Primăria Timișoara a pregătit un program bogat cu ocazia Zilei Copilului. Revine Cursa Rățuștelor pe Bega, iar în Parcul Copiilor vor avea loc tot evenimente...
Universitatea Politehnica Timișoara este una dintre primele universități din România care reglementează folosirea inteligenței artificiale. La cursurile facultăților din cadrul UPT, folosirea unor aplicații precum...
Au fost semnate încă două contracte pentru proiectarea și execuția a două stații de tratare a apei potabile în Timiș. Lucrările se fac în cadrul...
Se fac primii pași pentru realizarea autostrăzii Timișoara – Moravița, care va duce spre Belgrad. Au demarat forajele pentru studiul geotehnic. „În etapa de elaborare...
Un tânăr născut în Maramureș, plecat în Germania de mic, se reîntoarce în țară, la Timișoara, pentru câteva luni, ca să scrie cronici despre oraș....
Primăria Timișoara a reușit să semneze contractul pentru realizarea stadionului „lego”, care va avea cel puțin 9.500 de locuri, fiind prima arenă construită în oraș...
Timișorenii sunt chemați să îi întâlnească, la Universitatea de Vest, pe Mircea Cărtărescu și Bruno Mazzoni, în cadrul conferinței „A scrie, a traduce”. Mircea Cărtărescu,...
Există posibilitatea achiziționării online a abonamentelor de parcare, direct de pe site, reamintește Serviciul Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice din Municipiul Timișoara...
După 6 zile „fierbinți”, pline de activități, manifestările dedicate Zilelor Academice Arădene, organizate de Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, s-au încheiat într-un cadru...
ONG-urile care închiriază spații aparținând Primăriei Timișoara vor beneficia de o reducere a prețului cu 25%. Primăria Timișoara vine în sprijinul organizațiilor care au o...
Ziua Copiilor va fi sărbătorită și la Giarmata. Prichindeii sunt așteptați în Parcul Izvor, unde va fi inaugurat un nou loc de joacă și sunt...
RETIM a făcut public programul de lucru în județul Timiș pentru data de 1 iunie, Ziua Copilului, și 5 iunie, de Rusalii. Operatorul de salubritate...
Bega Turism, firma deținută de frații Cristescu, a reacționat după ce Primăria Timișoara a anunțat că a solicitat în instanță recuperarea unui prejudiciu de 11...
Licitația pentru printarea de zeci de tricouri, sute de pixuri și mii de pliante pentru „Timișoara decide” a fost reluată. Nimeni nu a vrut contractul...
Noua specializare de licență propusă de Facultatea de Științe Politice, Filosofie și Științe ale Comunicării la concursul de admitere din luna iulie 2023 are o capacitate...
De 1 iunie, copii împreună cu părinți, sunt învitați să participe la Atelierul de creație „Pui de CODRU”. Evenimentul se va desfășura între orele 14...
Pompierii timișoreni au primit, luni seară, zeci de apeluri pentru a interveni și a scoate apa din curți, case sau subsoluri. Au fost inundate 7...
Cei din USR se declară profund revoltați de recentele dezvăluiri potrivit cărora fostul director liberal al STPT ar fi comandat măști de protecție, în pandemie, de...
Primăria Timișoara a dat în judecată firma care a utilizat ilegal timp de mai mulți ani parcarea de la magazinul Bega, din centrul orașului, și...
Ploaia puternică începe să facă probleme. Mai multe străzi din Timișoara s-au inundat. În Calea Martirilor, apa a acoperit carosabilul și liniile de tramvai. Oamenii...
Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş invită publicul timișorean la cea de-a doua ediție din acest an a expoziţiei naţionale dedicată industriei mobilei, EXPO...
Județul Timiș a intrat, luni după masă, sub incidența unui cod portocaliu de inundații și a unuia galben de vreme rea. Meteorologii au emis avertizarea...
Atenție, șoferi! De marți, încep lucrări de reparații pe centura pe partea de nord a Timișoarei. Se va turna un nou strat de asfalt, iar...
