După moartea artistului Petrică Mîțu Stoian, interesul față de practicile Clinicii Nera a crescut fantastic. Tocmai de aceea, pentru a răspunde unei solicitări venite din...
Reprezentanții Primăriei Timișoara spun că noul tramvai turcesc produs pentru orașul de pe Bega va intra, în sfârșit, în circuitul transportului în comun chiar în...
Primăria Municipiului Lugoj a anunțat că până la finalul săptămânii vor fi încheiate lucrările pentru iluminatul festiv din acest an. Luminițele de sărbători vor fi...
Regal de frumusețe pentru doamne, domnișoare și domni. Un nou salon de înfrumusețare și-a deschis porțile în toamna acestui an către publicul larg. Salonul MUSE...
Asociația Kreativ Research a lansat, în luna octombrie a acestui an, proiectul RomActive – Creșterea capacitării comunităților marginalizate reșițene. Obiectivele proiectului sunt creșterea accesului la...
Un nou accident rutier s-a petrecut în această după-amiază pe Drumul Național 6. De această dată, în județul Timiș. Au fost implicate patru tiruri și...
Iarna își face simțită prezența în întreaga țară începând din această seară. Meteorologii anunță că vântul va sufla puternic mai ales în zonele montane, fiind...
88,4% dintre decesele înregistrate în săptămâna 22 – 28 noiembrie au fost la persoane nevaccinate, se arată în raportul săptămânal al Institutului Național de Sănătate...
Nicio zi fără accidente pe Drumul Național 6! Un nou impact frontal între două autoturisme conduse de tineri a avut loc aseară în zona Buchin....
Pacienții cu comorbidități sunt cei mai vulnerabili în fața infecției cu SARS-CoV-2 din cauza faptului că virusul „aterizează” pe un organism slăbit, spun medicii. În...
Înainte de a te bucura de frumusețile altor țări, uite-te în jurul tău, la tine acasă și puneți în bagaje CV-ul românesc al unor destinații...
Primarul independent al municipiului Caransebeș, fost liberal până la conflictul cu Marcel Vela, le năruiește speranțele lui Klaus Iohannis și celorlalți care au făcut partidul...
Teamă – asta simt pacienții, diagnosticați cu forme grave de COVID-19, care ajung pentru prima dată la ATI. Luptă și speră că se vor întoarce...
Ciclistul lugojean Ștefan Hodi a fost și în acest an la Alba Iulia pentru a sărbători Ziua Națională a României. Aceasta a fost a 19-a...
O stație Peco, plouă mărunt, un geamantan plin cu frică, autoexilul pentru supraviețuire. În jur – copii, foarte mulți copii care plâng după mama. Soții...
Cu studii europene absolvite la Cluj și specializare post universitară făcută la München, pe reșițeanul Daniel Todea viața l-a „aruncat” tocmai la antipozi sau în...
Cum se vede România de la distanță? Ce se aude despre ea? Care sunt emoțiile și dorurile românilor care au luat drumul străinătății? Sunt doar...
Reșițenii s-au adunat astăzi în număr mare în Parcul Tricolorului din Lunca Bârzavei pentru a sărbători Ziua Națională a României. De departe cei mai încântați...
A fost sărbătoare astăzi și pe Valea Almăjului, la Bozovici, acolo unde localnicii au fost prezenți la ceremoniile depunerii de coroane de flori la monumentul...
Un accident în care 3 autoturisme au fost serios avariate s-a produs în această după-amiază la intrare în localitatea Iaz din Caraș-Severin. A patra mașină...
Aproape 230.000 de teste de salivă au ajuns în județul Timiș. Potrivit Inspectoratului Școlar Timiș, acestea vor fi distribuite școlilor în data de 2 decembrie...
Stațiunea Băile Herculane, cea mai cunoscută de-a lungul mileniilor din estul Europei și perla turismului românesc cândva, se reclădește din visele și ambițiile unor antreprenori...
Manifestările de Ziua Națională în acest an la Lugoj au fost limitate de pandemie, dar și de divizările politice dintre partide. Reprezentanții administrației locale (primar...
Ziua Națională a României a fost celebrată la Timișoara în prezența a peste 100 de oameni. Evenimentele au fost organizate în Parcul Central „Anton Scudier”,...
Caz tragic pe centura orașului Lugoj, unde un cetățean bulgar a murit în timp ce îl ducea acasă, să-l înmormânteze, pe fiul său decedat. Bărbatul...
Un spectacol în premieră, pus în scenă de tineri cărășeni talentați, este programat pentru data de 1 decembrie, Ziua Națională a României. Pasionații de folclor...
De Ziua Națională a României, la Băile Herculane consemnăm o apariție editorială de mare însemnătate culturală: primul număr al revistei „Domogled – o publicație a...
Cred că orice loc unde își fac sălaș visele inima îl numește acasă, „fiindcă Iubirea începe acasă și nu este vorba despre cât de mult...
Departe de oraș, cu un iz occidental și îmbrăcată clasic, dar cu extrem de mult bun gust, își întâmpină oaspeții cei mai pretențioși și îi...
Deputatul Marius Damian transmite un mesaj emoționant de Ziua Națională pentru românii de pretutindeni. „Dragi români, atât din țară cât și de peste hotare, de...
Mulți dintre românii plecați și stabiliți în cele mai îndepărtate colțuri ale lumii au postat mesaje aniversare pe rețelele de socializare. E 1 Decembrie și...
„La mulți ani, România! La mulți ani, români de pretutindeni!”. Salutul vine de la luptătoarea Roxana Năstrușnicu, sportivă stabilită de mulți ani în Indonezia. E...