Timișoara va avea un nou cetățean de onoare. Este vorba de scriitorul Daniel Vighi, care a contribuit la istoria orașului. Asta în condițiile în care,...
Primăria Timișoara nu face economie la consumul de energie electrică. În acest an, vor fi aprinse aproximativ 650.000 de luminițe de sărbători, cu 100.000 mai...
Primarul Timișoarei este optimist în privința câștigării unui nou mandat la cârma orașului, la scrutinul din 2024. Dominic Fritz se arată puțin încrezător în cercetările...
Primarul Dominic Fritz a vorbit despre importanța proiectului finanțat cu bani europeni prin care liniile de cale ferată din Timișoara vor fi dublate. „Este o...
Nicolae Robu îl „bate” pe Dominic Fritz la alegerile din 2024, arată datele sondajului realizat de fostul primar liberal al Timișoarei pe pagina sa de...
Aproape 120 de angajați ai Consiliului Județean Timiș și din structurile subordonate donează sânge în cadrul unei campanii maraton ce se desfășoară pe parcursul a...
Sfârșitul lunii octombrie a însemnat și ultima reprezentație Ethnic Love Mix, vol. 12, la cinema Victoria, în Timișoara. A fost primul spectacol Remix ID care...
Muzeul Național de Artă Timișoara anunță deschiderea, în 17 noiembrie, ora 18, expoziției „The Void of Silence/Vidul tăcerii” semnată de Belu-Simion Făinaru, artist româno-israelian de...
Un TIR încărcat cu zeci de scaune cu rotile, fotolii rulante și diferite tipuri de cărucioare pentru persoane cu handicap a ajuns zilele trecute la...
Centrul de Proiecte anunță că este în căutare de observatori ai programului cultural Timișoara 2023. Mai precis, sunt invitate să își depună candidaturile persoanele cu...
Nicolae Robu, fostul primar al Timișoarei, este amenințat de Horticultura că va fi dat în judecată. Asta după ce Robu a atras atenția că mașina...
Legumele și fructele de la Piața de Gros care au mici defecte sau sunt prea coapte nu mai ajung la tomberon. Primarul Dominic Fritz anunță...
Patru dintre proiectele care au obținut finanțare prin bugetul participativ al Consiliului Județean Timiș intră în linie dreaptă. Aleșii județeni au aprobat asocierea CJT cu...
Președintele PSD Timiș, deputatul Alfred Simonis este unul dintre cele 15 personalități din partid și din afara acestuia care se regăsește în cele două sondaje...
Cu scopul de a scăpa de șobolanii de pe domeniul public, Primăria Timișoara începe o nouă acțiune de deratizare. Aceasta se va desfășura în perioada...
Subprefectul Sorin Ionescu i-a convocat la Prefectura Timiș pe toți cei responsabili de siguranța în școli, după ce în ultima săptămână au fost înregistrate două...