Primarul PSD care aplică legea pumnului, trimis în judecată! Nu recunoaște nimic, iar martorii refuză detectorul de minciuni!

Petru Lorinț, edilul-șef al comunei Domașnea, pe care Ion Mocioalcă l-a racolat în PSD odată cu ordonanța traseismului politic, e judecat pentru comiterea infracțiunii de loviri și alte violențe, după ce a băgat un consătean în spital.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș începuse urmărirea penală față de primarul Lorinț deoarece, în 25 aprilie 2014, acesta i-a aplicat mai multe lovituri lui Mihai Micșescu, pentru care acesta din urmă a avut nevoie de 14 zile de îngrijiri medicale. În baza sesizării prin apel la 112, la fața locului s-au deplasat atunci lucrătorii postului de poliție Domașnea, care l-au găsit pe Mihai Micșescu ce prezenta urme vizibile de lovire în zona feței, acesta spunând că a fost lovit cu pumnul în față de Petru Lorinț.
Din cercetările efectuate s-a stabilit că între Petru Lorinț și Mihai Micșescu există o stare conflictuală care durează de mai mulți ani. Micșescu face parte din Asociația Crescătorilor de Animale Domașnea, care a formulat o plângere penală împotriva mai multor persoane, printre care și Petru Lorinț”, a reținut procurorul de caz.
Întâmplarea a avut loc în localul unei benzinării de pe E70. Micșescu se afla la pult și vorbea cu barmanul. Lorinț a venit în bar și s-a pus la o masă cu alte persoane, unde au consumat bere. L-a invitat la masă să bea o bere și pe Micșescu și chiar i-a solicitat barmanului să-i aducă una. „Inițial, persoana vătămată nu a acceptat invitația, după care s-a așezat la masa acestuia, inculpatul Lorinț trăgând un scaun lângă el, scaun pe care s-a așezat persoana vătămată. După ce s-a așezat la masă, între inculpat și persoana vătămată au început să aibă loc discuții contradictorii legate de Asociația Crescătorilor de Animale, discuții în urma cărora inculpatul i-a solicitat părții vătămate să-și bea berea și să plece de la masa lor. Micșescu s-a conformat, și-a luat berea și a plecat la pult, unde i-a solicitat barmanului să ia o bere din frigider și să i-o restituie inculpatului, barmanul răspunzându-i că va face acest lucru mai târziu. La un moment dat, în timp ce persoana vătămată se afla la pultul barului unde discuta cu barmanul, inculpatul l-a întrebat pe barman dacă nu are treabă în bucătărie, iar acesta i-a răspuns că nu are și atunci inculpatul i-a comandat o ciorbă, motiv pentru care martorul Alin Nicola a mers în bucătărie pentru a da comanda, timp în care, după plecarea acestuia, inculpatul s-a ridicat de la masă, a mers la pult unde se afla persoana vătămată, continuând discuțiile contradictorii cu aceasta și l-a lovit în zona feței, moment în care de pe pult au căzut o scrumieră și un raft de expunere a gumelor de mestecat. Datorită zgomotului produs, imediat martorul Nicola a revenit în restaurant, unde a văzut că partea vătămată era lângă pult și avea mâinile la față deoarece îi curgea sânge, iar lângă acesta se afla inculpatul Lorinț, care continua să-l amenințe spunând că «la mine este pixul şi nu are nimeni ce să-mi facă», s-a reținut în rechizitoriu.

Cu ocazia audierii, barmanul a mai declarat faptul că el i-a reproşat inculpatului că nu trebuia să-l lovească pe Micşescu într-un local public cu sistem de înregistrare video, iar acesta i-a răspuns că  „el este primar şi el hotărăşte ce face”.

Martorii de la masă, apropiații primarului, au mințit cu nerușinare. Au spus că nu au văzut că Micşescu a fost lovit de primarul Lorinţ şi nici urmele de sânge de pe faţa acestuia. Fiindu-le arătate imaginile video, aceştia şi-au menţinut declaraţiile. Organele de cercetare penală şi-ar fi dorit testarea martorilor cu poligraful, însă niciunul nu s-a prezentat la sediul IPJ, deşi fuseseră citaţi procedural. Imaginile video sunt însă foarte clare și demonstrează comportamentul huliganic al edilului-șef.

gif card de energie dacus 1000x100

„Avem primul termen de judecată, a fost camera preliminară. Vom merge pe procedura normală, ceea ce înseamnă audierea inculpatului şi a martorilor şi vom vedea în funcţie de starea de fapt pe care o vor prezenta martorii ce probe vom propune în apărarea noastră. Clientul meu și-a rezervat dreptul la tăcere în faza de urmărire penală, dar, probabil, în instanţă va da declaraţii”, a declarat avocatul Cosmin Bolosin pentru expressdebanat.ro.

Comments

  1. MIAI STERPELESCU says:

    CEI CARE NU SPUN ADEVARUL TREBUIE ACUZATI DE MARTURIE MINCINOASA.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/