RMN în fază de calibrare! Va fi funcțional din primăvară

aparat rmn
untitled design set 970x90 px

Aparatul RMN achiziționat cu fonduri europene a ajuns la Spitalul Municipal „Dr. Teodor Andrei” de aproximativ o lună. 

Spitalul din Lugoj este dotat, în premieră, cu un aparat performant de imagistică prin rezonanță magnetică (RMN//IRM), de 1,5 Tesla, care va crește semnificativ capacitatea de diagnosticare a spitalului.

Aparatul, instalat la fostul laborator de testare PCR din incinta spitalului, se află în faza de calibrare și va fi pus în funcțiune la primăvară.

Având în vedere interesul public față de acest subiect, l-am întrebat pe directorul spitalului în ce fază se află pregătirile pentru punerea RMN-ului în funcțiune.

„Aparatul este în faza de calibrare, care va fi efectuată de cei de la firma General Electric. După aceea, vom înainta dosarul pentru autorizare la DSP Timiș. În toată această perioadă, se desfășoară concomitent și instrucția personalului de la Radiologie, care va deservi RMN-ul. Primul training l-au făcut în faza inițială, când s-a montat aparatul. După calibrarea de către firma producătoare, vor face un alt training, după care vor putea să își desfășoare normal activitatea”, spune medicul Lucian Ionuț Cocoș, directorul Spitalului Municipal „Dr. Teodor Andrei”.

„Casă nouă” pentru sistemul de distrugere a deșeurilor medicale

publicitate ziar expresb 1000x100

Primăria a oferit Spitalului Municipal o clădire care va adăposti sistemul de distrugere a deșeurilor medicale. Imobilul dat în administrare spitalului este clădirea de lângă morgă, care a avut până de curând destinația de atelier, depozit și magazie.

În suprafață de 437 mp și cu o valoare de inventar de 185.296 lei, atelierul va fi amenajat ca spațiu adecvat amenajării sistemului integrat de distrugere a deșeurilor medicale, achiziționat prin Programul Operațional POIM.

În contract se specifică faptul că administratorul are obligația să execute la timp și în bune condiții lucrările de întreținere și reparații necesare și răspunde pentru eventual ruină a edificiului. Administratorul are obligația să plătească și utilitățile necesare: apă-canal, energie electrică și energie termică.

Clădirea, concesionată pe o perioadă de 10 ani, se află în afara perimetrului de construcție a noului spital.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/