Premieră națională. UVT găzduiește cea mai mare și prestigioasă conferință internațională în domeniul asigurării calității învățământului universitar

uvt
1000x100 (2) mbmr 1000x100

În premieră pentru România, Universitatea de Vest din Timișoara găzduiește, în perioada 17-19 noiembrie, European Quality Assurance Forum (EQAF) 2022. La cea mai mare și prestigioasă conferință internațională în domeniul asigurării calității învățământului universitar sunt așteptați peste 300 de participanți. 

EQAF creează un cadru pentru dezbateri, dezvoltare profesională și schimburi de bune practici pentru toate entitățile implicate în procesul de asigurare a calității învățământului universitar: universități, agenții de evaluare externă a calității, instituții europene sau organizații studențești.

Conferința este organizată de membrii grupului E4: European Association for Quality Assurance in Higher Education (ENQA), European University Association (EUA), European Association of Institutions in Higher Education (EURASHE) și European Students’ Union (ESU). Ministerul Educației este partener al evenimentului.

Tema de anul acesta a conferinței este Shaping or sharing? QA in a value-driven EHEA (European Higher Education Area). Vor fi mai multe sesiuni de comunicare despre politici și tendințe la nivel european, cercetări și exemple practice despre evoluțiile actuale în asigurarea calității.

Muzeul TM

Valorile comune ale sistemelor democratice din învățământ superior – libertatea academică, autonomia instituțională, participarea studenților la guvernarea instituțiilor de învățământ superior, incluziunea și echitatea – sunt în centrul dezbaterilor propuse în cadrul conferinței. Aceste valori vin să consolideze și să unească sistemele de învățământ superior, să încurajeze cooperarea și mobilitatea internațională, permițând instituțiilor, în același timp, să își dezvolte în mod independent obiectivele.

„(…) Suntem onorați să găzduim conferința internațională în domeniul asigurării calității învățământului universitar EQAF 2022, în premieră pentru România. Acest moment se constituie într-o oportunitate pentru afirmarea centrului universitar timișorean în peisajul european al educației și, de asemenea, pentru a transmite un mesaj adresat tuturor personalităților ce vor participa în aceste zile la conferință, pentru a reveni în 2023 la Timișoara, oraș ce va susține anul viitor programul Capitalei Europene a Culturii.”, a transmis Marilen Pirtea, rectorul UVT.

banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/