Praf în ochii timișorenilor. Reacția lui Simonis după ce Fritz a criticat proiectul căii ferate Timișoara Est – Ronaț

simonis
1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Președintele PSD Timiș, deputatul Alfred Simonis vede în mesajul critic adus de Dominic Fritz proiectului de modernizare a infrastructurii feroviare în valoare de 1,44 miliarde de lei o încercare de a-și masca incompetența administrativă și insuccesul în a reuși proiecte reale pentru Timișoara. 

„Am constatat, fără prea mare surprindere, că primarul Dominic Fritz încearcă din nou să arunce praf în ochii timișorenilor. Ca să-și mascheze propria incompetență administrativă și insuccesul în a reuși proiecte reale pentru oraș, primarul se agață de cel mai mare și cel mai valoros proiect de infrastructură de care urmează să beneficieze Timișoara în acest secol. (…) Fumigena lansată de Fritz ascunde nu doar incapacitatea sa de a gestiona orașul, ci și faptul că instituția pe care o conduce nu a fost capabilă să depună proiecte serioase pentru atragerea de fonduri europene. Cum altfel să îți maschezi incompetența decât lansând teme false, preluate de la șefii de partid care văd roșu în fața ochilor și la propriu, și la figurat, de câte ori reușește PSD să facă ceva pentru Timișoara și pentru timișoreni?”, a transmis, printr-un comunicat de presă, Alfred Simonis, deputat PSD de Timiș.

Social-democratul mai spune și că primarul Timișoarei este departe de a fi rezolvat lucruri elementare pentru oraș, precum situația Colterm, a fostei RATT, reabilitările de drum, spațiile verzi sau transparența administrativă.

Banner Forta Dreptei tm 1000x100 1000x100 (4)

„Este absolut incredibil să te apuci să pui bețe în roate unui proiect de asemenea anvergură, cum este cel al CFR, în loc să ieși și să lauzi faptul că Timișoara în sfârșit primește ceea ce merita încă de acum 30 de ani. Dominic Fritz, Timișoara are nevoie de acest proiect ca de aer. Timișoara are nevoie să primească infrastructură nouă și modernă și ar fi bine să aveți tăria de a recunoaște și accepta această reușită, chiar dacă e o reușită a PSD, pentru că în sfârșit avem parte de ceea ce merităm ca oraș. Pierderea unui astfel de proiect ar însemna încă 30 de ani de stagnare.”, a concluzionat Simonis.

Vă reamintim, marți, primarul Timișoarei și-a exprimat îngrijorarea cu privire la faptul că proiectul pentru modernizarea liniilor de cale ferată pe traseul Caransebeș-Timișoara-Arad, tronsonul Gara Est – Ronaț, semnat recent de Ministerul Transporturilor, va bloca orașul pentru următorii 3 ani. Dominic Fritz atrăgea atenția că nu are toate detaliile cu privire la investiție și nu știe cum anume va afecta orașul.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/