300 de luni, adică 25 de ani în slujba pacienților. Medical On Group este la an aniversar și celebrează inovația, dezvoltarea și excelența în serviciile...
Un biciclist a murit, luni dimineață, după ce a fost lovit de o mașină pe un drum din Timiș. Polițiștii au deschis dosar penal. biciclistul,...
Anii de criză au schimbat profilul cumpărătorilor activi în sectorul imobiliar, aducând în prim plan investitorii mici și mijlocii, cei care vor alege proiectele care...
În împrejurimile Buziașului, anul acesta va avea loc prima ediție a evenimentului „Drumul Vinului”, menit să traverseze zona viticolă și istorică a Banatului. „Drumul Vinului”...
Parteneriatul dintre PNL și USR se deteriorează tot mai mult și la Consiliul Județean Timiș. De la începutul anului, Executivul Nica a avut parte de...
O fetiță de 2 ani și 4 luni a căzut, duminică, de la etajul blocului în care locuiește, în Timișoara. A fost preluată de medici....
O stradă din centrul Timișoarei va fi închisă aproape toată luna aprilie, pe timpul zilei, pentru realizarea unor lucrări de reparații. Primăria Timișoara anunță că,...
Până luni, 3 aprilie, județul Timiș se află sub o atenționare cod portocaliu de inundații. Se pot depăși cotele de apărare pe râul Bârzava. Avertizarea...
Casa de Pensii Timiș anunță că sunt disponibile noi bilete de tratamente pentru vârstnicii din județ. Cei care doresc să facă tratamente pentru reumatism sau...
Operațiunea „ghilotina” va fi reluată într-o altă zonă importantă din Timișoara. De luni, se vor tăia cablurile aeriene pe tronsonul cuprins între străzile Cluj și...
CFR SA a semnat toate cele 8 contracte finanțate prin PNRR pentru modernizarea instalațiilor de siguranță feroviară. Lotul 2 cuprinde Regionala Timișoara și Regionala Cluj....
Prin digitalizarea Bibliotecii Județene Timiș, cititorii vor avea acces online la fondul de carte. În plus, patrimoniul cultural scris al instituției va putea fi promovat...
Primăria a dat startul depunerii de proiecte în cadrul campaniei de bugetare participativă din acest an „Timișoara decide!”. 4,2 milioane lei este suma care va...
Clădirea Operei din Timișoara va fi iluminată în albastru, duminică seara. Asta pentru că este marcată Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului. Ziua Internațională de...
Ambasadorul României în Japonia, E.S. Ovidiu Dranga, a primit joi delegația de afaceri timișeană aflată într-o misiune economică în Japonia. Cu această ocazie au fost...
Luna martie s-a încheiat cum nu se putea mai frumos pentru aproape 100 de femei din județul Timiș. Acestea au participat la ceea ce a fost...
Polițiștii din Timiș au confiscat aproape 200 de litri de produse agricole toxice. Acestea erau expirate și proprietarii nu au luat măsurile legale de depozitare...
DIICOT Timișoara trimite în judecată 35 de inculpați, români și libanezi, în dosarul în care este verificată vânzarea, la preț subevaluat, a mii de vagoane...
Universitatea Politehnica Timișoara a fost vizitată vineri de conducerea Companiei Naționale de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA, în cadrul unui eveniment ce marchează rolul...
Locuitorii din comuna Giarmata nu se vor mai confrunta cu probleme precum inundarea gospodăriilor la fiecare ploaie mai serioasă. Primăria începe pe numeroase străzi lucrări...
Polițiștii timișoreni au fost sesizați sâmbătă, prin apel la 112, cu privire la faptul că în zona bulevardului Vasile Pârvan, în râul Bega, se află...
Studeți ai Univeristății Politehnica Timișoara, membri ai echipei UPT Racing Team și voluntari din cadrul unei companii au plantat 400 de puieți de castan și...
Consiliul Județean Timiș renunță la achiziționarea unui hangar, structura temporară pe care voia să o amplaseze pe aerodromul Cioca și care să adăpostească publicul prezent...
