Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila” își așteaptă noii elevi! Vezi programul și condițiile de înscriere

Asistenții medicali se formează la Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila” Caransebeș! Instituția de învățământ oferă două specializări: asistent medical generalist și asistent medical de farmacie. Absolvenții de liceu care vor să deprindă un set de îndemânări recunoscut la nivel european sunt așteptați la înscriere.

Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila” Caransebeș își deschide porțile către absolvenții de liceu care doresc să urmeze domeniul sănătate și asistență pedagogică. Cu două specializări, asistent medical generalist și asistent medical de farmacie, profilul școlii oferă standarde înalte de pregătire profesională și calificări de nivelul 5. Poziția geografică permite elevilor atât din zona urbană, cât și rurală învecinată să poate ajunge într-un timp convenabil la unitatea de învățământ, fie cu trenul, fie cu mașina. Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila” Caransebeș deține spații închiriate în cadrul Colegiului Național „Traian Doda”. Asociația Umanitară „Societatea Doamnelor” din Călan s-a implicat în dotarea unei săli de demonstrație pentru cursanți și a unui spațiu destinat serviciilor de secretariat și bibliotecă. Pe lângă locațiile enumerate, mai există încă nouă săli de curs.

Programul cursurilor este organizat pe un singur schimb, în intervalul orar 15.00 – 23.00. Fiecare clasă dispune de propriul spațiu de învățare și are acces la sala de demonstrație, respectiv laboratoarele de informatică, chimie sau biologie la momentul desfășurării unei activități din orar care necesită utilizarea laboratoarelor.

Stagiul clinic se desfășoară în cadrul Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș, dar și în alte localități care au următoarele dotări: sală de demonstrație, unități farmaceutice și practică comunitară. Planul de Acțiune, datorită faptului că face parte din domeniul inițiativei private, prezintă argumente recunoscute și solicitate managerilor de către nivelele superioare ale deciziei educaționale. Printre acestea sunt acceptarea riscurilor care comportă mai multe avantaje decât inconveniente, voința de a acționa alături de parteneri, încrederea și respectul în partener și asociat, adaptarea pregătirii forței de muncă la nevoile pieței naționale și europene și solicitarea permanentă a partenerilor la eforturi constructive.

Sub mottoul „Educație riguroasă pentru o societate sănătoasă!”, școala își propune dotarea absolvenților săi cu un set de deprinderi profesionale și morale care să le permită practicarea profesiei oriunde în Europa. „Prin această viziune asumată, Școala Postliceala Sanitară „Carol Davila” Caransebeș dorește să contribuie la dezvoltarea societății prin pregătirea unor cadre medicale medii capabile să se angajeze pe piața muncii românești sau europene, oferind servicii de calitate și participând la reforma sistemului de sănătate. Școala își propune să dezvolte un învățământ de nivel european: acces la educație pentru toți elevii (învățământ inclusiv), performanță pentru fiecare elev, cadre didactice motivate, colaborare, cooperare, toleranță și deschidere. Dorim să organizăm procesul de învățământ din Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila” Caransebeș astfel încât să creștem șansele de reușită ale absolvenților noștri. Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila” din Caransebeș răspunde necesităților de calificare a cadrelor medicale medii, fund un important cadru de formare al unui nou profil moral-profesional al asistentului medical prin prisma normelor de exigență formulate la nivel european.  Școala noastră este o instituție de învățământ eficientă și cu simțul proximității, care să-i formeze pe tineri să fie parteneri în educație, liberi în spirit, responsabili, capabili să ia decizii pertinente asupra destinului propriu și al comunității”, a transmis Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila” Caransebeș.

Acte necesare pentru înscriere: 

• copie act de studii (diploma de bacalaureat sau certificat de absolvire a XII/XIII clase, sau adeverință de absolvire pentru absolvenții din anul curent)

• copie a certificatului de naștere

• copie a certificatului de căsătorie, dacă este cazul

Cuib de vise 1000x100

• adeverință de la medicul de familie („apt pentru școala sanitară”)

• Dosar plic cu două fotografii 3/4

Fișa de înscriere se poate obține de la sediul școlii. Taxa de înscriere este de 50 RON și se achită la momentul înscrierii, după care taxa de confirmare a locului, de 500 RON, va fi plătită. Programul de înscrieri este de luni până vineri, în intervalul 9.00 – 17.00.

Datele de contact:

Strada Libertății, nr.14, Caransebeș. Telefon 0255.511.977. Email: scoaladavilacaransebes@yahoo.com

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/