Reședințele de județ și chiar orașele mici vor putea adera la Alianța Vestului, parteneriatul strategic dintre Timișoara, Arad, Oradea și Cluj-Napoca. Edilii celor patru orașe...
Doar 9 dintre cele 77 de unităţi administrativ-teritoriale din Caraş-Severin au solicitat încheierea de parteneriate cu Consiliul Judeţean, pentru realizarea în comun a unor proiecte...
Parteneriatul dintre Universitatea „Eftimie Murgu“ din Reşiţa şi o universitate belgiană, realizat în cadrul Programului Erasmus+, a intrat într-o nouă etapă. O delegație formată din...
Deputatul PNL de Caraș-Severin, Valeria Schelean, a descifrat jocurile puse la cale de fostul premier și fostul președinte al țării înainte de alegerile parlamentare din...
Vicepreședintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Ilie Iova, a primit, joi, vizita unei delegații din care au făcut parte ES Iulian Nițu, consul general al României la...
Ședința de Consiliu Local a pus pe tapet astăzi la Caransebeș realizarea unui parc feroviar chiar lângă stația CFR din municipiul de pe Timiș și...
Primele lucrări din cadrul proiectului PRO-NET s-au desfășurat la Arad, în perioada 9-11 decembrie. La activități au participat și reprezentanți din cadrul Inspectoratului de Poliție...
Începutul lunii decembrie i-a surprins pe tinerii din Oravița implicați într-un parteneriat cu tineri italieni din Roma. În cadrul programului ,,Theatre for interculturalism”, au fost...
Serviciile medicale din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa îşi sporesc calitatea pe zi ce trece. Asta, datorită Grupului CEZ în România, care sprijină în...
Primarul Luca Mălăiescu a divulgat pentru Express de Banat secretul care se ascunde în spatele meciului amical de mâine, dintre Metalul Oţelu Roşu şi Dinamo...
Fiecare unitate de învățământ profesional și tehnic trebuie să stabilească parteneriate cu agenți economici pentru stagiile de instruire practică a elevilor. Se pare însă că...
Numărul proiectelor pe care le inițiază edilul-șef de la Constantin Daicoviciu crește, deși se apropie alegerile locale din data 10 iunie. Primarul este convins că...