Peste 2.600 de elevi din România, dintre care aproximativ 350 din Caraș-Severin, au beneficiat pe parcursul a trei ani de activități educative și sportive în...
Studenți și cadre U.V.V.G., de la mai multe specializări, din Arad, au pornit în turneul care le va da ocazia să-și cunoască colegii din Baia...
Mii de tineri, studenți sau absolvenți, au ajuns la Zilele Carierei. Aceștia au mers fie cu CV-ul pregătit pentru a se angaja, fie doar pentru...
Departamentul de Geografie al Universității de Vest din Timișoara lansează, în premieră, două produse educaționale destinate elevilor ambliopi și nevăzători: Atlasul geografic general tactil al...
Universitatea Politehnica Timișoara are un parteneriat care o va ajuta să își atingă un țel ambițios: integrarea tehnologiilor informaţionale în educaţie şi introducerea unui sistem...
Peste 200 de cadre didactice din Timiș s-au înscris voluntar la proiectul de educație pentru sănătate „Preventim”, ca să participe la instruiri făcute de medici...
Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră (CCOC) al Universității Politehnica Timișoara organizează cea de a XXII-a ediție a evenimentului Zilele Carierei, cel mai mare...
Casa Corpului Didactic Caraș-Severin derulează, în perioada 28 – 29 aprilie, cursul de formare „Metode calitative de cercetare a publicului bibliotecii școlare focus-grup”. Aflat în...
Mii de elevi s-au înghesuit astăzi la standurile târgului educațional organizat pentru prima dată de Alianța Timișoara Universitară. Târgul e locul în care toate facultățile...
Reprezentanții orașului de pe Valea Cernei premiază performanța. Elevul de aur al Liceului „Hercules” din Băile Herculane a fost recompensat de autorități. Într-un cadru festiv,...
În această perioadă, elevii aflați în anii terminali de liceu își pun întrebările: „Ce universitate ar trebui să aleg? Ce oraș e mai potrivit pentru...
Studenții de la Facultatea de Arhitectură și Urbanism a Universității Politehnica Timișoara a găzduit o inedită prezentare de modă, cu haine și accesorii din materiale...
Daniel Funeriu, fost ministru al Educației, a transmis un mesaj ferm în fața cercetătorilor români din străinătate și autorităților prezente la Smart Diaspora, cu privire...
O echipă a Universității Politehnica Timișoara a participat recent la etapa națională a concursului profesional „Tudor Tănăsescu”, desfășurat la Universitatea Politehnica București, cea mai importantă...
Deși legea prevede că primăriile trebuie să deconteze naveta cadrelor didactice, sunt administrații locale în Caraș-Severin care ignoră această obligație, chiar dacă, în cazul unora,...
Aproape 150 de elevi din toată țara sunt așteptați, în această săptămână, la Timișoara pentru a participa la Olimpiada Națională de Religie – Cultul Penticostal....
Paznici, portari, îngrijitori, mecanici, cu toții joacă un rol important în derularea procesului de învățământ. Un sindicat din Caraș-Severin a înaintat un memoriu prin care...
Primarii din Caraș-Severin au înțeles necesitatea modernizării unităților de învățământ din județ și au profitat în număr mare de oportunitatea finanțării prin PNRR. Petru Belciu,...
Reșița găzduiește, în perioada 19 – 23 aprilie, etapa națională a Olimpiadei de Religie, Cultul Baptist și Cultul Creștin după Evanghelie. În cadrul competiției școlare...
Numărul prea mic de copii din mediul rural duce la desființarea mai multor unități de învățământ începând din anul școlar viitor. Reprezentanții ISJ garantează că...
În contextul unui deficit al cadrelor didactice, universitățile din Timișoara caută variante ca să poată aduce în fața studenților dascăli români care profesează în străinătate. ...
Îl cheamă Robert Chiș Ciure și este de loc din Zalău. Premiant dintotdeauna, îndrăgostit de filosofie. Astăzi este unul dintre cercetătorii români care a ales...
Elevii din județul Timiș care au participat la olimpiadele naționale la matematică și limba ucraineană maternă s-au întors acasă cu peste 20 de premii. Inspectoratul...
