Cunoscut în mod tradiţional drept oraşul bicicletelor, Lugojul a devenit sufocat de mașini, dar vestea bună este că locuitorii din municipiul de pe Timiș au...
Administraţia lugojeană a semnat contractul pentru reabilitarea casei compozitorului Ion Vidu, imobil care va intra în circuitul turistic al orașului. Casa din Lugoj, în care...
Consilierii locali s-au reunit în ședință extraordinară, convocată luni, 26 februarie. Au fost prezenți 17 aleși locali din totalul de 19 cu drept de vot,...
Social-democrații și liberalii din Timiș ar urma să-și dea mâna în alegerile locale pentru a fi siguri de plecarea lui Dominic Fritz din fotoliul de...
În acest an, vestitorii mult așteptatei primăveri vor poposi în Piața J.C. Drăgan, dar și la Teatrul Municipal „Traian Grozăvescu”. Astfel, în intervalul 29 februarie...
Administrația lugojeană anunță că va acorda sprijin financiar de la bugetul local pentru unităţile de cult, aparţinând cultelor religioase recunoscute din România, situate pe raza...
Administraţia Bazinală de Apă Timiș (ABA Timiș) a început acţiunile de salubrizare a albiilor râurilor aflate în gospodărire, pregătindu-le astfel pentru preluarea apelor în următoarea...
Frumusețea zilei de 8 Martie trebuie notată în condica eleganței, într-o atmosferă boemă, la Hotel Versay, unde doar bunul gust și înalta clasă își au...
Operatorul local de apă-canal, Meridian 22, anunță lugojenii că vineri, 23 februarie, se va sista furnizarea apei între orele 8.30 – 12.30. Zonele afectate sunt...
Lucrătorii de la administrația zonală din Lugoj a Apelor Banat vor da startul în această săptămână la lucrările de eliminare a lăstărișului și a vegetației...
Autoturismele produse de MG Motor vor putea fi văzute la evenimentul organizat de Mega Group Timișoara, respectiv „Zilele Porților Deschise”. Sunteți așteptați în 23 și...
Un incendiu a izbucnit, marți, într-o magazie cu rumeguș din Lugoj. Hala și acoperișul au fost distruse. „Pompierii lugojeni cu intervenit cu două autospeciale de...
Deputatul PSD de Caraș-Severin a votat în favoarea legii prin care administrațiile locale pot accesa credite cu dobânzi preferențiale. Este vorba despre legea de aprobare...
Doritorii trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 18 și 30 de ani, iar pentru voluntarii care nu locuiesc în Lugoj se asigură transport, bani de...
Administrația locală a anunțat că va începe campania „Curățenia de primăvară”. Înainte de această acțiune, specialiștii de la Serviciul Public Sere și Zone Verze au...
Administrația lugojeană a fructificat șansa obținerii unor fonduri consistente, care erau imposibil de procurat de la bugetul local, în condițiile în care expertizele privind cele...
Conform legii, în România este obligatorie castrarea câinilor, excepție făcând doar câinii cu valoare chinologică. Luna februarie aduce în atenția lugojenilor prima campanie gratuită de...
Administrația lugojeană va începe procedurile pentru alte investiții în urbea de pe Timiș. În perioada următoare vor fi demarate achizițiile publice pentru atribuirea următoarelor contracte...
Primăria Municipiului Lugoj va extinde numărul locurilor de joacă pentru copii, în cursul acestui an. La solicitările lugojenilor, administrația locală va completa o parte din...
Consilierii locali lugojeni s-au întrunit la Sala de Protocol a Primăriei, într-o ședință extraordinară. Pe ordinea de zi au fost trei proiecte de hotărâri ce...
Tichetele pentru fiecare copil care se naşte la Lugoj vor creşte de la 1500 la 1800 de lei. În luna iunie 2022, printr-o hotărâre de...
În accidentul rutier au fost implicate 3 mașini, în apropiere de Lugoj. Din primele informații, un tânăr șofer a lovit o altă mașină ce mergea...
Liceul Teoretic „Coriolan Brediceanu” din Lugoj va investi peste 700.000 de lei în crearea de laboratoare inteligente, finanțarea urmând să vină din fonduri europene. Într-un...
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a fost prezent sâmbătă la Lugoj, la Spitalul Municipal, ocazie cu care a subliniat importanța construcției noului spital pentru comunitatea din...
Sezonul rece se apropie de final, dar virozele respiratorii, coronavirusul și gripa continuă să pună probleme în estul județului. Zilele trecute, Ministerul Sănătății a luat...
Municipiul Lugoj va găzdui la finalul acestei săptămâni, timp de trei zile, returul Diviziei A la tenis de masă. Competiția a început astăzi, la Sala...
Primăria Municipiului Lugoj a anunțat că în prezent se lucrează la realizarea proiectării pentru reabilitarea tuturor stațiilor de autobuz de pe raza orașului. În plan...
Bugetul local pe 2024 este axat, în principal, pe implementarea investițiilor pentru care s-au obținut finanțări în ultimii ani. Acesta, cu excepția sumelor obținute din...
Anunțat cu o săptămână în urmă, protestul celor din industria lemnului a început joi, de la ora 9, în fața Universității Europene Drăgan din Lugoj....
Proiectul de construire a unei creșe noi în oraș, pe terenul fostei grădini a spitalului, din strada Gheorghe Doja, a început să fie pus în...
Aparatul RMN achiziționat cu fonduri europene a ajuns la Spitalul Municipal „Dr. Teodor Andrei” de aproximativ o lună. Spitalul din Lugoj este dotat, în premieră,...
Serviciul public comunitar local pentru evidența persoanelor și-a făcut public raportul de activitate pe anul trecut. Dincolo de cifrele seci, aflăm date interesante despre situația...
Se lucrează la modernizarea lotului de cale ferată Lugoj – Timișoara. De la 54 de kilometri de șine, se ajunge la 108 kilometri de cale feroviară. Primul șantier de...
La Timișoara, pe fosta stradă Zoe: anticariat sui-generis și prima ediție a Târgului de carte „Second Eye”. Deasupra de „Muzeul consumatorului comunist”… Într-o țară în care 11 milioane de...
Fără proiecte blocate din lipsă de fonduri! Guvernul aprobă mecanismul de împrumuturi
Sebastian Burduja: „România și-a asumat rolul de lider în sectorul energetic”
Website sau social media? Site-urile pentru afaceri mai sunt ele necesare?
Alianța USR – PMP – Forța Dreptei a fost respinsă de Biroul Electoral Central