Nu mai puțin de 11 procese sunt în derulare sau încep în perioada următoare în care sunt implicați lideri de partide din Caraș-Severin, primari sau șefi de instituții județene. În prag de alegeri, numărul politicienilor devine tot mai restrâns.
În perioada imediat următoare, în fața judecătorilor cărășeni urmează să se prezinte președintele PSD al filialei județene, Ion Mocioalcă, din cauza Agenției Naționale de Integritate. Incompatibilitatea a fost descoperită de inspectorii ANI, însă deputatul este nemulțumit. Prin urmare, va lăsa judecătorii să decidă în această iarnă cine are dreptate.
Tot din sfera PSD, în fața magistraților vor apărea și alți foști sau actuali primari. Este vorba despre fostul edil-șef al Reșiței, Mihai Stepanescu, trimis în judecată de procurii DNA pentru luare de mită, de primarul orașului Oțelu Roșu, Luca Mălăiescu, cel care este acuzat de ANI că ar fi fost incompatibil în timpul derulării mandatului său, și de edilul-șef al orașului-stațiune Băile Herculane. Acuzele acestuia din urmă se referă la abuz în serviciu, fiind anchetat de procurori pentru modul în care a înstrăinat mai multe terenuri din oraș.
Vezi AICI ce reproșuri îi aduc anchetatorii lui Mihai Stepanescu!
CITEȘTE ce spune Luca Mălăiescu despre incompatibilitatea ANI!
Ofițerii DGA au descins la Primăria Băile Herculane. Află acuzațiile oficiale!
Tot din sfera PSD, racolat odată cu Ordonanța Migrației, cu proces pe rolul instanțelor de judecată apare și Petru Lorinț, dar acesta pentru agresivitate și nicidecum pentru corupție sau incompatibilitate. Într-un top al tupeului, am putea spune că edilul-șef al comunei Domașnea învinge cu mare detașare. Pentru că s-a supărat crunt, acesta a lovit un cetățean din comună și s-a ales cu plângere penală și proces. Va ajunge în fața judecătorilor, în viitorul apropiat.
În ceea ce privește conducerea PNL, aceasta a fost deja decapitată! Atât vicepreședintele Partidului Național Liberal, Sorin Frunzăverde, cât și Ionesie Ghiorghioni, prim-vicepreședinte al formațiunii la nivel de județ, sunt condamnați deja și suspendați din partid. Cel din urmă, chiar în două dosare de corupție! Căile de atac încă există, iar cel mai probabil vor ajunge la instanțe superioare.
Vezi AICI ce condamnare a primit vicepreședintele PNL, Sorin Frunzăverde!
CITEȘTE ȘI ce a spus Ionesie Ghiorghioni când și-a aflat pedeapsa!
Tot membru al PNL, Dumitru Secășan, a dat recent declarații la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, într-un dosar privind achizițiile făcute la Spitalul Județean de Urgență din Reșița, însă cum noutăți nu sunt în acest caz, procesul de pe rolul instanțelor de judecată vizează o incompatibilitate ANI. Asta, după ce inspectorii au depistat că managerul de la Județean ocupa în același timp mai multe funcții.
Verdict ANI: Secășan și Mihăiescu sunt incompatibili. Vezi motivația!
În cele din urmă, amintim un fost membru marcant al PDL. Pentru Romică Anculia, deși a fost condamnat la ani grei de închisoare din cauza modului în care a jonglat cu fondurile APIA, procesele par să nu se mai încheie. Pe rolul Tribunalului Arad mai există o cauză în care dă declarații și este învinuit alături de omul de afaceri reșițean Emil Bulboacă.
Penalul Anculia fuge iar la Arad! De data asta, cu omul de afaceri Emil Bulboacă!
Una peste alta, pe scena politică din Caraș-Severin s-a făcut puțină curățenie, iar pulsul candidaților la alegerile locale din 2016 este luat de abia după ce procurorii DNA au făcut ordine în politica din Caraș-Severin. Prin urmare, principalele partide politice nu doar că se confruntă cu grave probleme de imagine, dar au dificultăți și în a-și identifica personajele potrivite care să obțină funcții în urma scrutinului electoral. Asta, după ce odată condamnați de o instanță, politicienii sunt eliminați din schemă nemaiputând să candideze la vreun post.
Rămâi cu Express de Banat și vezi ce a decis instanța în cazul proceselor cu ANI, până în acest moment!