O secțiune a Festivalului George Enescu va avea loc la Timișoara, în anul Capitalei Europene a Culturii. Evenimentul va fi facilitat de Ministerul Culturii, nu...
Banatul ar putea deveni o destinație cel puțin la fel de atractivă precum Transilvania. Cel puțin asta spun specialiștii în turism, care vor profita de...
Domul din Piața Unirii va fi deschis la data de 22 aprilie, în urma realizării unor lucrări ample de reabilitare cu bani europeni. Domul din...
O nouă ședință extraordinară a Consiliului Local Timișoara este programată la începutul săptămânii viitoare, în încercarea de a se găsi bani pentru cumpărarea certificatelor de...
Timișenii sunt chemați să vină cu idei creative pentru o nouă ediție a Festivalului Luminilor, evenimentul organizat de CJT în noaptea dintre ani, la Bastionul...
Modernizarea căii ferate Caransebeș – Lugoj va fi supervizată cu 14,3 milioane de lei. CFR Infrastructură anunță că s-a semnat contractul cu firma care va...
Traficul pe bretelele de coborâre/urcare în zona conexiunii DN 6 cu centura de nord a Timișoarei și viitoarea centură de sud a fost redeschis vineri...
Academia Mămicilor din Timișoara organizează „Cupa de rummy”, un eveniment caritabil pentru copiii cu afecțiuni hemato-oncologice. În 2 aprilie, mămicile din oraș invită doamnele, domnișoarele...
Universitatea Politehnica Timișoara a găzduit în 30 martie cel de al treilea seminar adresat companiilor, cu tema „Tendințe noi în fabricația aditivă”, acesta fiind și...
În pragul sărbătorilor pascale, inspectorii DSVSA Caraș-Severin au luat la verificat zeci de unități alimentare din județ. Bilanțul: amenzi de peste 130.000 de lei și activitate suspendată pentru un...
Cofinanțare de 20% și finanțare garantată, de Ministerul Dezvoltării, pentru investițiile locale
O mie de ouă roșii, vopsite în Vinerea Mare la Mănăstirea Timișeni, lângă Timișoara
Inițiativă legislativă pentru sprijinirea părinților copiilor cu nevoi speciale
Un bărbat a murit la Timișoara, după ce locuința în care se afla a luat foc
Polițiștii, la datorie în minivacanța de Paște! 150 de cadre mobilizate zilnic în Caraș-Severin
Pentru reșițeni, în noaptea de Înviere, programul transportului public va fi prelungit
Fără disponibilizări la Bocșa, în plin val de restructurări în administrația publică
Timișoara. Haine de 3 milioane de lei, posibil contrafăcute, oprite în vamă
Clădirea veche a Spitalului de Copii din Timișoara intră în reabilitare
Ajutor pentru cei aflați în nevoie, la Constantin Daicoviciu
Cum arată noua fațadă a Gării de Nord din Timișoara. Lucrările, aproape de final
ANM: De Paște – ninsori, lapoviță și vânt puternic în jumătate de țară
Noua organigramă a Primăriei Moldova Nouă – în lucru! „Este ca mersul pe sârmă”
Cine știe, câștigă! Fotbalul devine joc de echipă la Mood Factory Reșița. Sport, prieteni și întrebări care aprind spiritele, într-o seară în care tribuna se mută la masă, cu...
Sărbători cu film pentru toate vârstele, în mini‑vacanța de Paște, la Reșița și Caransebeș
Mii de lalele au transformat inima Timișoarei într-un tablou viu
Hanami la Timișoara. Tradiția japoneză a florilor de cireș, în Parcul Rozelor
Floriile la Moniom, Reșița. Tradiție, lumină și începutul Săptămânii Mari!
Concertul pascal „Lumină din Lumină” revine la Bocșa, în Parcul Pescăruș
Gospel, pricesne și artă la Centrul Multifuncțional din Reșița. Dean Bowman, recital de excepție!