CSM Școlar Reșița promovează cu jucătorii de la Voința Lupac! Conducerea din Valea Domanului, prinsă în ofsaid!

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

Liderul Ligii a IV-a Caraș-Severin la fotbal a pornit astăzi la drum cu nume noi în lot, dar și cu un alt antrenor. Leontin Doană a fost ales să conducă echipa din Valea Domanului spre eșalonul al treilea al fotbalului românesc.

Primul antrenament a avut loc în această după-amiază, la Stadionul „Mircea Chivu“ din Reșița, în paralel cu antrenamentul echipei de ligă secundă Metalul Reșița, care se pregătea la doar câțiva metri, pe terenul sintetic. CSM Școlar Reșița a demarat pregătirile cu un nou antrenor, Leontin Doană, o informație anunțată în premieră de Express de Banat încă de săptămâna trecută. Acesta îl înlocuiește pe Dan Potocianu, care va prelua Juniorii A antrenați de Doană și care evoluează în campionatul național pentru Metalul Reșița. Schimbările nu sunt doar la nivelul băncii tehnice, ci mai ales în lot. Doi jucători de la rivala Voința Lupac, principala contracandidată la promovare, au trecut în curtea Școlarului. Portarul Daniel Petruț și golgheterul campionatului, Răzvan Costachi (foto principal), și-au exprimat dorința de a evolua în Valea Domanului și de a încerca promovarea cu CSM Școlar Reșița. Gruparea reșițeană l-a cedat deja pe portarul Flavius Toader la Lupac, unde ar urma să ajungă și Milan Cheda, care s-a antrenat astăzi sub comanda lui Leo Doană. Alte nume noi sunt Alin Liuba, de la Metalul Reșița, și Robert Covăsală, de la Rapid Buchin (Liga a IV-a Caraș-Severin). La reșițeni a revenit tânărul jucător Alexandru Curelea, după desființarea FC Caransebeș 1913. Liderul a renunțat la Milan Mircioane și Beniamin Iancu și s-ar putea despărți și de Aurelian Bordea.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157663024010259″]
Până pe 29 ianuarie echipa se va pregăti la stadion, după care va urma un cantonament în stațiunea Băile Herculane, până pe 7 februarie.

Bugetul – o nebuloasă. Ion Florea nu știe câți bani cheltuie!

Coordonatorul CSM Școlar Reșița, fostul fotbalist Ion Florea, a driblat din nou subiectul legat de bugetul clubului din

untitled design set 970x90 px

Reșița fotbalistică e o rușine! Plecați cu toții, profitorilor!

Valea Domanului, finanțat exclusiv din bani publici. Care se pare că nu sunt puțini, însă rezultatele nu se văd. Rareori o grupă de juniori scoate capul din județ, iar echipa de seniori a ajuns să se teamă de echipa unei comune mici, ai cărei locuitori adunați la un loc nici nu ar umple tribuna a doua din Valea Domanului. În plus, oficialii CSM Școlar au văzut mai tot timpul conspirații împotriva lor și au amenințat în dese rânduri AJF-ul că se retrag din competiție, remițând presei comunicate hilare.

Vădit deranjat de insistența noastră, Ion Florea a folosit aceeași partitură din urmă cu o săptămână, spunând că nu știe de ce sumă va beneficia clubul, deoarece bugetul încă nu a fost aprobat de Consiliul Local, dar din informațiile sale ar urma să fie aproximativ aceeași sumă ca și anul trecut. Bun, și ce sumă a fost alocată în 2015 pentru tot ceea ce înseamnă CSM Școlar Reșița? Coordonatorul clubului finanțat exclusiv din bani publici spune că nu știe și se scuză că nu a venit decât din toamna anului trecut la conducerea CSM Școlar Reșița. E greu de crezut că prin fața lui Ion Florea nu au trecut în tot acest timp acte care să conțină sumele cheltuite. Însă același Ion Florea afirmă că la finalul anului a trebuit returnată o sumă consistentă către bugetul local, bani rămași necheltuiți, din diverse motive. În cele din urmă a lăsat să scape informația că 700.000 de lei s-au întors la bugetul local. „Vă promit că atunci când totul va fi pus la punct vă voi anunța“, a mai spus jovialul Ion Florea, de la care așteptăm să-și țină promisiunea. Nu de alta, dar un gentleman când promite ceva se ține de cuvânt. Și chiar dacă nu ar fi promis, suntem convinși că Ion Florea știe că instituția pe care o conduce este una publică, lucrează cu bani publici și are obligația de a fi transparent în privința sumelor cheltuite. Contribuabilul reșițean, „plătitor de taxe și impozite“, ar vrea să știe și el dacă banii comunității sunt folosiți în scopuri oneste și mai ales cu folos.

banner td untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/