Este prima toamnă în care românii din grupele de risc vor primi doze de vaccin antigripal doar pe bază de rețetă. Aceștia trebuie să își...
Numărul virozelor în Caraș-Severin a crescut semnificativ, la fel și cel al oamenilor care se prezintă la farmacii să cumpere medicamente. Unii pentru că au...
Farmaciile lugojene trec la programul de noapte! În urma solicitărilor primite din partea cetățenilor cu privire la programul farmaciilor pe timp de noapte, Primăria Municipiului...
Direcția de Sănătate Publică Timiș anunță că au mai fost depistate două focare de coronavirus în județ, iar totalul ajunge astfel la 11. La nivel...
Concurență mare în timp de pandemie la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara. Perioada înscrierilor s-a încheiat, iar pe listă apar 2.219...
Concursul de admitere la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara va avea loc în condiții speciale din cauza pandemiei COVID-19. Candidații trebuie...
Asistenții medicali se formează la Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila” Caransebeș! Instituția de învățământ oferă două specializări: asistent medical generalist și asistent medical de farmacie....
În nemernicia lui, cu care ne-a obișnuit de 30 de ani, sistemul politic care guvernează România ne dă în fiecare zi câte o lecție. Primim...
Cred că putem vorbi despre valabilitatea amândurora. Să le luăm pe rând. Prostia o regăsim în rândul consumatorilor ce se automedicamentează. Aud reclama la radio,...
Studenții și cadrele didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie din Timișoara trebuie să respecte noi reguli în contextul epidemiologic actual. În urma unei...
Locuitorii comunei de pe Valea Carașului se pot bucura nu numai de serviciile medicale oferite chiar la ei acasă, lucru posibil atât prin dotarea dispensarului...
Lanțurile farmaceutice, tot mai numeroase, ar putea avea înțelegeri tacite cu medicii de familie care să își direcționeze pacienții spre anumite mărci de farmacii. Aceasta...
Cazurile de gripă confirmate în România se înmulțesc rapid. Așa se face că sute de persoane s-au îmbolnăvit, iar 17 și-au pierdut viața în acest...
La invitația prefectului Matei Lupu, primarul Gheorghe Românu a participat la întâlnirea DSP Caraș-Severin cu medicii de familie din județ. Dorința primarului a fost de...
Una dintre problemele obișnuite la început de an este găsirea unei farmacii deschise. După mesele copioase și alcoolul în cantități mari, mulți dintre noi avem nevoie...
Întâmplările din viața Împăratului Franz I şi Împărătesei Augusta Carolina au umplut astăzi de poveste primul Muzeu al Monetăriei Imperiale deschis în Caraș-Severin. Clădirile „încărcate”...
Pe parcursul întregii zile, Loredana Groza, care va cânta în această seară pentru orăvițeni, a postat imagini și poze frumoase cu orașul, arătându-se extrem de...