Unitățile de alimentație publică sunt obligate să informeze consumatorii despre tipul și cantitatea ingredientelor care depășesc o pondere de 20 g în mâncărurile vândute pentru...
A fost publicat ordinul pentru dezvoltarea rețelelor de distribuție a gazelor cu finanțare prin „Anghel Saligny”. Deputatul Dumitru Rujan anunță că sunt puși la bătaie...
Unitățile administrativ-teritoriale pot accesa de acum fonduri, prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, și pentru gaz, nu doar pentru apă, canal sau drumuri. ...
Ministerul Educației și cel al Sănătății au stabilit care sunt regulile după care vor fi testați elevii și de câte ori pe săptămână. Cine anume...
Ordinul emis zilele trecute prin care se suspendă intervențiile chirurgicale și tratamentele în spitalele din România pentru 30 de zile a fost catalogat drept crimă...
O făcurăm și pe asta. După un an și două luni, aproape cât un stagiu de armată din vremea lui Ceaușescu, am scăpat de mască...
A fost ridicată carantina din localitatea timișeană Dudeștii Noi. Raed Arafat a semnat ordinul, iar documentul a fost publicat în Monitorul Oficial. Propunerea de ridicare...
S-a pierdut deja șirul schimbărilor din fruntea Direcției de Sănătate Publică și a Spitalului Județean de Urgență Reșița de când cu pandemia. Dacă la DSP...
USR cere ca ministrul de Interne, Marcel Vela, să își dea demisia în contextul discursului susținut de președintele Klaus Ioahnnis, după ce șeful statului a...
Spitalul Municipal din Timișoara și Spitalul CF au fost reintroduse în lupta COVID-19, iar Maternitatea Bega va rămâne unitatea în care vor fi internate doar...
Decizie fără precedent luată de Ministerul Sănătății. A fost emis un ordin din care reiese că Spitalul Municipal din Lugoj, Spitalul Județean din Timișoara și...
Un ordin al Ministerului Afacerilor Interne este ignorat de 80% dintre primăriile din Caraș-Severin. Acestea au obligația de a depune actele pentru înființarea serviciilor voluntare...
Prefectul Florenţa Albu ne-a declarat că nu va semna ordinul de încetare înainte de termen a mandatelor lui Ioan Borduz şi Viorel Roşca, până nu...
Prefectul Nicolae-Miu Ciobanu este pregătit să facă o analiză la sânge a tuturor cluburilor care funcționează pe raza județului. În acest sens, îi va convoca...
Deciziile contradictorii și foarte ciudate ale Judecătoriei Reșița, Tribunalului Caraș-Severin și Curții de Apel Timișoara generează un caz fără precedent! O sentință penală este pur...
Programul de vizită al aparţinătorilor pacienţilor internaţi la Spitalul Județean de Urgență din Reșița s-a prelungit cu încă două ore. Asta după ce noul ministru...
Pe lângă drumurile dese pe care oamenii sunt obligați să le facă la Reșița, ca să se trateze, locuitorii orașului Anina se lovesc tot mai...
Potrivit unui Ordin al Prefectului de Caraş-Severin, Octavian Ţunea, proba practică din cadrul procedurii de examinare a candidaţilor, în vederea obţinerii permisului de conducere, pe...