Cercetătorii români plecați în străinătate au povestit, la finalul celor patru zile ale conferinței Smart Diaspora, care sunt vulnerabilitățile României când vine vorba despre educație...
Liceul Waldorf din Timișoara va beneficia de o nouă clădire care se construiește cu bani europeni, în urma unei investiții de patru milioane de euro....
Universitatea Politehnica Timișoara este gazda, în perioada 10 – 13 aprilie 2023, a mai multor workshop-uri ce reunesc comunitatea științifică românească din țară și din...
În perioada 11 – 13 aprilie, în municipiul de pe Timiș și Sebeș se desfășoară etapa națională a Olimpiadei de Limba și literatura cehă maternă,...
Laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în 1987, membru de onoare al Academiei Române, cercetătorul Jean-Marie Lehn a primit titlul de Doctor Honoris Causa al...
Echipa Facultății de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara s-a situat pe locul al treilea la „Hexagonul Facultăților de Drept”. „Hexagonul Facultăților de...
Conferința „Smart Diaspora”, un eveniment special găzduit de Opera Națională Timișoara, a fost deschisă de premierul României, Nicolae Ciucă. În orașul de pe Bega au...
Colegiul Național „Mircea Eliade” din Reșița a fost gazdă a oaspeților veniți din cele cinci țări partenere în cadrul proiectului „From Thoughts to Codes”, un...
Conferința Smart Diaspora 2023 debutează astăzi la Timișoara. Ceremonia de deschidere a evenimentului va avea loc la ora 18, la Opera Națională Română. Va participa...
În pragul sărbătorilor pascale, voluntarii „Acasă în Banat” își doresc să ajungă cu daruri la cât mai multe familii din Timiș și Caraș-Severin. Și tu poți sprijini campania inițiată...
Ioan Popa întreabă: benzină ieftină și pentru românii cu Porsche și Ferrari?!
Reșițenii, încurajați să-și înfrumusețeze cartierele! În joc – premii de 10.000 de lei
Silvia Mihalcea: Am făcut dreptate! Rușine, AUR, PNL și USR!
Nelu Popa interzice în Reșița businessul bazat pe o slăbiciune umană!
Grindeanu, satisfăcut! Compromis privind deblocarea bugetului!
Coaliția merge mai departe. Bolojan a acceptat pachetul social PSD!
Dominic Fritz se teme de războiul din Iran! Ar putea fi o catastrofă pentru România!
Șase din zece români susțin comasarea localităților și înființarea de regiuni – sondaj
Bolojan, despre ipoteza ca românii să poată circula doar 5 zile din 7 cu mașina
„Curajul din ’89 ne trebuie și astăzi”, spune Dominic Fritz la Premiile Societății Timișoara
Hai la curățenie la moara de la Valeapai! „Acasă în Banat” caută voluntari!
Două clădiri emblematice din Reșița, propuse să devină muzeu
Supraveghere video la Moldova Nouă, pentru un oraș mai sigur și mai curat
Copii prea devreme mame. Sute de adolescente din Timiș și Caraș-Severin au devenit mame în 2024
EduFest Timișoara – acolo unde educația prinde aripi, iar visurile copiilor capătă contur!
Aproape 120 de cărășeni și-au găsit un loc de muncă la început de an
Sondaj INSCOP: Doar 3 din 10 români cred că războiul din Ucraina se va încheia în 2026
Patru ani de război. La Timișoara, peste 500 de refugiați își reconstruiesc viața
Nazare: „E prematur” să vorbim acum despre dezghețarea pensiilor
Copiii nu mai intră pe internet, trăiesc pe internet. Cum social media le pune viața în pericol
Alături de Bogdan. Apel umanitar pentru un elev de 14 ani din Timișoara
Sorin Grindeanu anunță că PSD a convins coaliția să oprească sarabanda tăierilor!
Grindeanu: USR vrea să taie salariile la medici, profesori, milițieni, jandarmi!
Liberalul Doru Coșei cere explicații despre întârzierea modernizării Gării Băile Herculane
Protest, la Reșița, împotriva majorării taxelor și impozitelor locale
Primele concedieri din 2026, în Timiș. Șomajul rămâne deocamdată scăzut