Siguranța în școli, sub semnul întrebării. Ședință pe tema violenței în unitățile de învățământ

violenta scoli sedinta prefectura

Subprefectul Sorin Ionescu i-a convocat la Prefectura Timiș pe toți cei responsabili de siguranța în școli, după ce în ultima săptămână au fost înregistrate două incidente cu violență între elevi, în unitățile de învățământ din Timișoara. Prima măsură a fost de intensificare a acțiunilor de prevenire a actelor de violență în școli. 

„Siguranța în școli și creșterea capacității instituționale de prevenire și combatere a violenței în unitățile de învățământ preuniversitar și în zonele adiacente trebuie asigurate. Urmare a incidentelor din cele două licee din Timișoara, mediatizate în ultimele zile, i-am convocat într-o ședință de lucru pe șefii structurilor teritoriale cu atribuții pe linia siguranței școlare. Planul de măsuri pentru intensificarea prevenirii actelor de violență în școlile din județul Timiș trebuie să fie unul adecvat și cu rezultate imediate dar și pe termen lung. Derularea de activități și menținerea climatului de siguranță, monitorizarea modului în care este realizată siguranța școlară la nivel județean, toate acestea trebuie să facă parte dintr-o strategie comună la care să fie parte instituțiile statului pe linia siguranței școlare, elevii, părinții și profesorii.”, a spus subprefectul Sorin Ionescu.

Subprefectul a anunțat și că o nouă întâlnire între cei responsabili de siguranța în școli va avea loc zilele următoare „pentru a identifica cât mai multe din probleme și a veni cu cele mai bune soluții de prevenire a actelor de violență din școli”: „Ne dorim o strategie eficientă, folosind toate resursele pe care le avem la dispoziție pentru a asigura o reală siguranță în școli.”

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Potrivit IPJ Timiș, numai în luna septembrie, în școlile din județ au fost sesizate 6 infracțiuni, dintre care 5 săvârșite în incinta lor, unul în zona adiacentă acestora. Patru au avut loc în mediul urban și două în mediul rural.

CITEȘTE ȘI: Violența în școli, un fenomen care ia amploare. Date din Timiș

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/