UVT și FRF au stabilit să dezvolte un Centru regional de licențiere UEFA (B și C) și să realizeze programe și proiecte sportive, educaționale și...
O nouă zi de proteste în stradă pentru profesorii din Timișoara. De această dată, lor li s-au alăturat și mai mulți elevi care le susțin...
Coordonatorul departamentului de comunicare al USRPLUS Timiș pe parcursul a trei seturi de alegeri, președintele USR Șag și-a dat demisia din partid, nemulțumit de politica...
Societatea Aqautim va întrerupe furnizarea apei pe mai multe străzi din Timișoara, din cauza lucrărilor de conectare a conductelor. Vezi cine va fi afectat! Marti,...
Trei tineri din Timiș au fost arestați pentru că au spart o locuință. Au furat bunuri de 7.500 de lei. În 26 mai, păgubitul, un...
Elevii care învață la o școală aglomerată din zona Șagului vor scăpa de clasele amenajate în container. Primăria Timișoara a început construcția unui nou corp...
Un bărbat din Timiș a fost arestat după ce a și-a lovit repetat iubita, punându-i viața în pericol. Incidentul a avut loc în satul Drăgoiești....
Cosmin Tabără, viceprimarul Timișoarei, a reamintit cât de important este ca orașul să aibă o centură verde. Este vorba de cordonul forestier care ar putea...
Facultatea de Chimie Industrială și Ingineria Mediului din cadrul Universității Politehnica Timișoara organizează Concursul „Siguranța Alimentelor și Tinerii – PolySafeFood”, ediția a IV-a, în format...
Președintele României va vizita marți Centrul de mari arși al Spitalului Județean din Timișoara. Potrivit agendei președintelui, vizita va începe la ora 11. La finalul acesteia, șeful statului va...
Primăria Comunei Ciudanovița invită locuitorii la o acțiune de ecologizare comunitară
Balul de Sf. Paști la Moldova Nouă: tradiție, muzică și bucurie în straie populare!
Veste bună pentru părinții salariați! Tichetele de creșă au fost majorate din aprilie 2026
„Un om iertat este îmbrăcat în lumină”. Îndemnul Mitropolitului Banatului înainte de Paște
Bugetul orașului Moldova Nouă, în așteptare. „Nu ne dă multă speranță!”
Bazinul de înot din Caransebeș ar trebui să fie gata anul viitor
De Paște în Spania: liniște, familie și tradiții duse mai departe
O viață dedicată siderurgiei! Romulus Ioan – cetățean de onoare al Reșiței
Mesajul de Paște al episcopului de Timișoara: Cristos trăiește și este cu noi în fiecare zi
La Timișoara, pelerinajul de Florii a adunat mii de credincioși ortodocși / FOTOREPORTAJ
Peste 400 de cărășeni și-au găsit un loc de muncă în primele luni din 2026
Aproape 30 de kilometri de drum județean din Caraș-Severin, modernizați cu bani europeni
A început reorganizarea DGASPC! Se comasează centre, se taie din posturi!
Simonis promite bani primarilor care închid sălile cu jocuri de noroc
Tradiția care unește suflete: „Luminișca” ajunge anul acesta și la Mercina
Primăvara a căpătat accente japoneze la Timișoara. Parcul Rozelor a fost sâmbătă gazda Hanami, un eveniment dedicat florilor de cireș, artei și relaxării în aer liber, organizat de Universitatea...
Floriile la Moniom, Reșița. Tradiție, lumină și începutul Săptămânii Mari!
Concertul pascal „Lumină din Lumină” revine la Bocșa, în Parcul Pescăruș
Gospel, pricesne și artă la Centrul Multifuncțional din Reșița. Dean Bowman, recital de excepție!
„Oameni, locuri și lucruri”, la Reșița! Un spectacol în care publicul devine parte din scenă
Start ECO Banatul Montan, idei verzi pentru Reșița și împrejurimi!
Când Grecia și Mikis Theodorakis îți ating sufletul, se naște o carte
Ovidiu Belceanu expune „Simulacru”, la Reșița, expoziție de artă digitală generativă