În curând vor începe lucrările la drumul care face legătura între Calea Aradului și Autostrada A1. Prezentă la Timișoara, Roxana Mînzatu (ministrul Fondurilor Europene) a...
Mai sunt doar 200 de metri (porțiunea dintre Pojejena Sârbă și Pojejena Română) până când lucrările de asfaltare pe tronsonul de drum ce leagă comuna...
Lucrările înaintează foarte greu pe drumul ce leagă Moravița de Oravița. Asta în timp ce pe tronsonul dintre Socol și Pojejena reabilitarea drumului ar putea...
Șeful de campanie al social-democraților cărășeni pentru alegerile europarlamentare e pe cale să dea o lovitură de proporții! PSD Caraș-Severin a obținut un scor peste...
Vremea nefavorabilă nu pare singurul factor care să-mpiedice materializarea celor 30 de km de covor asfaltic pe DN57 (Oravița-Moravița), promiși de ministrul Cuc până la...
Scumpirea rovinietei la mașinile de transport marfă de peste 3,5 tone a fost propusă pentru armonizarea tarifelor de utilizare a rețelei rutiere din România cu...
Polul sărăciei din vestul țării n-are nevoie de autostradă! Asta a concluzia la care a ajuns ministrul transporturilor, în Caraș-Severin fiind suficient un drum express!...
Starea deplorabilă a Drumului Național 57 pune în imposibilitate primarii din zona Văii Carașului în vederea atragerii de investitori în zonă. Mai mult, zona, fiind...
Până ca descentralizarea să se concretizeze într-un mod sau altul, conducerea orașului de la malul Dunării face demersuri pentru ca primul punct de oprire a...
Guvernul Ponta II a dat aviz negativ reabilitării liniei de cale ferată din Banatul Montan. Asta înseamnă că șansele ca obiectivul să se degradeze sunt...
După ce a fost modificată legea în baza căreia îşi desfăşoară activitatea, fiind ameninţaţi cu desfiinţarea, instructorii auto independenţi nu au stat cu mâinile în...
Vicepreşedintele PNL a intrat din nou în discuţia presei. Se pare că Marcel Vela a fost propus aseară ca potenţial ministru al Transporturilor. Potrivit unor...
Varianta ocolitoare a municipiului Caransebeș a fost pusă recent în funcțiune, inaugurată cu mare fast. În ciuda acestui fapt însă, drumul începe să se degradeze,...
Fostul Club CFR din municipiul de pe Timiş şi Sebeş este un punct negru pe harta edilitară. Administraţia locală ar moderniza imobilul, numai că acesta...