Program de vizite mai lung la spital

spital

Programul de vizită al aparţinătorilor pacienţilor internaţi la Spitalul Județean de Urgență din Reșița s-a prelungit cu încă două ore. Asta după ce noul ministru al sănătății a semnat un ordin în acest sens.

Durata vizitei la pacienții internați la Spitalul Județean De Urgență din Reșița s-a mărit, programul fiind mult mai permisiv. În trecut, aparținătorii aveau la dispoziție trei ore în care să viziteze persoana internată. Acum, conform unui nou ordin al ministrului Sănătății, Eugen Nicolăescu, programul s-a mărit la cinci ore.

“În urma ordinului 1284/2012 s-a reglementat programul de vizită la pacienţii internaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Reşiţa şi, de fapt, în toate spitalele de pe întreg cuprinsul ţării. Acest ordin este mult mai permisiv decât cel anterior în sensul în care măreşte durata vizitei cu aproximativ două ore zilnic şi este pe o perioadă continuă. Acum, este între orele 15:00 şi 20:00, iar în vechiul ordin era de la 13:00-15:00 şi de la 19:00-20:00. Pe lângă aceasta, sâmbata şi duminică, perioada de vizită este cuprinsă întrele orele 10:00 și 20:00”, a precizat Dumitru Secăşan, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Reşiţa.

Deşi programul de vizită la pacienţii internaţi pe secţiile unităţii spitaliceşti reşiţene a fost modificat, singura secţie la care programul a rămas neschimbat este cea de Terapie Intensivă. Aici, cei care doresc să îşi vadă persoanele dragi, le pot vizita de la ora 17:00 la 19:30.