Cea mai mare performanță a alpinismului românesc din toate timpurile a fost purtată pe culmi înalte de un bocșean. Unul dintre cei cinci alpiniști care...
Deşi teritoriul comunei Caraşova, un traseu ce include Cheile Caraşului, este mult mai curat decât alte zone din interiorul parcurilor naţionale şi naturale din sudul...
Vremea caldă de afară i-a făcut pe reșițeni să uite că este sezonul pârtiilor de schi și al oamenilor de zăpadă, astfel că aceștia și-au...
Azi e Ajunul. Aş putea să copiez de pe net însemnătatea şi obiceiurile sale. Să vă fac capul mare. Dar Ajunul şi-a pierdut în mare...
Începută în urmă cu câţiva ani, construcţia Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” a fost stopată din lipsă de finanţare. Autorităţile locale şi-au propus ca în 2014...
Firmele de asigurări promit, în ofertele atractive, siguranță maximă pentru fiecare client în parte. Cu toate acestea, valurile de reclamații din partea păgubiților care au...
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ,,Semenic”, din Caraş-Severin, duce lipsă de o serie de echipamente cu care ar putea monitoriza eventualele accidente petrecute în judeţ....
Comparativ cu anul 2012, în anul 2013 s-au înregistrat creşteri îmbucurătoare în ceea ce privește numărul firmelor care au ales să investească în județ. Mai...
Cu toate că vâscul este o plantă foarte populară de Anul Nou, când toată lumea abia așteaptă ritualul sărutului, consumarea acestuia este cât se poate...
Pentru a avea noroc, oamenii practică diferite tradiţii şi obiceiuri româneşti la cumpăna dintre ani. Au şi de ce, pentru că acestea nu sunt deloc întâmplătoare....
O singură zi ne mai desparte de anul 2014, iar ofertele de revelion la munte au fost deja epuizate. Pe cărășenii care au ales să...
După ce ani la rândul drumul care duce spre Muntele Mic a fost închis circulației, pentru iarna aceasta autoritățile județene au decis să deschidă drumul...
Acuzele aduse la jumătatea lunii decembrie foștilor directori ai UCMR, Adrian Chebuțiu și Adrian Preda, le-au reamintit reșițenilor, dar și angajaților uzinei de faptul că...
Neregulile fostului director executiv al APIA Caraş-Severin, Romică Anculia, ies la iveală rând pe rând şi, uneori, în cele mai plăcute momente. În loc de...
Spitalul Municipal de Urgenţă Caransebeş a avut parte de o modificare în perioada sărbătorilor de iarnă. Dr. Radu Horea şi-a pierdut funcţia de manager al...
Azi e Ajunul. Aş putea să copiez de pe net însemnătatea şi obiceiurile sale. Să vă fac capul mare. Dar Ajunul şi-a pierdut în mare...
Poate printre cele mai nebănuite sporturi, considerat de mulți ca fiind un simplu joc de societate, scrabble-ul românesc se bucură de unul dintre cei mai...
Spitalul Orăşenesc din Moldova Nouă a beneficiat de dotări noi, la final de an. Prin demersurile administraţiei locale şi cu ajutorul Fundaţiei „Triumph des Herzens”...
Să nu rateze sesiunea de finanțare 2014-2020, municipalitatea s-a pregătit din timp cu studii de fezabilitate pentru atragerea de bani europeni. Preluarea funicularului și introducerea...
Azi e Ajunul. Aş putea să copiez de pe net însemnătatea şi obiceiurile sale. Să vă fac capul mare. Dar Ajunul şi-a pierdut în mare...
Mai marii de la centru care s-au perindat prin județ la finele acestui an au susținut cu tărie Legea Descentralizării. Aceștia sunt siguri că proiectul...
Încă de la sosirea primelor ninsori, autoritățile cărășene au început de zor amenajarea orașelor pentru sărbătorile de iarnă. Îmbrăcate în mii de luminițe, cele mai...
Colindele românești tradiționale au răsunat în ajun de sărbătoare în satele cărășene. Copiii, cu mic, cu mare, și-au purtat voioși toiagul și săculețul sau plăsuțele...
Specialiștii se pregătesc încă de pe acum cu proiecte, astfel încât, odată ce în 2014 se deschide sesiunea de finanțare, banii să poată fi accesați...
Azi e Ajunul. Aş putea să copiez de pe net însemnătatea şi obiceiurile sale. Să vă fac capul mare. Dar Ajunul şi-a pierdut în mare...
Reșița Veche, așa cum mai este cunoscută de locuitori zona Muncitoresc, ar putea fi transformată într-un adevărat cartier Lipscani. Așa cum au plănuit oficialii municipalității,...
Cu propriile datini şi obiceiuri, credincioşii din întreaga lume sărbătoresc Naşterea Domnului. Chiar dacă tradiţia sau originea multor ţări s-a pierdut în negura vremilor, frumuseţea...
Vine Crăciunul. Adică sfârşitul anului. Un an imposibil din punct de vedere politic. Noul Guvern Ponta adus la putere de USL în urma alegerilor din...
Primăria Moldova Nouă le pregătește locuitorilor un eveniment inedit pentru ziua de 27 decembrie. Atenție amatorilor de muzică bună, pentru că muzicienii Filarmonicii Timișoara urmează...