Spitalele din Timiș vor redeschide zonele roșii COVID. Au termen până în 1 august să creeze circuitele necesare și să aloce paturile pentru pacienții suspecți...
Urmează trei zile de foc în Timiș, cu temperaturi de 37 – 40 de grade Celsius la umbră. Așa că autoritățile au decis să redeschidă,...
Dascălii din județul Timiș nu se înghesuie să fie șefi. Inspectoratul Școlar Timiș anunță că s-au înscris doar 56 de candidați pentru cele 112 funcții...
Meteorologii au emis astăzi avertizări cod galben și cod portocaliu de caniculă valabile în următoarele zile în partea de sud-vest a țării. Potrivit ANM, joi...
Pe fondul temperaturilor foarte ridicate din Grecia, au început să izbucnească incendii. Cu flăcările luptă și 28 de pompieri români, printre care se află și...
Construită de la zero, amenajată de parcă ar fi sediul vreunei companii petroliere gigant și curată ca o farmacie, Primăria comunei Coronini este unicat în...
Pe Podul de Fier aflat în zona Iosefin din Timișoara se pregătește un eveniment inedit. Mai precis, patrimoniul orașului este descoperit în timpul unui spectacol...
Programul național de irigații se va extinde, iar finanțarea va crește substanțial. Inițiativa aparține Partidului Social Democrat, spune senatorul Ion Mocioalcă. Acesta amintește că până...
Monopolul pe care grupul infracțional de pe Valea Cernei l-a pus pe izvoarele a căror apă are efecte miraculoase se încheie după 20 de ani...
Investiția de un milion de lei, suportată din bugetul local, presupune o lucrare mai amplă, care va fi gata la începutul toamnei. De câteva zile...
Politica blochează mai multe proiecte importante pentru comunitatea din Dudeștii Vechi. Consilierii locali au respins aici rectificarea bugetară, așa că nu vor putea fi alocate...
Începând cu data de 1 septembrie 2025, va avea loc transferul drepturilor de organizare și coordonare a întregii activități a unității de învățământ preuniversitar cu...
Liberalul Nicolae Robu își dorește să redevină primarul orașului Timișoara însă precizează că nu va bate la ușa „nu știu cărui… care întâmplător este mare...
Iunie în Timiș a fost cea mai secetoasă lună din ultimii 60 de ani, anunță subprefectul Ovidiu Drăgănescu. Autoritățile centrale vor să vină în sprijinul...
Joi, 21 iulie, între orele 8.30-21 se va executa o legătură de conducte pe magistrala DN 800, la intersecția străzilor Orion și Martir Vasile Balmuș....
Elevii cărășeni au obținut rezultate remarcabile anul acesta la olimpiadele și concursurile naționale. Peste 20 de premii au fost aduse în Caraș-Severin, cele mai multe...
Terasa unei case a luat foc, marți, în comuna Sânmihaiu Român. Pompierii au găsit o persoană rănită, care a fost transportată la spital. „În jurul...
Zile de sărbătoare în localitatea de pe Valea Bistrei, în 20 și 21 iulie. Primarul Romeo Silviu Răduță îi invită pe cetățeni în noua locație,...
Miercuri a fost lansat programul Start-Up Nation. Beneficiarii au o obligație neobișnuită. Trebuie să cumpere și să afișeze plăcuțe personalizate pentru fiecare regiune în parte....
Chiar dacă vremurile se schimbă și tehnologia este în continuă dezvoltare, agricultura ar trebui să rămână încă printre obiectivele românilor, consideră deputatul Marius Damian. Parlamentarul...
Ministrul Transporturilor anunță că au fost depuse 28 de oferte pentru elaborarea Studiilor de Fezabilitate necesare construirii drumului de mare viteză Filiași – Lugoj! Social-democratul...
Primăria Timișoara a mărit suma degeaba pentru realizarea stadionului de tip „lego”. Viceprimarul Cosmin Tabără anunță că la a doua licitație pentru construcția arenei nu...
Muzeul Național al Banatului împreună cu Consiliul Județean Timiș organizează a IV-a ediție a Festivalului Medieval al Castelului Huniade. În perioada 22 – 24 iulie,...
Un băiețel de 5 ani a ajuns la spital după ce mașina în care se afla a fost implicată într-un accident în Timișoara. Alte două...
Gest de normalitate a unui tânăr! A găsit un portofel pe stradă în Timișoara și, deși în el se afla o sumă mare de bani,...
Un bărbat din Timiș a accesat fără drept conturi bancare timp de 11 ani. A furat 9 milioane de lei și a făcut sute de...
Doar 12% din lucrările de la pasajului Solventul sunt realizate, dar Primăria Timișoara spune că acestea sunt în grafic. Investiția se ridică la peste 110...
Miercuri, 20 iulie, între orele 8-15, în localitatea Dragșina vor avea loc lucrări de mentenanță la Stația de Tratare a Apei. Pe durata lucrărilor efectuate...
Orașul Oțelu Roșu, cu sediul în loc. Oțelul Roșu, str. Rozelor, nr.2, jud. Caraș-Severin, CIF 322971, tel: 0255/530803, fax: 0255/530879, organizează licitație publică cu oferta...
Artiștii de la Teatrul Merlin se mândresc cu noi performanțe. La final de stagiune, în urma prestației excelente, juriul Festivalului Internațional de Teatru pentru Copii...
Cazurile de COVID-19 încep să crească de la o zi la alta în toată țara. Nici Timișul nu face excepție. Marți, DSP raportează 320 de...