În inima comunei Grădinari, județul Caraș-Severin, locul unde culorile au prins viață pe zidurile a peste 30 de case pictate de Asociația Color the Village,...
16 tineri români din Statele Unite ale Americii au venit să dea o mână de ajutor în satul Grădinari, în cadrul celei de-a doua etape...
Podul Maria Theresa din Grădinari are nevoie urgentă de o intervenție majoră care să îi prelungească cei 300 de ani de viață. Ambulanța pentru Monumente...
Primarul liberal al comunei Grădinari, Ovidiu Valentin Firca, a semnat la Ministerul Dezvoltării proiectul ”Realizare rețea de canalizare menajeră în localitatea Greoni” , în valoare...
Victima celor două minore care au impresia că fac legea în comuna Grădinari are 12 ani și a ajuns la spital după ce a fost...
Lucrările cuprinse în cel mai mare proiect implementat vreodată în Caraș-Severin demarează la Oravița, Ticvaniu Mare și Grădinari, unde se extind și se reabilitează rețelele...
Un accident grav a avut loc în această seară în comuna Grădinari. Un autoturism și un autocar s-au ciocnit. Două persoane sunt încarcerate. În urma...
Accident de circulație în această dimineață pe drumul dintre Ticvaniu Mare și Grădinari. O mașină a derapat pe criblura turnată peste asfalt și s-a ciocnit...
Șoferul unui autoturism care se deplasa dinspre Reșița spre Oravița nu a acordat prioritate în intersecția din Grădinari și a lovit în plin un microbuz....
Pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Semenic” Caraș-Severin au fost prezenți săptămâna aceasta în două tabere școlare, având de îndeplinit o misiune specială. Săptămâna aceasta...
Aquacaraș SA a parcurs și ultimul pas înainte de semnarea contractului de finanțare a unor ample lucrări pentru dezvoltarea infrastructurii de apă și canalizare în...
Vești excelente pentru șoferii care circulă pe Drumul Județean 581. Astăzi s-au turnat primii metri de asfalt, startul fiind dat în comuna Grădinari. Romeo Dunca...
La mijloc de septembrie, Romeo Dunca părea un optimist incurabil. Estima atunci că în prima săptămână din octombrie asfaltarea pe DJ 581 Secășeni-Grădinari va fi...
Deși termenul de finalizare a lucrării pe drumul Secășeni-Grădinari a tot fost decalat, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin a avut săptămâna aceasta o declarație îndrăzneață: asfaltarea...
Sătul să tot primească bobârnace de la cârcotașii de pe Facebook, Romeo Dunca s-a hotărât să lase pentru câteva ore la o parte atacurile îndreptate...
Un tractor a generat un mic incendiu în Grădinari! Vehiculul agricol s-a aprins și a mistuit pajiștea pe care se afla. Pompierii din Oravița au...
În doar 5 zile, în comuna Măureni incidența cazurilor de coronavirus s-a înjumătățit. Din acest motiv, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a decis ridicarea...
Deșeurile reprezintă, în multe localități din Caraș-Severin, o problemă serioasă. Nu doar faptul că acestea se aruncă în locuri nepermise reprezintă o problemă, ci și...
Unul dintre cele mai distruse drumuri din Caraș-Severin, dar și extrem de uzitate de șoferi, va avea parte, în sfârșit, de lucrări serioase. Contractul pentru...
Un şofer din Caraş-Severin care avea permisul anulat a fost prins de poliţie aseară, în zona comunei Grădinari, în timp ce conducea un autoturism cu...
Procurorii i-au pus sub control judiciar pe cei trei autori ai agresiunii de duminică seara dintr-o benzinărie din Oravița, după ce îi reținuseră pentru 24...
Enel-Distribuţie Banat va instala anul acesta 39 de suporturi metalice pentru protejarea cuiburilor de berze aflate pe stâlpii reţelelor electrice din judeţele Timiş şi Caraş-Severin....
Pericol de moarte pe DJ 581, Reșița – Grădinari! Din Consiliul Județean nimeni nu se grăbește să ia măsuri, Poliția se face că nu vede...
Consiliul Județean Caraș-Severin a aprobat recent ca o parte din excedentul bugetar pe 2017 să fie folosit anul aceste pentru mai multe lucrări de reparații...
Liberalii cărășeni se întrunesc astăzi la Băile Herculane, Comitetul Executiv al partidului urmând să decidă soarta primarilor care și-au declarat simpatia față de PSD. Surse...
Doi migranţi iranieni au fost găsiţi, sâmbătă, de către poliţiştii de frontieră din Oraviţa, în stare de hipotermie, după ce au trecut ilegal frontiera din...
Rumoare printre frontieriști, nemulțumiți nevoie mare că tocmai acei colegi ai lor cu bube în cap au fost aleși, de șefi ori de sistem, să...
Un autoturism a fost distrus de flăcări în totalitate noaptea trecută după ce a fost implicat într-un accident rutier. Incidentul s-a petrecut pe drumul ce...
Consilierul județean Ghiță Sporea a răbufnit în ședința extraordinară de astăzi, cerând explicații cu privire la plombarea drumului județean Reșița-Grădinari și, enervat de răspunsurile evazive...
Consilierul liberal l-a interpelat astăzi pe președintele Consiliului Județean Caraș-Severin cu privire la situația drumului județean Reșița-Grădinari, a cărui stare de degradare este extrem de...
Un grup de cetățeni irakieni a fost prins de polițiștii de frontieră în zona localității Grădinari din Caraș-Severin. Polițiștii de frontieră din Oravița au identificat...
Pe două drumuri județene din Caraș-Severin, utilajele ar trebui să circule mult mai des decât pe celelalte tronsoane, iar pentru deszăpezirea lor ar trebui folosite...